Mircea Vasilescu. 24 de ore și jumătate la Conversano

Conversano este un orășel splendid, la vreo 35 de km de Bari. L-am luat la pas sîmbătă, imediat ce am ajuns, adică între 14.30 și 16. Eram singur pe străzi, căci la ora aceea la gente del Sud își respectă siesta. Așa că am avut plăcerea să-l savurez de unul singur („godermela da solo”, cum ar veni) și să mă uit la imbricările straturilor de piatră care adună la un loc urme ale vechii cetăți grecești Norba, resturile din vremea conților normanzi, mănăstirea barocă San Benedetto (transformată acum în muzeu, cu arhivă, community library și sală de conferințe) în care au mai rămas cîteva fragmente romanice, casele moderne cu un etaj, albe și pătrățoase, lipite uneori de cîte un fragment din vechile ziduri.

Am venit la Lector in fabula, un festival cultural organizat, de mulți ani, de Fondazione Giuseppe di Vagno și coordonat cu eficiență inegalabilă de Filippo Giannuzi. Am mai fost și în 2014, așa că am putut constata cît de bine a crescut. Anul acesta, a cuprins peste 100 de evenimente (de la ateliere pentru copii la dezbateri și proiecții de film), la care au participat jurnaliști, universitari, scriitori, oameni politici, experți în administrație ori în politici culturale. Festivalul e gîndit strategic și face parte dintr-un plan mai amplu al regiunii Puglia și al orașelor din Sud: acela de a dezvolta turismul, iar cultura e una dintre resursele importante în acest scop. Planul dă roade: de cîțiva ani, Puglia „bate toate recordurile la numărul de turiști”, mi-a spus șoferul care m-a adus de la aeroport (un tînăr elegant, bine informat, cu o exprimare sintetică și precisă). Conversano afișează peste tot denumirea de „città culturale”. Iar Capitala Culturală a Europei este, în acest an, Matera, aflată în apropiere, în Basilicata. Sudul italian, care trage după sine o lungă poveste a decalajului economic față de Nord, pare să-și fi găsit, de ceva timp, prin politici regionale (susținute adesea de fonduri europene), propriul drum. Spun asta (simt nevoia să spun asta) și pentru prietenii mei care au constatat, cu mirare, că nel Suditalia, poți mînca foarte bine la un restaurant cu două stele Michelin cu numai 20-25 de euro. Mister? Nu. Realitate. Merită s-o descoperiți.

Temele dezbaterilor au fost diverse: de la viitorul Europei la schimbările climatice, de la imigrație la fake news, de la populismele europene la inteligența artificială. În piața din fața vechiului castel am asistat la lecturi pentru copii de 8-10 ani, la San Benedetto am auzit o discuție despre rolul caricaturii de presă. Aseară tîrziu, patru jurnaliști au comentat un scurt film documentar despre legendarul fotbalist Gianni Rivera (pe care îl „știam” de pe la 10-12 ani, cînd mă interesa fotbalul…); era, de fapt, un documentar despre anul 1969, în care Rivera era mai degrabă pretextul pentru a evoca evenimentele de atunci – primul zbor pe lună, Woodstock, la strage della Piazza Fontana și altele. În acest amestec, s-a strecurat și dezbaterea la care am participat, alături de Tobias Mörschel, Ferenc Laczó și Andrea Pipino: „Berlin 30”, o evocare a anului 1989 și a schimbărilor petrecute atunci în Europa de Est.

Nu-i așa că pare plin ca un supermarket – așadar, fără un „profil” precis? Ba da, într-un fel: nu se ocupă cu „ceva anume”, n-are pretenția unei concentrări tematice. Dar profilul și personalitatea îi vin din stil. E un festival axat pe „centralitatea cuvîntului”. Creează un spațiu al dialogului, al schimbului de opinii, al tensiunii intelectuale, pune în scenă ceea ce în presa italiană se cheamă approfondimento: temele actualității sînt comentate de jurnaliști și experți. Publicul e destul de numeros și foarte receptiv. Și format în bună parte din tineri.

Nu prea văd, la noi, preocuparea pentru approfondimento, nici grija de a discuta decent și argumentat (chiar dacă – sau tocmai pentru că – în contradictoriu) temele mari și adevărate ale lumii de azi. Hărțuiala politico-mediatică de toate zilele ne absoarbe inutil energiile. Eu m-am încărcat de energii bune pe străduțele strîmte din Conversano. Și, în timp ce mă gîndeam la toate astea, m-am apucat să fotografiez cîte-un portone, obiect al deschiderii și închiderii, al încrederii sau al lipsei de încredere…

Mergeți în Puglia. Și treceți și prin Conversano, città culturale. O să înțelegeți mai mult. Au trecut – pentru mine – cele 24 de ore și jumătate, iau avionul înapoi.

Text publicat în premieră pe blogului lui MIrcea Vasilescu