„Checks and balances“ este un concept esențial în Statele Unite ale Americii. El desemnează acel sistem de reguli, legi și instituții care împiedică o putere în stat (legislativă, executivă sau judecătorească) să devină abuzivă.
În România, conceptul a fost tradus drept „echilibrul puterilor în stat“. O formulă mult prea pretențioasă. În realitate, acest echilibru este asigurat de permanenta cafteală între clanurile politice, care-și subordonează instituțiile „democratice“ și se echilibrează reciproc, astfel încât firava democrație românească să nu o ia pe câmpii.
Să analizăm cazul lui Liviu Dragnea, un autocrat în devenire, într-o regiune a Europei în care regimurile iliberale se simt din ce în ce mai bine. Omul care vrea să erdoganizeze România.
Nu s-o orbanizeze, nu s-o putinizeze. S-o erdoganizeze de-a dreptul. Să o subjuge în cel mai rudimentar mod cu putință, folosind cele mai nedemocratice metode: agresarea protestatarilor pașnici cu ajutorul instituțiilor statului. Acestea sunt transformate în veritabile măciuci politice.
Cine i se opune lui Liviu Dragnea? Există o opoziție instituțională solidă, așa cum este în orice democrație liberală veritabilă? Din păcate nu. Lui Dragnea i se opune o o gașcă politică, pe alocuri de conjunctură, care încearcă să protejeze un sistem politico-juridico-securistic abuziv, pe care l-a creat când era la putere.
Continuarea articolului lui Silviu Sergiu poate fi citită pe siteul Newsweek, aici