Primele alegeri parlamentare din România de după ’89 au avut loc în 1992. Din aproape 16,4 milioane de alegători de pe liste, la urne au ajuns 12,5 milioane, adică peste 76% (conform datelor Autorității Electorale Permanente).
Votau, practic, trei români din patru care aveau drept de a alege. Patru ani mai târziu, în 1996, procentajul de participare era identic: 76%. În 2000, când pe listele electorale se aflau 17,7 milioane de români, votau peste 11,5 milioane, adică 65%. O scădere importantă de 9%.
În 2004, declinul a continuat: peste 18,4 milioane de cetățeni aveau drept de vot și l-au exercitat aproape 10,8 milioane, deci 58%. Față de 1996, diferența era de 18%. În 2008, prezența la alegerile parlamentare a fost catastrofală: doar 39% dintre români au votat, adică 7,2 milioane din 18,4 milioane. În 2012, diferențele au fost infime: aproape 42% prezență (7,7 milioane de cetățeni din 18,4 milioane). Iar, în 2016, același scenariu: prezență de aproape 40% (7,3 milioane de români din 18,4 milioane au pus ștampila pe buletine electorale parlamentare).
Așadar, ultimele trei runde de alegeri parlamentare au fost decise de puțin peste șapte milioane de alegători (sau de patru români din zece sau, dacă preferați, de doi români din cinci), echivalentul a 40% din electorat.
Textul integral al lui Cătălin Prisacariu este publicat pe siteul Newsweek și poate fi citit aici!