Milosz, Pannenberg, Nagel: “Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!”

O buna parte din agitatia pe tema religiei pe care o vedem regulat alimentata in mass media si retele sociale, nu are nimic de a face cu elemente epistemice sau cognitive. E pur si simplu un fenomen de masa, indus ideologic si politic. Nu e ceva ce vine din resorturile adanci ale naturii umane. Din resorturile adanci ale naturii umane vine altceva: Frica de realitatea religiei si de faptul ca distruge confortul psihologic in care ne complacem.

Dovezile, evidenta in favoarea Invierii sunt atat de puternice, spune Wolfgang Pannenberg – unul dintre cei mai mari teologi ai secolului 20- ca nimeni nu s-ar indoi de aceasta sau ar pune-o sub semnul intrebarii, daca nu ar fi doua chestiuni: Prima, e un eveniment foarte neobisnuit. Si doi, daca crezi ca a avut loc, atunci trebuie sa iti schimbi in mod profund modul de viata.

T. Nagel (un mare filosof contemporan care, vezi mai jos, este ateist) face o observatie esentiala pentru toata discutia aceasta despre credinta, religie si ateism : Simpla idee ca relatia dintre mintea umana si structura si ordinea acestui univers este ceva fundamental,  sentimentul ca exista o “armonie interna”, o afinitate intrinseca intre noi si lume, trezesc suspiciunea de religiozitate. Iar asta ii face pe multi dintre contemporanii nostri sa devina nervosi. Aceasta panica -zice Nagel- e o manifestare a unui fenomen mai vast: a spaimei de religie, o spaima care are in ziua de azi efecte profund nefaste aspra vietii intelectuale.

Si acum ii dam cuvantul:

“Si cand zic spaima de religie nu ma refer la o anumita ostilitate rezonabila fata de religia institutionalizata, generata de anumite doctrine sau influente politice si sociale considerate obiectionabile… Vorbesc despre ceva mai adanc: Spaima pur si simpla de religie in sine. Si vorbesc aici din experienta proprie: Vreau, doresc ca ateismul sa fie adevarat si ma simt foarte inconfortabil cand vad ca unii dintre cei mai bine informati si inteligenti oameni pe care ii cunosc sunt persoane credicioase, religioase. Nu e doar ca eu nu cred in Dumnezeu si ca, evident, sper sa am dreptate in necredinta asta a mea. Nu. De fapt sper sa nu existe niciun Dumnezeu. Nu vreau sa existe Dumenzeu. Nu vreau ca universul sa fie asa… Impresia mea este ca aceasta problema cosmica nu o am numai eu si ca de fapt e responsabila pentru majoritatea scientismului si reductionismului pe care il vedem peste tot in ziua de azi…”

Czeslaw Milosz (mare poet si scriitor polonez laureat al Premiului Nobel) este mult mai direct si brutal: “Adevaratul opium al popoarelor nu este religia. Adevaratul opium al popoarelor este convingerea ca nu exista viata dupa moarte – o imensa autoamagire ca tradarile si crimele noastre vor trece nesesizate si nejudecate…”

Ramane totusi intrebarea: Spaima de religie, in sensul profund si nuantat descris mai sus mai sus, cum se trateaza?

Pascal a oferit cu secole in urma o solutie: un mecanism de calcul, un pariu bazat pe capacitatea ratiunii de a gandi strategic propria existenta. Alta solutie mai exista? Abia de aici incepe discutia serioasa. In rest, disputa cu agitatorii memetici potentati de noile tehnologii in agitatia lor indusa mediatic, politic si ideologic este doar un amuzament, o distractie pascaliana… Pana la urma despre ei poti spune doar atat:

“Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!”