Mircea Vasilescu. Dezumanizarea

La Caracal s-a întîmplat o tragedie: Alexandra, o fată dispărută de acasă, a sunat de trei ori la 112, iar poliția a intervenit tîrziu, prea tîrziu. Cazul a scos la iveală că, tot acolo, mai există o fată, Luiza, dispărută acum cîteva luni în condiții asemănătoare. Dar a scos la iveală, mai ales, precaritatea legilor și instituțiilor românești care ar trebui să-i apere pe cetățeni. Un stat eșuat.  Dincolo de corupție și incompetență, cred că în spectacolul penibil al unor instituții care nu știu ce să facă și al unor lideri politici care nu știu ce să spună se mai vede ceva.

Să pornim de la cîteva exemple:

• ministrul de Interne anunță că a demis un prefect și niște șefi ai poliției; Viorica Dăncilă anunță, a doua zi, că l-a chemat din concediu pe prefect ca să-l demită; la un post TV, prefectul spune, prin telefon, că e în concediu și că se mai gîndește dacă se-ntoarce;
• șeful poliției spune că polițiștii au vrut să intervină, dar le-a interzis procurorul; o asociație a procurorilor zice că nici vorbă de-așa ceva; șeful sindicatului polițiștilor spune că polițiștii și-au făcut bine treaba; șeful poliției din Caracal zice că oamenii lui au acționat „perfect”;
• Viorica Dăncilă spune că va propune un referendum „pentru implementarea unor pedepse drastice pentru criminali, violatori și pedofili, precum închisoarea pe viață sau castrarea chimică”, deși 1) ea n-are cum să propună referendum (și chiar dacă s-ar face, procesul ar dura luni întregi…); 2) în cazul de față, problema nu e cîți ani de închisoare va face împricinatul, ci confuzia generală a anchetei și bîlbîiala instituțiilor statului; anunță și ea demiteri peste demiteri, spune că e îngrijorată „ca mamă” și cere consens, dar n-are nimic de spus despre incompetenții puși în funcții chiar de partidul ei, nici despre halul în care același partid a schimbat legile justiției pînă le-a făcut imposibile și inaplicabile; acum vreo săptămînă, după ce sistemul informatic al CNAS n-a funcționat vreo 20 de zile, Viorica Dăncilă avea aceeași „soluție”: demiterea șefului CNAS, pe care tot Partidul îl numise (ba se mai și făcea de rîs spunînd „dacă nu-și dă demisia pînă mîine, îl demit”; de ce nu l-ai demis de ieri, madam?)

• Florin Iordache, unul dintre personajele principale în procesul de modificare a legilor justiției, spune cinic: „Au trebuit să moară oameni să constatăm că legea nu e bună și că cineva nu își face datoria”; cu alte cuvinte, el și-a făcut pe deplin datoria, „alții” sînt de vină; Tudorel Toader, alt personaj important în punerea pe butuci a statului de drept, e rector la Iași și tace mîlc;
• pe la televiziunile „de știri”, o sumedenie de inși își dau cu părerea, într-un amestec aiuritor care nu mai are nimic de-a face cu comunicarea, ci doar cu zgomotele și propaganda; îi e greu bietului cetățean cumsecade să-și mai dea seama, în hărmălaia generalizată, care e, de fapt, problema (și anume: că Statul își bate joc de cetățeni); căci spălarea pe creier a început de mult, cu Antena 3 și alte televiziuni și site-uri care au otrăvit deja mințile unui mare număr de oameni; se vede asta din zbieretele unor imbecili de pe rețelele sociale, care o țin una și bună cu „statul paralel al lui Iohannis”, Soros, multinaționalele etc.; toți afișează empatia, dar pe fețele multora se citește că e o falsă empatie: nu mai sînt în stare să iasă din rolul de păreriști de serviciu, care mint cum respiră.

Ce vă spun toate astea?
Mie îmi spun că, dincolo de corupție și incompetență, o bună parte dintre cei care ne conduc sînt iremediabil atinși de un proces accelerat de dezumanizare. Mulți dintre ei sînt niște simple rebuturi morale ale mentalității comuniste, care n-au apucat să-și facă o educație ca lumea, nici cu IQ-ul nu stau prea bine, dar și-au dat doctorate plagiate, au făcut tot felul de pseudo-masterate, colegii de apărare, facultăți private (așa că și-au înjghebat un CV). Și, mai ales, au fost credincioși partidului, care le-a dat funcții. Pentru ei, asta a fost și este preocuparea majoră: cine capătă funcții și cine le pierde. De-aia vorbesc acum ca niște roboței despre demiteri, pentru că în meschina lor inumanitate crescîndă valorile supreme sînt partidul și funcția. Goi pe dinăuntru, nu sînt în stare nici în fața unei tragedii decît să îndruge cîteva vorbe pentru a-și masca incompetența. Un exemplu edificator, aici: ministrul de Interne zice că a aflat tîrziu despre cazul de la Caracal pentru că „a avut un program” și a fost „la structurile din subordine”; și că „tragedia a fost atît de mare că nici nu pot să vorbesc coerent acum”; dar ce trebuie să facă un ministru de Interne? să se confrunte cu drame, tragedii, calamități naturale ș.a.m.d. sau să prezinte spectacole de balet?

Pentru acești șefi și șefuleți de tot felul ale căror emoții fundamentale sînt provocate de partid și de funcție, dezumanizarea se tot adîncește cu fiecare minciună pe care o spun, cu fiecare clipă de nepăsare față de cetățeni, cu fiecare apariție la televiziunile „prietene” unde, ajutați de propagandiștii de casă, răspîndesc nu doar fake news și propagandă, ci și răutate, violență verbală, lipsă de empatie față de semeni, ticăloșie măruntă și aroganță meschină. Iar dinspre ei, de ani încoace, toate astea iradiază spre societate. Și, în primul rînd – vorba ministrului de Interne – spre „structurile din subordine”. Căci funcționărimea statului și autoritățile de tot felul, mult amplificate și birocratizate, acționează în continuare (chiar dacă sînt destui funcționari publici care-și fac cinstit treaba) după același vechi principiu comunist: „Statul e totul, cetățeanul e nimic”. Căci altfel nu se poate explica asta: mătușa Luizei (fata din Caracal dispărută de cîteva luni) povestește că polițiștii i-au spus mamei „lăsați, doamnă, că am mai avut cazuri și au găsit fetele după doi ani. Stați liniștită că o găsiți peste doi ani, cu o mînă într-o parte, capul în altă parte”. Ce-a mai rămas din umanitate într-un ins – reprezentant al autorității Statului la el în comună – care-i răspunde așa unei mame disperate că și-a pierdut copila?

Legile împotriva corupției (făcute harcea-parcea) poate se vor îndrepta. Incompetenții poate vor fi înlocuiți, la un moment dat, cu competenți. Dar dezumanizarea pe care o propagă în societate mulți dintre cei aleși/numiți pentru a avea grijă de „binele comun” e un proces care lasă urme adînci în societate, greu de șters: o adevărată otravă socială pe care o s-o simțim încă multă vreme, căci ne-am tot afundat în ea.

Text publicat pe blogul lui Mircea Vasilescu și preluat cu acordul autorului.