• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
Mircea Mihăieș. Brexit sau Lilliput?
Mircea Mihăieș. Brexit sau Lilliput?
Home
Opinii

Mircea Mihăieș. Brexit sau Lilliput?

April 10th, 2019 [ Mircea Mihăieș ] [ Mircea Mihăieș ] Opinii comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp

Prieteni care știu că-mi câștig existența pe seama briților (mai precis, a limbii și culturii lor), mi-au reproșat că n-am scris mai nimic despre nebunia legată de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. N-am scris pentru că oricum se comentează enorm pe această temă. Excesiv și aberant. E mai mult wishful thinking („gândire deziderativă”) decât rațiune în majoritatea copleșitoare a articolelor și intervențiilor publice. Ca să vă dau un singur exemplu, pe care mi l-a furnizat Răzvan Voncu, iată cum gândește un tânăr intelectual englez: „Deși sunt în favoarea Brexit-ului, am votat împotrivă pentru că nu-mi plac cei care au votat pentru”. Mai mult, englezul cu pricina susținea că Marea Britanie a murit în 1979, odată cu venirea la putere a lui Margaret Thatcher. Nimeni alta decât premierul anti-european al Marii Britanii, ale cărei idei izolaționiste le împărtășește…

Există în cuvintele citate o mie de explicații pentru că s-a ajuns unde s-a ajuns. E suma unor contradicții, aparent ireconciliabile, în care acest popor trăiește de câteva veacuri. Ei au vrut să fie mereu altfel, operând cu unități metrice și de măsurare a greutății proprii, cu prize de construcție specială sau propunând formule bizare de a reglementa circulația. E drept, deplasarea pe partea stângă a carosabilului continuă tradiția legiunilor romane. Mărșăluind pe drumuri necunoscute și neprietenoase ale planetei, soldatul roman avea pregătit scutul în mâna stângă și sabia în dreapta. Asta impunea în mod logic alegerea părții mai lesne de apărat a șoselelor. Astfel de lucruri definesc anglicitatea, într-un balans aiuritor al contradicțiilor. În primul rând, fobia față de celălalt, topită într-o derutantă ură față de sine. Identifici imediat mania grandorii, dar și disperarea decăderii. Blestemul individualismului, dar și fascinația necunoscutului. Un conservatorism cu fantasma dominației universale, dar și un liberalism constipat, cu precepte rigide și total indiferent la consecințe. O obsesie a depărtărilor și o spaimă bolnăvicioasă față de vecinătăți.

Toate acestea le identifici repede într-o călătorie, fie ea și de câteva zile, la Londra. Cu o populație ce depășește zece milioane de locuitori,  ea rămâne nu doar deplin reprezentativă pentru ideea de britanicitate, dar e și vehiculul unei pronunțate formule geo-psiho-politice. Trec peste faptul că, în viața de zi cu zi, e posibil să nu prea întâlnești englezi. O privire rapidă arată că pe străzile Londrei englezii sunt cam trei-patru din zece. Mai constați, apoi, că oamenii vorbesc mult mai puțin la telefonul portabil decât în alte mari orașe ale lumii. Iar cei care vorbesc nu sunt aproape niciodată englezii etnici. Însingurați, apatici, indiferenți, aceștia pășesc tăcuți spre destinații tainice, parcă numai de ei știute. Urmărindu-i, îți lasă impresia unor exilați în propria lor țară.

Nu-i găsești nici măcar în magazine. Firmele comerciale faimoase de pe marile bulevarde ale orașului au, în majoritatea covârșitoare, angajați proveniți din colonii: indieni, pakistanezi, africani, caraibieni, sud-americani. În hoteluri, inclusiv în cel în care am locuit, cameristele provin cam din aceleași zone, dar și, mai nou, din pepiniera est-europeană. O formă certă a succesului o constituie promovarea în postul de chelneri-șefi, bucătari sau recepționeri — poziții sociale mult invidiate. Am întâlnit români fericiți să le ocupe, iar eu m-am bucurat de bucuria lor. Unde sunt, totuși, englezii? În birouri, în bănci, în laboratoare de cercetare, în funcții administrative înalte, în politică, în partide, în ministere. Și chiar în librării, unde majoritatea vânzătorilor pe care i-am întâlnit au origini evident britanice.

Sunt toate acestea semnele unei clare stratificări profesionale și sociale? Sunt, dar e incorect politic s-o enunți ori s-o recunoști. Așa că, printr-un tacit acord, nu se vorbește despre ele. Discursul public e plin de bunele intenții ale egalității, libertății și fraternității, dar realitatea e mai nuanțată (ca să mă exprim eufemistic). Ori, ca într-un vers de Nina Cassian, „fața locului” e cam tumefiată… Pentru că, da, există o tânjire după singurătate a englezului, pe care o vezi chiar și atunci când participă la mari spectacole publice, sportive ori muzicale. Dar mai ales atunci când bea, prăbușit în sine, într-o tăcere neliniștitoare, într-un bar. În lumina ultimelor evoluții sociale și politice, aș spune că englezul  e un ins tolerant, dar plin de fobii, care ar vrea să te țină prizonier în singurătatea lui. El a ajuns la performanța nu de a-i alunga pe străini, ci de a alunga lumea din care provin aceștia. Suferă, cum s-ar spune de geografo-fobie.

Acestea fiind zise, mă întreb: dar dacă, prin Brexit, englezii încearcă un experiment politic nemaiîntâlnit în istorie? Dar dacă vor să reconstruiască, în granițele interne, la scară minusculă, un imperiu de genul celui pe care l-au stăpânit, și a cărui mentalitate e profund înrădăcinată în subconștientul lor?  Ceea ce pare multor străini aroganță e doar fața vizibilă a unei realități la care au acces doar ei. Un imperiu autist, plutind deasupra solului și mării, asemeni insulei suspendate a lui Magritte („Castelul din Pirinei”), populat de lilliputani cu morgă, care se amuză să construiască o tradiție doar de dragul de a o dinamita mai apoi.

Nu trebuie să uităm că britanicii n-au aderat la Uniunea Europeană din pură plăcere. Cu pragmatismul care-i caracterizează, au identificat repede ce avantaje pot obține, utilizând o politică a forței și a presiunii calme, ce le este caracteristică. Treptat, mecanismele de funcționare ale UE s-au modificat — și asta i-a iritat profund. Spre deosebire de mulți euro-sceptici, eu cred că organismele europene sunt extrem de elastice, și nu rigide, așa cum le descriu adversarii lor. Or, capacitatea europeană de reinventare nu e deloc pe placul britanicilor iubitori de predictibilitate și obișnuiți să conducă omenirea din turnul lor de fildeș. În noua configurație mondială, „trebuie să pui osul”, cum se spune, dacă nu vrei să fii scos de pe harta țărilor competitive.

Iubind status-quo-ul, britanicii nu aveau cum să fie fericiți atunci când au constatat că sărbătoarea la care au fost invitați seamănă, pe alocuri, cu munca silnică. Credeau că vor primi un fotoliu într-un birou cu aer condiționat și secretară, dar li s-au pus în mâini lopeți și târnăcoape. I-a deranjat atât de profund acest disconfort, încât au uitat cu totul de imensele avantaje aduse de plasarea în fotoliile de orchestră ale UE. Nu s-au mulțumit să fie prim-soliști, ci au vrut să cânte fără dirijor, dând afară și instrumentiștii. De-o vreme, ei caută o ipotetică pisică neagră într-o cameră fără lumină, fără uși și fără geamuri, și din care pisica plecase, de altfel, demult.

Dacă ai răbdarea să urmărești două-trei ore pe zi dezbaterile de la principalele lor televiziuni ori din presa scrisă, așa cum am făcut eu recent, senzația de absurd te copleșește. Politicienii care susțin explicit Brexit-ul mi s-au părut niște maeștri ai împingerii nebuniei în metafizic: după ce, cu o seninătate stupefiantă, au mințit despre gravul pericol reprezentat de apartenența europeană, acum jură sarcastic pe democrație, cerând imperios respectarea deciziei referendumului pe care îl trucaseră. Dezbaterile din parlament par decupate dintr-o comedie macabră, ca într-un azil de boli mintale în care doctorii sunt puși în cămașă de forță, iar pacienții au îmbrăcat halatele albe și dau, doct și tacticos, consultații și eliberează rețete.

Văzând la fața locului determinarea celor care au acces la televiziuni și presă, înclin să cred că nu există drum de întoarcere. Marea Britanie va ieși, cu certitudine, din Uniunea Europeană. Și asta deși lumea pare pe deplin conștientă de uraganul social care va urma. Cu cât se apropie data-limită, 29 martie, nuanțele dispar și se instalează o dorință surdă de a pune capăt, indiferent cum, unui coșmar care durează de prea multă vreme. Soluțiile post-Brexit nu par să preocupe însă pe nimeni, iar viziunile privind evoluția pe termen lung a țării lipsesc cu desăvârșire. Se trăiește intens, cu fețe crispate, finalul unui film scris de niște scenariști beți și intrat pe mâna unor regizori scelerați. Și totuși, spectatorii freamătă, convinși că va veni un The End salvator. Dar dacă, așa cum se petrece adeseori în viață, The End e chiar The End?

Punând cap la cap lucrurile, cred că englezii nu sunt deloc conștienți că imperiul pe care-l conduceau nu mai există. Inevitabila aroganță a celui care stăpânește lumea s-a metamorfozat într-o negare paranoică a realității. E adevărat, au făcut minuni în arta de a atrage, prin marile lor școli și universități, crema intelectuală a Europei. Dar asta se întâmpla în condițiile în care, aflați în poziții-cheie la nivel european, își impuneau fără nicio opoziție planurile. În condițiile actuale, vor trebui să facă față altor provocări. Ce se va întâmpla cu Scoția? Dar cu Irlanda de Nord? În ultimii ani, a apărut o formațiune paramilitară despre care s-a vorbit puțin, dar care a devenit, pe măsură ce se apropie Brexit-ul, extrem de activă. Ea se numește de The Real IRA (Real Irish Republican Army) și nu-și ascunde nici intențiile de elibera Ulster-ul de sub ocupație englezească, nici metoda prin care vrea s-o facă: terorismul.

Nimic nu-i clintește însă pe englezii decidenți din drumul lor spre ceea ce se desenează a fi contururile unui infern. E limpede: disprețuiesc Europa (din care Irlanda continuă să facă parte, și încă plină de entuziasm). E greu de crezut că Bruxelles-ul va depăși, în cazul agravării extreme a situației, nivelul unor comunicate politicoase și că va sări în ajutorul a ceea ce deja începe să fie o Mică Britanie. Dar se pare că protagoniștilor nu le pasă deloc. Și atunci, mă întreb: de ce ne-ar păsa nouă?!

 

text publicat și în revista ”România literară”.

  • Tags
  • Brexit
  • comentariu
  • eseu
  • joacă
  • joc
  • Liliput
  • Marea Britanie

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp
Next article Virgil Iordache. Un mesaj pentru tineri
Previous article Melania Cincea. Interviu Tatiana Niculescu: „Percepţia publică despre Carol şi Elena Lupescu, construită de campanii succesive de defăimare, e deformată”
[ Mircea Mihăieș ]

[ Mircea Mihăieș ]

Related Posts

Despre o anume modestie a fericirii
April 10th, 2021

Despre o anume modestie a fericirii

Daniel Uncu. Două constructe smintite
April 5th, 2021

Daniel Uncu. Două constructe smintite

Pandemie, isterie şi politica prudenţei
March 31st, 2021

Pandemie, isterie şi politica prudenţei

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
Un interviu cu James Buchanan. „Să duci, mai întâi, până la capăt consecințele logice ale ideilor tale și apoi să iei o poziție ideologică” Economie

Un interviu cu James Buchanan. „Să duci, mai întâi, până la capăt consecințele logice ale ideilor tale și apoi să iei o poziție ideologică”

Apr 18th, 2021
André Gide: „Analiza psihologică a pierdut pentru mine orice interes din momentul când mi-am dat seama că omul încearcă trăirile pe care crede că le încearcă” Cultură

André Gide: „Analiza psihologică a pierdut pentru mine orice interes din momentul când mi-am dat seama că omul încearcă trăirile pe care crede că le încearcă”

Apr 18th, 2021
Destinul educației umaniste în Universitatea americană Cultura

Destinul educației umaniste în Universitatea americană

Apr 18th, 2021
Democrațiile, arhitectura, urbanismul, ecologia și binele comun, 1945-2020 Cultură

Democrațiile, arhitectura, urbanismul, ecologia și binele comun, 1945-2020

Apr 17th, 2021
Lucian Croitoru. Inflația, povara datoriilor și procesele ascunse Debate

Lucian Croitoru. Inflația, povara datoriilor și procesele ascunse

Apr 15th, 2021
Medicul șef al departamentului de sănătate din New York cere acordarea asistenței medicale pe criterii rasiale Debate

Medicul șef al departamentului de sănătate din New York cere acordarea asistenței medicale pe criterii rasiale

Apr 15th, 2021
Dumnezeul Filozofilor Filozofie

Dumnezeul Filozofilor

Apr 15th, 2021
Fragmente din Scrisoarea a VII-a, către Luciliu, de Seneca Cultură

Fragmente din Scrisoarea a VII-a, către Luciliu, de Seneca

Apr 14th, 2021
Biserica în prezent și în viitor Cultură

Biserica în prezent și în viitor

Apr 14th, 2021
Muzică sacră, timp sacru Cultură

Muzică sacră, timp sacru

Apr 14th, 2021
Căutarea preciziei medicale în arta traducerii: C.D. Zeletin Cultură

Căutarea preciziei medicale în arta traducerii: C.D. Zeletin

Apr 13th, 2021
Beneficiile victimizării: o interpretare evoluționistă Debate

Beneficiile victimizării: o interpretare evoluționistă

Apr 13th, 2021
Industria rasismului: cererea depășește oferta (Dinesh D'Souza) Debate

Industria rasismului: cererea depășește oferta (Dinesh D'Souza)

Apr 13th, 2021
Imaginația și voința: ești ceea ce privești Debate

Imaginația și voința: ești ceea ce privești

Apr 13th, 2021
Un naș cu inima cât un tren ALTFEL

Un naș cu inima cât un tren

Apr 12th, 2021
Mărturii despre impactul pe care l-au avut lucrările lui C.S Lewis asupra cititorilor Cultură

Mărturii despre impactul pe care l-au avut lucrările lui C.S Lewis asupra cititorilor

Apr 12th, 2021
Edith Stein: „Nu există doar un intelect teoretic, ci și unul practic, solicitat zilnic să îndeplinească cele mai diverse sarcini” Cultură

Edith Stein: „Nu există doar un intelect teoretic, ci și unul practic, solicitat zilnic să îndeplinească cele mai diverse sarcini”

Apr 12th, 2021
Virgil Iordache. “Gestionarea” vizibilității creștinilor Debate

Virgil Iordache. “Gestionarea” vizibilității creștinilor

Apr 12th, 2021
Cât de oarbă ar trebui să fie Justiția? Debate

Cât de oarbă ar trebui să fie Justiția?

Apr 11th, 2021
Câteva fragmente din ,,Balanța", de Ion Băieșu Literatură

Câteva fragmente din ,,Balanța", de Ion Băieșu

Apr 10th, 2021
Despre o anume modestie a fericirii Opinii

Despre o anume modestie a fericirii

Apr 10th, 2021
O ortodoxie blândă Cultură

O ortodoxie blândă

Apr 9th, 2021
Câteva fragmente din ,,Întoarcerea fiului risipitor”, de André Gide Cultură

Câteva fragmente din ,,Întoarcerea fiului risipitor”, de André Gide

Apr 9th, 2021
Roger Scruton: Virtutea irelevanței. O critică a pedagogiei moderne Cultură

Roger Scruton: Virtutea irelevanței. O critică a pedagogiei moderne

Apr 8th, 2021
„Datoria de a fi fericit”, prefață la Etica Nicomahică, de Stella Petecel Cultură

„Datoria de a fi fericit”, prefață la Etica Nicomahică, de Stella Petecel

Apr 7th, 2021
C. S. Lewis ne vorbește despre iubire: Philia Cultură

C. S. Lewis ne vorbește despre iubire: Philia

Apr 7th, 2021
Adrian Lemeni, „Adevăr și demonstrație” – o călătorie prin matematică, filozofie și teologie în căutarea adevărului Cultură

Adrian Lemeni, „Adevăr și demonstrație” – o călătorie prin matematică, filozofie și teologie în căutarea adevărului

Apr 6th, 2021
Cosmin Lotreanu. „Primăvara croată” (1971) între afirmare identitară, reformă și autonomie Uncategorized

Cosmin Lotreanu. „Primăvara croată” (1971) între afirmare identitară, reformă și autonomie

Apr 6th, 2021
Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos  V. Războiul ALTFEL

Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos V. Războiul

Apr 5th, 2021
Daniel Uncu. Două constructe smintite Opinii

Daniel Uncu. Două constructe smintite

Apr 5th, 2021
Câteva fragmente din „Laur”, de Evgheni Vodolazkin Cultură

Câteva fragmente din „Laur”, de Evgheni Vodolazkin

Apr 5th, 2021
Ce ne facem cu limbajul poetic? Cultură

Ce ne facem cu limbajul poetic?

Apr 5th, 2021
Feminitatea prin ochii lui Balzac Cultură

Feminitatea prin ochii lui Balzac

Apr 5th, 2021
Matematica este o formă de „supremație albă”, declară pedagogii woke într-o scrisoare Debate

Matematica este o formă de „supremație albă”, declară pedagogii woke într-o scrisoare

Apr 4th, 2021
Ce exprimă muzica? Cultura

Ce exprimă muzica?

Apr 4th, 2021
D. P. Aligică: Recomandare la recomandare Debate

D. P. Aligică: Recomandare la recomandare

Apr 3rd, 2021
Câteva fragmente din „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov Literatură

Câteva fragmente din „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov

Apr 3rd, 2021
Credința din perspectivă fenomenologică Filozofie

Credința din perspectivă fenomenologică

Apr 3rd, 2021
Cele 7 idei centrale ale gândirii lui C. S. Lewis Cultură

Cele 7 idei centrale ale gândirii lui C. S. Lewis

Apr 2nd, 2021
Câteva fragmente din „Lupul de stepă”, de Herman Hesse Cultură

Câteva fragmente din „Lupul de stepă”, de Herman Hesse

Apr 2nd, 2021
„Liceu, cimitir al tinereții mele”: ce cred liceenii despre sistemul de educație din România? Cultură

„Liceu, cimitir al tinereții mele”: ce cred liceenii despre sistemul de educație din România?

Apr 1st, 2021
De ce au muzicienii nevoie de filozofie Cultură

De ce au muzicienii nevoie de filozofie

Apr 1st, 2021
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.