National Review: De ce contemplăm anularea lui Aristotel?/ Un răspuns la articolul lui Agnes Callard din New York Times

Un articol de Iain Murray pentru National Review, în răspuns la articolul Ar trebui să îl anulăm pe Aristotel? de Agnes Callard pentru New York Times

Există un argument foarte bun în articolul recent publicat în New York Times de filozoafa Agnes Callard pe tema culturii anulării, argument pierdut din păcate în restul materialului. Doamna profesoară Callard argumentează foarte apt distincția dintre discursul „mesager”, care poartă cu sine context și motivație politică și discursul „literal”, care lasă loc dezbaterii și chestionării autentice – o distincție prea adesea ștearsă de persoane rău-voitoare. Contextualizând această distincție în legătură cu filozoful antic Aristotel, ea le face atât cititorilor săi, cât și lui Aristotel, un mare deserviciu.

Doamna profesoară Callard pune în legătură distincția sa dintre formele discursului cu întrebarea „Trebuie să îl anulăm pe Aristotel?” (datorită opiniilor sale despre sclavie). Autoarea opinează, pe bună dreptate, că perspectiva lui Aristotel ar trebui încadrată la categoria discursului literal, fiind ceva ce putem analiza și dezbate fără încărcătura emoțională a luptelor aboliționiste din secolul al XIX-leasau a faptului că argumentele aristoteliene au fost adesea folosite de sclavagiști pentru auto-justificare. Prin urmare, ea sugerează că nu este nevoie să îl îndepărtăm pe Aristotel din panteonul academic și că procesul de abordare a ideilor lui relevă adevăratul sens al libertății de exprimare – practica cercetării libere.

Suspectez însă că și acest argument reprezintă o concesie prea mare. Doamna profesoară Callard se concentrează pe Aristotel ca filozof politic și etic, însă el a fost mult mai mult de atât. O listă a lucrărilor sale, împărțite în patru categorii (și excluzând lucrările considerate ca aparținând lui „Pseudo-Aristotel”, lucrări scrise de alte persoane care i-au fost în mod eronat atribuite lui Aristotel), ar include următoarele titluri:

Despre logică și metafizică: Categorii, Despre interpretare, Analitică Primă, Analitică Secundă, Topica, Respingerile Sofistice, Metafizica.

Despre natură, viață și minte: Fizica, Despre cer, Despre generare și corupere, Meteorologicele (dacă nu a fost mutată total la categoria lucrărilor pseudo-aristoteliene), Istoria animalelor (și restul lucrărilor Animalia), Despre suflet, Scurte tratate naturale (în sine o colecție de lucrări separate).

Despre artă: Retorica, Poetica.

Doar apoi, în final, despre etică și politică: Etica eudemică, Etica nicomahică, probabil Etica mare (Magna Moralia), Constituția atenienilor (din păcate, cel mai probabil nu scrisă de el), și Politica.

Aristotel a fost mult mai mult decât doar un filozof politic și etic. Lucrările sale despre logică și metafizică sunt fundamentale pentru gândirea filozofică. Însuși cuvântul „metafizică” se referea,inițial, la grupul de lucrări aristoteliene de studiat după Fizica sa. Analitica Primă a fost lucrarea de bază a logicii academice până la începutul secolului 20, lucrările lui Aristotel despre înțelegerea științifică și biologia animală au fost izvorul metodei științifice moderne și a științelor naturale, iar lucrările lui despre artă au influențat decisiv dezvoltarea teatrului, a romanelor și chiar a artei cinematografice (și putem doar să speculăm ce influență ar fi avut lucrarea sa pierdută despre comedie).

Dacă toate lucrările lui Aristotel despre politică și etică ar fi fost pierdute, restul operei sale ar fi fost suficient pentru a-l considera un gigant al filozofiei logice, al metafizicii, al științelor naturale și al esteticii.

În consecință, de ce contemplăm anularea lui Aristotel? Anularea este, până la urmă, totală. Nu ar exista excepții pentru Poetica dacă s-ar produce o anulare. Consider cultura anulării ca fiind parte din actualul asalt american asupra a ceea ce revoluționarii chinezi numeau Cele Patru Vechi – tradiții vechi, cultură veche, obiceiuri vechi și idei vechi (explorez teribila experiență chineză în detaliu în noua mea carte, The Socialist Temptation, care va apărea în următoarea zi de marți la editura Regnery). Având în vedere importanța civilizației occidentale, Aristotel ar trebui să fie o țintă cheie a revoluționarilor culturali contemporani.

În esență, doamna profesoară Callard a creat un argument „vertical” pentru menținerea poziției lui Aristotel: argumentele sale etice pot fi separate de dezbaterile etice contemporane, permițându-i lui Aristotel să își păstreze locul în canonul eticii. Putem vedea însă, din exemplul atacurilor asupra statuii regelui francez medieval Sf. Louis IX din orașul eponim, că acest argument este irelevant. Sf. Louis și-a dedicat mare parte din viață dreptății sociale, dar a și inspirat persecuția nazistă a evreilor, la fel cum Aristotel a inspirat apologia sclavagismului. Argumentul respectiv împotriva Sf. Louis este un argument „orizontal” – tratamentul deplorabil pe care acesta l-a acordat popoarelor semitice desconsideră eforturile sale pentru ajutorarea săracilor, eforturi pentru care a fost canonizat, un oraș din Missouri fiind numit după el.

Un argument orizontal cere o apologie orizontală – discuția aristoteliană asupra sclaviei, oricât de nefericită ar fi ea (există dezbateri academice asupra acestei chestiuni), nu ar trebui să afecteze în vreun fel modul în care percepem logica, metafizica, estetica sau chiar restul opiniilor politice ale lui Aristotel. Aristotel nu trebuie anulat, fiindcă ne-a luminat pe toți. Sf. Louis nu trebuie anulat fiindcă a depus eforturi substanțiale împotriva standardelor vremii pentru a-i ajuta pe cei săraci, smerindu-se pe sine.

Mă tem însă că argumentele în favoarea anulării sunt doar pretexte: America este tărâmul egalității, al libertății și al tradiției. Cultura anulării țintește precis tradiția liberală a Americii în numele unei egalități radicale care este profund ne-egalitară. Orice persoană a cărei operă fundamentează sau susține tradiția liberală a Americii este în pericol de a fi anulată. Trebuie să îl apărăm pe Aristotel nu ca pe un om al vremurilor sale, a cărui gândire a fost formată de contextul său istoric și pe care să-l privim dintr-o perspectivă contemporană ca pe un extraterestru, ci ca pe cineva care a contribuit și contribuie constant la modul nostru actual de gândire.

Articol original: Why Are We Even Contemplating Canceling Aristotle?