• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
Mircea Mihăieș. Efectul Pauker. Marcel & Ana
Mircea Mihăieș. Efectul Pauker. Marcel & Ana
Home
Opinii

Mircea Mihăieș. Efectul Pauker. Marcel & Ana

May 5th, 2019 [ Mircea Mihăieș ] [ Mircea Mihăieș ] Opinii comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp

Nu urmăresc deloc presa din România și, cu câteva excepții, nu prea citesc nici revistele culturale și literare autohtone. Informațiile mele despre ce se mai „poartă” pe la noi se bazează pe link-urile pe care mi le trimit, din când în când, prietenii. Așa am ajuns să parcurg un interviu din Observatorul cultural  din 29 martie a.c., luat lui Ian Buruma de către Iulia Popovici. Discuția mi-a atras atenția prin câteva afirmații ale intervievatului. Am scris în ultimele luni în  România literară în două sau trei rânduri despre Ian Buruma, în contextul înlăturării lui de la conducerea revistei The New York Review of Books. Debarcarea s-a produs în urma deciziei de a publica articolul explicativ al unui jurnalist canadian, Jian Ghomeshi, victimă a mișcării #MeToo. Nu era nici pe departe un text vindicativ, nu ataca stânga și nici măcar nu susținea că e nevinovat. Era o încercare mălăiață a învinuitului de a prezenta consecințele eliminării lui din viața socială.

Cum mediile jurnalistice și intelectuale americane sunt dominate de o specie intolerantă de „progresiști”, Buruma s-a găsit sub focul încrucișat al tinerilor săi colegi de redacție și al patronului. Acesta din urmă, nu neapărat un sărăntoc — e moștenitorul unei familii de milionari din Mississippi —, a pus mai presus de libertatea redacțională galbenii pe care i-ar fi pierdut dacă editurile academice ar fi renunțat să mai cumpere spațiu publicitar. La rândul lor, acestea se temeau de reacția studenților din campus-uri, adică de generația spălată pe creier și îmbibată în ideologia marxisto-comunistă. Chiar privită prin această fantă, societatea americană nu arată prea încurajator. Intoleranța noii generații e evidentă, și nimic nu ne împiedică să ne imaginăm ce se va petrece când ea va ajunge la apogeu. Când corecții-politic vor atinge masa critică, vor pune în practică ceea ce experimentează acum în redacții și universități: vor ataca și distruge fabrici, îi vor numi la conducerea întreprinderilor pe cei mai fanatici și incompetenți din rândul „noilor cadre”, vor trimite la închisoare pe oricine li se opune ideologic.

Sigur, America nu e Rusia și nici vreo țară debilă din punct de vedere economic, din Estul Europei sau din Asia. Va exista o opoziție sângeroasă la acele mișcări predictibile — cu atât mai mult cu cât libertatea de a deține arme e garantată de Constituția americană. Nu știu dacă va izbucni vreun război civil, dar scenariul nu e exclus. Un fel de gherilă urbană tot va exista, cam în felul celor care au apărut în Europa după mișcările din 1968. Se prea poate și ca, odată ce vor fi preluat, pe cale biologică, puterea, energia să li se irosească în răfuieli între grupuri și tendințe ideologice. Ian Buruma consideră că ele deja există, între „liberali” și ceea ce numește, cu un termen vag, „stânga”. „Liberalii” sunt, în mod cert, adepții socialismului. Prin urmare, eticheta „stânga” s-ar putea referi la comuniști. Nu speculez mai mult, pentru că dacă dl Buruma nu e explicit, cum aș putea fi eu?

Interviul oferă, pe lângă mostrele de autocompătimire ale unui intelectual căzut victimă propriilor profeții politice, și câteva afirmații care desenează profilul politic al celui în cauză. În scurta perioadă cât a condus The New York Review of Books, Ian Buruma se laudă că a „democratizat modul de lucru”. Iată cum: „aveam ședințe editoriale, editorii tineri erau încurajați să vină cu idei etc. — iar relațiile au evoluat spre Dogville: așteptările crescute au condus la revoluție. Aveam neînțelegeri din cauză că editorii mai tineri aveau tendința, des întâlnită în America, de a cenzura articole, exprimări ș.a., conform ideilor lor (cam înguste) despre ce e permis și ce nu”.

Ca vechi cititor al N.Y.R.B., consider că Ian Buruma nu avea anvergura necesară poziției în care s-a trezit după dispariția legendarului Robert B. Silvers. Drept urmare, a imprimat bilunarului new-yorkez o direcție reducționistă, radical feministă, asezonată cu poncifele corectitudinii politice. Vechea publicație axată pe dezbateri de idei și diversitate s-a metamorfozat într-un plicticos organ de partid, unde se psalmodia  pe o singură voce — una falsă, prematur dogită, predictibilă, dogmatică. Deși progresist până-n vârful unghiilor, Buruma are suficientă experiență de viață și suficientă cultură încât să ne dea o imagine a nivelului de intoleranță la care au ajuns elitele tinerei generații de intelectuali americani. Cum dezbaterea și schimbul de opinii au fost deja strangulate, locul a fost ocupat de argumentul obtuz și de acțiunea violentă. Într-un cuvânt, s-a intrat în epoca terorismului intelectual. N-o spunem noi, o spune Buruma: „Unul dintre editori a trimis articolul lui Ghomeshi unui blogger înainte să apară în revistă și asta a provocat «Twitter-furtuna». Asta a declanșat în redacție niște întâlniri gen Brigăzile Roșii, divizate după vârstă, cu cei tineri țipând și cu cei mai în vârstă tăcând și privind în jos. Colegii mei nu mi-au cerut demisia, dar proprietarul a fost atât de șocat de reacțiile din redacție, încât a decis că e mai bine să plec.”

Toate aceste lucruri ce reiau ad-litteram situații din vremea stalinismului s-au petrecut în anul 2018, în cel mai avansat și prosper stat al lumii. Pe orice față am întoarce lucrurile, Ian Buruma e victima unui sistem la crearea și consolidarea căruia a contribuit din plin. Însă în ciuda faptului că a fost lovit mișelește, prin încălcarea crasă a Primului Amendament al Constituției americane, referitor la libertatea cuvântului, victima nu protestează. Ca mulți stângiști, suferă de sindromul „partidul are întotdeauna dreptate”. Exemplul clasic la noi este cel al Anei Pauker. Deși soțul ei, Marcel, a fost executat de tovarășii de partid, în cadrul epurărilor staliniste din anii ’30, niciun mușchi n-a tresărit pe chipul fanaticei comuniste: dacă partidul a decis să-i ucidă soțul, înseamnă că e corect, deoarece partidul nu greșește niciodată.

Orbirea voluntară a fundamentaliștilor stângii răzbate și în cuvintele lui Ian Buruma. E mai puțin important dacă acesta se complace, masochist, într-o situație în care mai potrivite ar fi fost indignarea și lepădarea de o religie a represiunii, umilirii, violenței și distrugerii adversarilor. E însă uluitor că, din postura de victimă a propriilor companioni ideologici, continuă să mitralieze, din șanț, „dreapta masculină”. Incredibil: pe el l-a „executat” stânga, dar de vină e dreapta! Și anume, dreapta masculină! Am întâlnit pentru prima oară această sintagmă și, oricât m-am străduit, n-am reușit să-i aflu tâlcul. Dacă există o „dreaptă masculină” înseamnă că trebuie să existe și o „dreaptă feminină”. Care o fi diferența între ele? Te pomenești că dreapta feminină e acceptabilă și onorabilă, pe când cea masculină, vai de sufletul ei, trebuie eradicată! Cel puțin asta s-ar putea deduce rezultă din context. Sau poate că lipsește un termen, ca să știm unde bate cu adevărat dl. Buruma: dreapta masculină albă.

În bună tradiție marxist-leninistă, Ian Buruma cere să se treacă la „analiza de clasă”. Și aici inovația terminologică e evidentă. Nu spune direct „lupta de clasă”, adică exterminarea indivizilor neconvenabili pe criteriul apartenenței sociale, ci „analiza”. Îmi imaginez că ea nu poate fi altfel decât aceea din redacția lui The New York Review of Books, în stilul Brigăzilor Roșii. Eventual, cu parfum de Baader-Meinhof și cu tot repertoriul clasic al acestora: terorism, atentate, jafuri, sabotaje, asasinate. Nu știu dacă e o scăpare stilistică sau dezvăluirea deliberată a modului în care s-au organizat deja jurnaliștii de stânga din America. Ei revendică dreptul de fi altceva decât sunt: nu slujitori ai adevărului, nu indivizi datori să informeze imparțial asupra realității, ci membri ai — citez — „mișcării”. Chiar așa, ai „mișcării”. Mie, unuia, astfel de termeni îmi dau fiori. Cuvântul trimite direct la nazism, legionarism și comunism. Dacă la început de mileniu al III-lea niște tineri intelectuali americani reproduc, nefast, comportamente și idei din anii ‘30 ai veacului trecut, înseamnă că am intrat în epoca iresponsabilității și ticăloșiei.

Spre deosebire de Marcel Pauker (Luximin), Ian Buruma n-a fost ucis de foștii tovarăși de idealuri. Deocamdată, a primit doar un avertisment. Dar la fel a pățit și soțul „tovarășei Ana”: mai întâi a fost sancționat în 1930 de Comintern pentru „diferențe doctrinare” și deportat în Siberia, iar în 1938 a fost împușcat. Deși e pe deplin conștient că noii extremiști sunt adepții stilului dictatorial (ei nu dialoghează, ci „țipă”!), Ian Buruma continuă să facă apologia modelului economic și politic socialist, așa cum îl întrupează doctrina lui Bernie Sanders. Pe cel mai partinic ton cu putință, Buruma deplânge soarta a ceea ce el numește, cu un termen găunos, „noua clasă muncitoare”. Adică cei care „nu primesc nimic din bunăstarea generală”. În traducere liberă, asta ar însemna că muncesc fără să fie plătiți. Dar nu despre asta e vorba. „Noua clasă muncitoare” nu e alcătuită din tradiționalii „dezmoșteniți ai soartei”. Cei vizați sunt un fel de rentieri viageri autodesemnați, față de care comunitatea are datorii, în virtutea apartenenței la categorii minoritare — de gen sau de rasă.

Enormitatea afirmației nu trebuie să surprindă. Pentru Buruma, „noua clasă muncitoare” nu mai e vechiul „proletariat”, ci, vag, „oamenii care locuiesc în orașe mici sau la țară” și care, probabil că nemuncind, nici nu o duc din cale-afară de bine. Dar dacă nu muncesc, de ce fac parte din „clasa muncitoare”, fie ea și una „nouă”?! Încurcate sunt căile corectitudinii politice…

text publicat și în revista ”România literară”.

 

  • Tags
  • Ian Buruma
  • Pauker

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp
Next article Melania Cincea. Cum minte PSD răstălmăcind declarații politice ale Opoziției
Previous article Dănuț Jemna. Lupta cu Dumnezeu
[ Mircea Mihăieș ]

[ Mircea Mihăieș ]

Related Posts

10 august 2018: capăt de drum
March 3rd, 2021

10 august 2018: capăt de drum

T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze
March 1st, 2021

T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze

Mircea Vasilescu. Arta și sutienul la români
March 1st, 2021

Mircea Vasilescu. Arta și sutienul la români

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
Vlad Topan. Prin scientism spre neo-păgânism. Sau despre milenarismul de rit ecologist Cultură

Vlad Topan. Prin scientism spre neo-păgânism. Sau despre milenarismul de rit ecologist

Mar 4th, 2021
Contribuţia lui Mises la înţelegerea ciclurilor economice Economie

Contribuţia lui Mises la înţelegerea ciclurilor economice

Mar 4th, 2021
D. P. Aligica: Relativ la chestiunea studentilor de la Drept Debate

D. P. Aligica: Relativ la chestiunea studentilor de la Drept

Mar 4th, 2021
Rolul comunităților vii sau teoria conservatoare despre ancorarea oamenilor în realitate Cultura

Rolul comunităților vii sau teoria conservatoare despre ancorarea oamenilor în realitate

Mar 3rd, 2021
A fi sau a nu fi liber Debate

A fi sau a nu fi liber

Mar 3rd, 2021
C. Pătrășconiu. ABC: Cunoașterea de partid Cultura

C. Pătrășconiu. ABC: Cunoașterea de partid

Mar 3rd, 2021
Câteva fragmente din „De ce, Doamne? O radiografie a suferinței”, de C. S. Lewis Cultură

Câteva fragmente din „De ce, Doamne? O radiografie a suferinței”, de C. S. Lewis

Mar 3rd, 2021
Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos (I) ALTFEL

Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos (I)

Mar 3rd, 2021
Virgil Iordache. Monopolul unei abordări în etica academică este disfuncțional Debate

Virgil Iordache. Monopolul unei abordări în etica academică este disfuncțional

Mar 3rd, 2021
10 august 2018: capăt de drum Opinii

10 august 2018: capăt de drum

Mar 3rd, 2021
Încă un studiu arată, din nou, că lockdown-urile nu funcționează Debate

Încă un studiu arată, din nou, că lockdown-urile nu funcționează

Mar 2nd, 2021
De la monadologia lui Leibniz la identitatea personală Filozofie

De la monadologia lui Leibniz la identitatea personală

Mar 2nd, 2021
Câteva fragmente din „Chestionar despre creația artistică, lansat de Liviu Rusu”: răspunde Lucian Blaga Cultură

Câteva fragmente din „Chestionar despre creația artistică, lansat de Liviu Rusu”: răspunde Lucian Blaga

Mar 1st, 2021
T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze Opinii

T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze

Mar 1st, 2021
Mircea Vasilescu. Arta și sutienul la români Opinii

Mircea Vasilescu. Arta și sutienul la români

Mar 1st, 2021
Sebastian Lăzăroiu. Ca un vaccin - Diana Șoșoacă Opinii

Sebastian Lăzăroiu. Ca un vaccin - Diana Șoșoacă

Mar 1st, 2021
Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul- Principii Generale Societate

Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul- Principii Generale

Mar 1st, 2021
Lebăda – întruchiparea grației sau alter-ego animalic al lui Popeye marinarul? Câteva cuvinte despre cum ne structurează limbajul gândirea Cultură

Lebăda – întruchiparea grației sau alter-ego animalic al lui Popeye marinarul? Câteva cuvinte despre cum ne structurează limbajul gândirea

Feb 28th, 2021
Tenebrosul drum al unei minți tinere Educație

Tenebrosul drum al unei minți tinere

Feb 28th, 2021
(video) Cafeneaua filosofică: O nouă traducere din Platon - dialogurile de tinerețe. Andrei Cornea în dialog cu Dana Jalobeanu și Grigore Vida Cultura

(video) Cafeneaua filosofică: O nouă traducere din Platon - dialogurile de tinerețe. Andrei Cornea în dialog cu Dana Jalobeanu și Grigore Vida

Feb 28th, 2021
Alexandru Lăzescu. Lumea, America şi BigTech Opinii

Alexandru Lăzescu. Lumea, America şi BigTech

Feb 28th, 2021
Luciditate marginală: Nicolás Gómez Dávila Filozofie

Luciditate marginală: Nicolás Gómez Dávila

Feb 28th, 2021
Letiția C. Tomașescu. Evoluția poziției Regatului Unit în arhitectura de securitate a Europei, după Brexit. Debate

Letiția C. Tomașescu. Evoluția poziției Regatului Unit în arhitectura de securitate a Europei, după Brexit.

Feb 28th, 2021
Cosmin Lotreanu. Jacques Chirac/Édouard Balladur - Partea a II-a: Asociere, separare și regăsire. Preliminariile coabitării (1969-1986) Opinii

Cosmin Lotreanu. Jacques Chirac/Édouard Balladur - Partea a II-a: Asociere, separare și regăsire. Preliminariile coabitării (1969-1986)

Feb 28th, 2021
Alexandru Călinescu. De la „sorosişti” la „rezişti” Opinii

Alexandru Călinescu. De la „sorosişti” la „rezişti”

Feb 28th, 2021
Noica și marxismul. O explorare Filozofie

Noica și marxismul. O explorare

Feb 27th, 2021
Chesterton și sensul educației Educație

Chesterton și sensul educației

Feb 27th, 2021
Melania Cincea. Academia de Studii Economice muşamalizează o ilegalitate într-un dosar de concurs la Catedra UNESCO, printr-o altă ilegalitate Opinii

Melania Cincea. Academia de Studii Economice muşamalizează o ilegalitate într-un dosar de concurs la Catedra UNESCO, printr-o altă ilegalitate

Feb 27th, 2021
Adevărul moral și conservatorismul constituțional Societate

Adevărul moral și conservatorismul constituțional

Feb 26th, 2021
Dumnezeul filozofilor Cultură

Dumnezeul filozofilor

Feb 26th, 2021
Minunile limbajului obișnuit Filozofie

Minunile limbajului obișnuit

Feb 25th, 2021
Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ Debate

Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ

Feb 25th, 2021
Daniel Uncu. Complicitatea abjecta la justificarea represiunii comuniste chineze Opinii

Daniel Uncu. Complicitatea abjecta la justificarea represiunii comuniste chineze

Feb 25th, 2021
Eric Voegelin ca maestru învățător Cultură

Eric Voegelin ca maestru învățător

Feb 25th, 2021
Teologia post-kantiană în viziunea lui Karl Barth Cultură

Teologia post-kantiană în viziunea lui Karl Barth

Feb 25th, 2021
Când totul este permis Cultură

Când totul este permis

Feb 24th, 2021
Câteva fragmente din dialogul „Criton” al lui Platon Cultură

Câteva fragmente din dialogul „Criton” al lui Platon

Feb 23rd, 2021
Cum a reușit un susținător al pieței libere să valorifice liberalismul împreună cu gândirea conservatoare Economie

Cum a reușit un susținător al pieței libere să valorifice liberalismul împreună cu gândirea conservatoare

Feb 23rd, 2021
Mircea Mihăieș. Eternul Arhipelag (3) Debate

Mircea Mihăieș. Eternul Arhipelag (3)

Feb 23rd, 2021
Flavius Rovinaru - prefață la ”Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul” ALTFEL

Flavius Rovinaru - prefață la ”Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul”

Feb 23rd, 2021
Liviu Andreescu. Pseudoargumente despre știință și pseudoștiință: o replică lui Eugen Octav Popa Debate

Liviu Andreescu. Pseudoargumente despre știință și pseudoștiință: o replică lui Eugen Octav Popa

Feb 23rd, 2021
Virgil Iordache. Ortodoxie, artă și bună educație: cadru analitic, exemplu de aplicare Debate

Virgil Iordache. Ortodoxie, artă și bună educație: cadru analitic, exemplu de aplicare

Feb 23rd, 2021
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.