• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Echipa tehnică
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Echipa tehnică
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
Mircea Mihăieș. Tratat de sufocare
Mircea Mihăieș. Tratat de sufocare
Home
Debate

Mircea Mihăieș. Tratat de sufocare

July 26th, 2019 [ Mircea Mihăieș ] [ Mircea Mihăieș ] Debate comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn Pinterest

Anii urii (Editura Humanitas, 2019) este cea mai cioraniană carte scrisă vreodată în România. Mai cioraniană chiar decât volumele redactate de Cioran în românește. Et pour cause: disperarea lui Horia-Roman Patapievici e adânc înrădăcinată în realitate, pe când cea a lui Cioran vizează zonele conceptualului și ale imaginarului bântuit de fantome ucigașe. La Cioran, gesticulația disperării e la fel de importantă ca abstracțiunea din care ia naștere. La Patapievici, realul în sine e coșmaresc, iar transcrierea acestuia se constituie într-o contabilitate macabră, într-un supliciu la care se supune autorul după ce a trecut prin ordaliile existenței dominate de rea-credință, nedreptate, violență, dispreț, defăimare, ocară, irațional, resentiment și ticăloșie. Vocea nu e însă aceea a unei victime, deși biografia i-a fost maculată în mod sistematic și visceral. Ci, mai degrabă, a cronicarului tulburat de intensitatea urii, de virulența prostiei și de neghiobia naivității.

Pe lângă seria cărților „normative” (Omul recent, Discernământul modernizării, Despre idei și blocaje, Ultimul Culianu, Partea nevăzută decide totul), pe lângă eseurile de erudiție (Ochii Beatricei,Două eseuri despre paradis și o încheiere), Horia-Roman Patapievici este și autorul unei serii impresionante de studii și articole pe teme politice și civice. Ecourile volumului publicat în 1996,Politice, nu s-au stins nici acum. Periodic, inamicii scriitorului scot la lumină fragmentele menite să-l transforme într-o bestia nera a societății românești. Funcția de „țap ispășitor”, asumată, la suprafață, cu aparentă liniște, dar sumbră, brăzdată de spaime și indignări în adâncimile ei, l-a plasat într-o situație privilegiată: aceea de martor implicat. Când acuității percepției i se adaugă și talentul literar, rezultatul este eclatant. Există în aceste pagini un patos de sorginte culturală, care înnobilează documentul de epocă, conferindu-i soliditate și expresivitate.

Titlul volumului ar fi putut fi, la fel de bine, Politice II. Și nu doar datorită temelor, ci și surprinzătoarei asemănări dintre perioadele istorice studiate. Politice este — în linii mari vorbind — cronica primilor cinci ani post-comuniști. Anii urii acoperă un alt cincinal zbuciumat, cel dintre 2006-2010. În ambele cazuri e vorba de intervale ale neașezării, ale turbulențelor politice și sociale întreținute de o presă aservită și de televiziuni puse în slujba unor stăpâni iresponsabili: Iliescu, la un capăt al intervalului, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu și alți manipulatori de opinii, la celălalt. Și tot în ambele cazuri, H.-R. Patapievici a adăugat textelor codiciluri: un răsunător text polemic, „Criticilor mei”, în cazul Politicelor, și un răscolitor eseu-introducere la Anii urii, scris în intervalul anilor 2012-2018.

Din 2018 provine și un admirabil interviu făcut împreună cu una dintre jurnalistele de forță ale momentului, Ramona Ursu. El figurează ca liant între partea (să-i spunem) teoretică a volumului, intitulată orwellian „Există undeva o minciună”, și aceea „aplicativă”, divizată, la rândul ei, în două secțiuni: „Declanșarea războiului româno-român” și „Anii urii”. Împreună, toate acestea alcătuiesc o necruțătoare scanare a societății românești surprinsă în unul dintre cele mai dramatice răstimpuri ale ultimelor decenii. Știu prea bine cât e de dificil să gândești o asemenea carte. În cele cinci volume de convorbiri cu Vladimir Tismăneanu, adunate și adăugite, într-un al șaselea, un tom masiv de o mie de pagini, intitulat O tranziție mai lungă decât veacul, am încercat o analiză globală a primilor douăzeci de ani ai României post-comuniste. Noi aveam avantajul unei priviri mai reci, la oarecare distanță de evenimente. H.-R. Patapievici scrie direct din tranșee, ca martor și, în același timp, subiect al istoriei.

Subiect, deoarece, alături de Traian Băsescu, H.-R. Patapievici a fost unul dintre cele mai atacate personaje ale anilor 2005-2012. N-a fost, evident, singurul. Stigmatizat împreună cu Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Andrei Pleșu, Vladimir Tismăneanu, H.-R. Patapievici a beneficiat, însă, în interiorul acestui grup, de un statut special. Atacurile n-au încetat nici azi și, după cum merg lucrurile, nici nu vor înceta prea curând. Ultragierea lui Patapievici are și un aer de barocă nemernicie, de aglomerare isterică de injurii, imputări, amenințări și corecții fizice. Horia-Roman Patapievici a devenit una din probele de turnesol ale societății românești, bârna din ochiul ticăloșilor și cuiul din talpa naționaliștilor care-și dovedesc atașamentul față de o țară abstractă, năuc-idealizată, nu prin fapte, ci cu gura.

Spațiul limitat de care dispun nu-mi îngăduie să fac o descriere exhaustivă a conținutului acestui volum. Mă rezum să spun că articolele publicate în urmă cu mai mult de un deceniu nu doar că-și păstrează prospețimea, dar au dobândit și un aer premonitoriu, implacabil și frisonant totodată. Alianța sinistră dintre PSD și PNL, rolul de-o malignitate incalculabilă al unor personaje precum Călin Popescu-Tăriceanu, Crin Antonescu ori Victor Ponta nu poate fi evaluat nici astăzi în întreaga lui ticăloșie. Autorii loviturii de stat parlamentare din 2012 sunt cei care au pavat drumul triumfalist-dictatorial al partidului care se află încă la cârma României. Cititorul se poate convinge de neadevărul — ca să nu spun minciuna sfruntată — posturii pretins slugarnice a lui Horia-Roman Patapievici față Traian Băsescu. Departe de a fi fost, așa cum l-au etichetat jurnaliștii năimiți, un „sicofant”, „pupincurist”, „sinecurist”, textele lui Patapievici arată cu totul altceva: și anume, o atitudine de o obiectivitate desăvârșită, bazată pe analize de mare profunzime ale situației politice a momentului.

Evident, Horia-Roman Patapievici n-a fost (și nu cred că este nici azi) un adversar al lui Traian Băsescu. Ca mulți alții, și-a dorit ca proiectele acestuia în domeniul justiției și al politicii externe să fie încununate de succes. Personal, cred și azi că agenda pro-europeană și pro-americană și cea anti-corupție a lui Traian Băsescu sunt singurele care pot aduce bine României. Or, pentru cineva care conducea Institutul Cultural Român, o asemenea deschidere era esențială pentru a pune în aplicare un plan de promovare viguroasă a culturii românești în lume. N-am știut niciodată și nu știm nici acum ce gândea Traian Băsescu despre programele promovate de echipa Patapievici la ICR. Cert e însă că le-a sprijinit fără să încerce să dea „indicații prețioase”, deși eram conștienți că partida culturnicilor „oficiali” și naționalist-șovini suferea cumplit și îl alimenta cu informații calomnioase la adresa conducerii instituției.

Oricine va dori să înțeleagă istoria vieții publice din România În perioada când în fruntea țării s-a aflat Traian Băsescu nu va putea ocoli textul care deschide volumul de față. Eseul este o excepțională vivisecție a fenomenului care domină ultimii trei lustri din istoria României — cel al urii generalizate. Metoda utilizată de Patapievici e inductivă, dinspre particular spre general, dinspre concret spre abstract. Printr-o plasticitate șocantă a imaginilor și a ideilor, gândul scriitorului prinde consistență și dobândește caracter de argument irefutabil:

„Am descoperit ura veritabilă, care e ura față de tine ca om, odată cu primul scuipat în față. Era în 1996, o zi după denunțul făcut de Cristian Tudor Popescu împotriva mea, pe prima pagină a cotidianului „Adevărul“, unde mă acuza că nu simt românește și că de fapt îmi batjocoresc mama (izolând el primul citatul ritual din Politice, de la pag. 63, care apoi avea să fie reluat de toți intransigenții, devenind ulterior viral pe internet).

Cine nu a fost scuipat, urmărit, calomniat, amenințat cu moartea nu știe ce este ura. Când te duci la mormântul părinților tăi și descoperi crucea tatălui tău profanată cu inscripții care reproduc minciunile spuse despre tine, te clatini pe picioare, ești năucit: pe moment, neputința depășește durerea; sentimentul de pângărire covârșește indignarea; iar gustul de cenușă al zădărniciei dizolvă dorința de a face ceva”.

Întregul capitol este con­struit pe acest procedeu al alternării secvențelor confesive cu încercări de a da consistență teoretică exemplelor furnizate de o realitate fetidă. Ele sunt de natură livrescă și istorică, dar provin mai ales din spațiul întâmplărilor recente. Unele au intensitatea maximelor șfichiuitoare ale lui Cioran, dispuse însă pe orizontala unei proze ce mizează pe șocul imaginii și pe lovitura imparabilă a evenimentului perfect documentat. H.-R. Patapievici și-a derulat demonstrația cu abilitatea unui maestru al selectării detaliului relevant și al formulării memorabile. Rezultatul este un diagnostic implacabil, rostit prin vocea unui intelectual ce refuză, în ciuda evidențelor, să creadă că răul va învinge. Drept urmare, discursul său, în care simți pericolul prăbușirii în hăurile depresiei și ale sufocării, lasă întredeschisă o ușiță spre optimism:

„Soluții practice? Soluția morală, de totdeauna. Nimic nu a îmbătrânit când e vorba de bine și de rău. Să fim bine, să ne străduim să arătăm bine; să nu facem răul, să facem binele; să nu mai urlăm ca lupii (un semn de josnicie); să nu ne mai urâm semenii; să vedem în vulnerabilitatea noastră precaritatea lor; să înțelegem că și ei vor muri, nu numai noi, de care ne îngrijim. Nu ne putem salva decât împreună cu semenii noștri. Și, în primul rând, pur și simplu, să încetăm să mai urâm. Orice ură e ură de sine. Să începem deci prin a ne iubi cu adevărat pe noi înșine — altfel decât solipsist, ipsatoriu și idolatru (căci felul acesta rimează perfect cu ura de sine)”.

Prin noua sa carte, Horia-Roman Patapievici oferă un tratat radical despre un moment negru din istoria României. Orice evaluare ulterioară a acestei epoci va trebui să țină cont de perspectiva dramatică în care a descris-o H.-R. Patapievici. Anii urii nu e doar o investigare a răului, ci și un manual de metafizică a supraviețurii prin asumarea suferinței, nedreptății și ororii.

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn Pinterest
Next article În imperiul egalităţii: comunismul şi destinul intelectual
Previous article NW. Răzvan Chiruță. Un spațiu al libertății care a devenit obositor
[ Mircea Mihăieș ]

[ Mircea Mihăieș ]

Related Posts

Alexandru Lăzescu. Implicarea SUA în Europa din perspectivă franco-germană
November 25th, 2019

Alexandru Lăzescu. Implicarea SUA în Europa din perspectivă franco-germană

D. P. Aligica: O invitatie la dialog pentru Grupul de Dialog Social
November 18th, 2019

D. P. Aligica: O invitatie la dialog pentru Grupul de Dialog Social

Cristi Dănileț. Educație juridică. SuperTeach 2019
November 4th, 2019

Cristi Dănileț. Educație juridică. SuperTeach 2019

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
Ciprian Apetrei. Timpul grevelor. Je suis Joëlle. Societate

Ciprian Apetrei. Timpul grevelor. Je suis Joëlle.

Dec 12th, 2019
Justina Irimia. O iubire epistolară Cultura

Justina Irimia. O iubire epistolară

Dec 11th, 2019
Melania Cincea. Onoruri naţionale pentru „stelele” României Opinii

Melania Cincea. Onoruri naţionale pentru „stelele” României

Dec 11th, 2019
Martin S. Martin. Clarificări despre ce este procesul de acuzare al unui înalt funcționar al guvernului american Opinii

Martin S. Martin. Clarificări despre ce este procesul de acuzare al unui înalt funcționar al guvernului american

Dec 11th, 2019
Teodor Baconschi. Grup-individ: relații de apartenență Opinii

Teodor Baconschi. Grup-individ: relații de apartenență

Dec 9th, 2019
Alexandru Lăzescu. NATO la şaptezeci de ani Opinii

Alexandru Lăzescu. NATO la şaptezeci de ani

Dec 9th, 2019
Virgil Iordache. Delicata situație a mărturisirii credinței prin fapte rele Opinii

Virgil Iordache. Delicata situație a mărturisirii credinței prin fapte rele

Dec 9th, 2019
Mircea Mihăieș. Apocalipsa preventivă Opinii

Mircea Mihăieș. Apocalipsa preventivă

Dec 5th, 2019
Lucian Croitoru. Leul nostru după 1989 Istoria ideilor

Lucian Croitoru. Leul nostru după 1989

Dec 5th, 2019
Dan Cristian Turturică. De ce se poartă Iohannis de parcă nu ar fi câștigat alegerile Opinii

Dan Cristian Turturică. De ce se poartă Iohannis de parcă nu ar fi câștigat alegerile

Dec 5th, 2019
Alexandru Călinescu. Tipologii virtuale Opinii

Alexandru Călinescu. Tipologii virtuale

Dec 5th, 2019
Teodor Baconschi. Limite și moderație Cultura

Teodor Baconschi. Limite și moderație

Dec 5th, 2019
După treizeci de ani: catastrofa comunistă Societate

După treizeci de ani: catastrofa comunistă

Dec 5th, 2019
Episcopul Ignatie al Hușilor. Dragostea față de România- gânduri la o zi după 1 decembrie Opinii

Episcopul Ignatie al Hușilor. Dragostea față de România- gânduri la o zi după 1 decembrie

Dec 2nd, 2019
Justina Irimia. Noul prețios ridicol Opinii

Justina Irimia. Noul prețios ridicol

Dec 2nd, 2019
Mircea Mihăieș. Duhoare de internet Opinii

Mircea Mihăieș. Duhoare de internet

Dec 2nd, 2019
Martin S. Martin. Punerea sub acuzare a președintelui Trump - faza a II-a Opinii

Martin S. Martin. Punerea sub acuzare a președintelui Trump - faza a II-a

Dec 2nd, 2019
NW. Răzvan Chiruță. Imposibila guvernare Opinii

NW. Răzvan Chiruță. Imposibila guvernare

Dec 2nd, 2019
Dan Cristian Turturică. Ce putem face noi pentru România? Opinii

Dan Cristian Turturică. Ce putem face noi pentru România?

Dec 2nd, 2019
Dragoș Paul Aligică. O întrebare care revine Opinii

Dragoș Paul Aligică. O întrebare care revine

Dec 2nd, 2019
Gabriel Liiceanu. Cei doi. Un bilanț și ce s-ar cuveni să urmeze Opinii

Gabriel Liiceanu. Cei doi. Un bilanț și ce s-ar cuveni să urmeze

Dec 2nd, 2019
Lucian Croitoru. Alegerile din 2020 și 2024 și nevoia PNL de a recâștiga caracterul contraciclic al politicii fiscale Opinii

Lucian Croitoru. Alegerile din 2020 și 2024 și nevoia PNL de a recâștiga caracterul contraciclic al politicii fiscale

Dec 2nd, 2019
Virgil Iordache. Oamenii pentru care ziua României e permanent ALTFEL

Virgil Iordache. Oamenii pentru care ziua României e permanent

Dec 1st, 2019
Melania Cincea. Puciul de la PSD Opinii

Melania Cincea. Puciul de la PSD

Nov 27th, 2019
Teodor Baconschi. Estul și Vestul Istoria ideilor

Teodor Baconschi. Estul și Vestul

Nov 27th, 2019
Adrian Papahagi. Realismul, prudența și moderația Istoria ideilor

Adrian Papahagi. Realismul, prudența și moderația

Nov 27th, 2019
Sebastian Lăzăroiu. Despre reformarea PSD Opinii

Sebastian Lăzăroiu. Despre reformarea PSD

Nov 27th, 2019
Alexandru Lăzescu. După turul doi Opinii

Alexandru Lăzescu. După turul doi

Nov 27th, 2019
28 noiembrie, ora 19: Ioan Stanomir în dialog cu Angelo Mitchievici despre volumul ”Așteptând revoluția. Pașoptismul și vocile sale” Cultura

28 noiembrie, ora 19: Ioan Stanomir în dialog cu Angelo Mitchievici despre volumul ”Așteptând revoluția. Pașoptismul și vocile sale”

Nov 27th, 2019
Dan Cristian Turturică. Decizia care a făcut posibilă victoria lui Klaus Iohannis Opinii

Dan Cristian Turturică. Decizia care a făcut posibilă victoria lui Klaus Iohannis

Nov 26th, 2019
Daniel Uncu. Dacă se vrea... Opinii

Daniel Uncu. Dacă se vrea...

Nov 26th, 2019
Melania Cincea. Încremenirea statului în neputință Opinii

Melania Cincea. Încremenirea statului în neputință

Nov 26th, 2019
III. Despre lumea în care trăim: Mircea Cărtărescu, Germina Nagâț, Cristian Mureșan, Alexandra Martin și Yuvraj Kalra, Mihai Netea și Horia-Roman Patapievici Cultura

III. Despre lumea în care trăim: Mircea Cărtărescu, Germina Nagâț, Cristian Mureșan, Alexandra Martin și Yuvraj Kalra, Mihai Netea și Horia-Roman Patapievici

Nov 26th, 2019
După alegerile prezidenţiale:  despre necesitatea prudenţei şi a tenacităţii Opinii

După alegerile prezidenţiale: despre necesitatea prudenţei şi a tenacităţii

Nov 26th, 2019
Alexandru Lăzescu. Implicarea SUA în Europa din perspectivă franco-germană Debate

Alexandru Lăzescu. Implicarea SUA în Europa din perspectivă franco-germană

Nov 25th, 2019
Adrian Papahagi. Obligații Opinii

Adrian Papahagi. Obligații

Nov 25th, 2019
A. Călinescu. Interviu Thierry WOLTON: „România iese, încet, dar sigur, din simulacrul de democraţie pe care Iliescu i-a impus-o“ Opinii

A. Călinescu. Interviu Thierry WOLTON: „România iese, încet, dar sigur, din simulacrul de democraţie pe care Iliescu i-a impus-o“

Nov 25th, 2019
Virgil Iordache. Câteva semnale politice după turul doi al alegerilor prezidenţiale Opinii

Virgil Iordache. Câteva semnale politice după turul doi al alegerilor prezidenţiale

Nov 25th, 2019
Ciprian Apetrei. Cine nu conteaza nu voteaza. Haideti la vot, oameni buni! Uncategorized

Ciprian Apetrei. Cine nu conteaza nu voteaza. Haideti la vot, oameni buni!

Nov 24th, 2019
Melania Cincea. România are nevoie de menţinerea pe o linie cert euro-atlantică Opinii

Melania Cincea. România are nevoie de menţinerea pe o linie cert euro-atlantică

Nov 22nd, 2019
Newsweek. Silviu Sergiu. La Russie en marche! Opinii

Newsweek. Silviu Sergiu. La Russie en marche!

Nov 22nd, 2019
Virgil Iordache. Câte două ştampilări pentru fiecare candidat Opinii

Virgil Iordache. Câte două ştampilări pentru fiecare candidat

Nov 22nd, 2019
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.