Cum pot suplini părinții ceea ce școala eșuează în procesul de educare a copiilor? O întrebare la care cunoscutul intelectual reușește să răspundă convingător, erudit, dar colocvial.
Newsweek România: „Cultura implică depășirea de sine prin autolimitare“. Am găsit această definiție, domnule Teodor Baconschi, în primele pagini ale ultimei dvs. cărți, „Averea bunei educații“. Ce ați vrut să spuneți mai exact?
Teodor Baconschi: Ignoranța nu se măsoară în cantitatea informațiilor pe care le deținem (cine se poate măsura cu Google?), cât prin ratarea „momentului socratic“: știu că nu știu.
Sunt deci conștient de faptul că înțeleg lumea și pe mine însumi pe temeiul unor date mărginite, incomplete, care se cer mereu revizuite, completate, nuanțate și aprofundate. Simone Weil spunea că s-ar cuveni ca atenția să fie obiectul unic al educației.
Trebuie să fiu mereu atent nu doar la ce am aflat (și îmi cimentează prejudecățile personale), ci la ce aș putea afla.
O asemenea dialectică implică o anumită smerenie față de domeniile infinite pe care nu facem decât să le adulmecăm, într-o tatonare graduală.
Cred că această smerenie (pe care o putem numi autolimitare) se opune eficient stării de autosuficiență în care, cel mai adesea, ne complacem. Dar autolimitarea e și autoironie.
Chiar dacă vrem adevărul și deci ajungem la o anume gravitate existențială în procesele noastre cognitive, suntem salvați doar dacă ne mai luăm când și când peste picior.
Adică atunci când nu facem din ce știm prilej de paradă, înfumurare și didacticism plicticos, ci mai curând materia primă a unor noi întrebări.
Interviul integral realizat de SILVIU SERGIU este publicat pe siteul Newsweek, aici!