Nicholas Taleb. Nu, Iisus nu era un refugiat „non-alb” care ar fi votat cu…

July 9th, 2020 [ Marginalia ] Debate comments

Un articol de Nicholas Taleb, publicat pe platforma Medium

Grupul care candidează în municipalitatea Beirutului (reprezentativ pentru suniți, maroniți, șiiți și druzi). Genetica nu s-a schimbat de 3700 de ani.

Notă adăugată în iunie 2020: Arhiepiscopul de Canterbury pretinde că Iisus era „non-alb”. Cu o astfel de definiție, „non-albi” ar fi atunci și Homer, Cezar, Alexandru cel Mare, Socrate, Aristotel ș.a.m.d. Mediteraneenii (din est) semănau și erau destul de diferiți de europenii nordici.

(Vezi detalii aici)

„Pentru a părea evreu sau nabateean („arabi”), un roman trebuia să își găurească urechile sau să se taie împrejur, dar pentru a părea gal trebuia să își albească fața (cu cretă)…” (parafrazat) Petroniu, Satiricon.

Notă adăugată în decembrie 2019: De când am scris acest material am găsit în 2019 dovezi genetice copleșitoare care atestă că ADN-ul levantin este identic cu cel al romanilor Imperiali.

Notă adăugată în decembrie 2017: Avem atestări din literatura perioadei (și dovezi genetice emergente) că levantinii și mediteraneenii estici erau imposibil de distins la prima vedere de greci și romani – dar diferiți clar ca aspect de europenii nordici. Astfel, ideea de a-i descrie pe levantini (evrei și sirieni din vest) ca „non-albi” are un efect cultural imeeeens: este o reclasificare a întregului Canon Occidental de dinainte de Renaștere ca „non-alb” (Homer, Platon, Aristotel, Sofocle, Părinții Bisericii, Hrisostom, etc.) care soluționează mare parte din actualul „război cultural”.

Absurditatea își atinge apogeul atunci când realizezi că atâți de mulți autori de bază ai Canonului Occidental, precum Tales din Milet, Zeno din Citium, Lucian, Posidonius, Antioh din Ascalon, Clitomah, Libanius, Ammianus Marcellinus, Publilius Sirius (precum și Steve Jobs) șamd. erau de neam Levantin. (Neincluzându-i pe cilicieni, capadocieni, commagenieni, carieni, frigieni, licieni, etc.).

Notă adăugată în iulie 2017: Acum cunoaștem cu siguranță cum arătau locuitorii Levantului din studiile colegului meu, Pierre Zalloua: erau o combinație de haplogrup J2a (ca și mine), R1a, R1b, E1b1b (mediteraneean) și J1, al subdiviziunii nordului Levantului.

Fotografie aleatorie cu libanezi în 2017. Avem acum dovezi genetice că sunt extrem de apropiați genetic de populația zonei de acum 3800 ani. Imaginați-vă Părinții Bisericii din Levantul și Turcia actuală semănând destul de mult cu ei.

Problema cu politica identitară este că este pe deplin ignorantă, printre altele, de istorie și genetică, iar cei ce o practică sunt probabil la fel de orbi vizual cât sunt orbi intelectual. Cum arătau iudeenii și galileenii din vremea lui Christos? Nu cum ar dicta clasificările politice și nu cum i-au descris gogorițele dintr-un articol din 2001 apărut în Scientific American (articol bazat pe reconstruiri „științifice” ale trăsăturilor faciale și culorii tenului pe baza… oaselor). Și să nu presupuneți că Iisus ar fi votat intervenționiști neconservatori, simpatizanți ai regimurilor Salafiste, birocrați „educați” parazitari și II (Intelectuali Idioți) care venerează Statul – în mod simplu, Iisus dorea o separare a sacrului și profanului.

Nu, Iisus nu era un etnic al Orientului Mijlociu, ca și locuitorii fășiei de pământ lipsite de ulei de măsline dintre Arabia Saudită și Pakistan. Orientul apropiat nu este Orientul Mijlociu non sau anti-Mediteraneean (mă întreb ce idiot a făcut clasificarea aia; euristica corectă este folosirea uleiului de măsline). Iisus arăta ca un mediteraneean tipic, adică exact ca un european meridional, unul chiar normal, după cum vom vedea. Locuitorii orașelor din jurul Mediteranei arătau deja destul de similar la vremea aia, chiar dacă nu vorbeau aceleași limbi, și nu semănau deloc (la fel ca și acum, în multe cazuri) cu cei care trăiesc la câteva sute de mile distanță de Mediterană în interiorul continentului. Cunoaștem, de asemenea, cum arătau vorbitorii din vest ai limbilor semitice, adică nu prea diferit de actualii sirieni din vest: arată ca europenii din sudul continentului, ca niște cetățeni romani obișnuiți (deși majoritatea evreilor nu erau teoretic cetățeni în vremea lui Iisus). În mod impresionant, sirienii din partea de vest (adică sirienii urbani) încă arată așa – din propria experiență sunt de obicei imposibil de diferențiat vizual de grecii ionieni, cretani sau de ciprioții care pentru politica identitară sunt „albi”.

Josephus (probabil)

Întăi, înainte de a analiza datele genetice, să privim către contemporanii lui Iisus. Josephus ar fi cel mai apropiat candidat posibil deoarece știm cu certitudine că era un locuitor al Galileei. Iisus era din Nazaret (aprope de Tir – multe părți din Galileea erau de fapt controlate de regi fenicieni); părinții săi au mers în Iudea ca el să se nască acolo – inscripția romană Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum (Rege al Iudeilor) era ironică, fiind imposibil ca un Nazarinean să domnească în Iudea. În consecință, să vedem cum arătau fenicienii (completare: acum avem dovezi despre ADN-ul fenician)

Cine să servească drept exemplu mai bun decât Hanibal, alt semit occidental care l-a precedat pe Iisus cu două secole. Ilustrez cu o statuie sud-Italiană a sa: înfățișarea sa pare să coincidă cu cea de pe monezi emise în timpul vieții sale (ambele pot fi greșite, însă). Acum să îi observăm pe Sirienii din Homs (Emesa):

Julia Domna (monedă contemporană), femeie Siriană din zona Homs, căsătorită cu Septimius Severus

Julia Maesa (Homs) și strănepotul său, Împăratul Roman Elagabalus (Homs)

Caracalla, la origine jumătate sirian și un sfert punic și tatăl său, Septimius Severus, la origine pe jumătate punic

Alți doi Împărați Romani sirieni: Severus Alexandru, sirian, și Filip Arabul (care era de fapt arameean, nu arab, fiind din sudul Damascului)

Posidoniu (stânga) și marele Lucian (dreapta), ambii sirieni nordici. Poate chiar așa arătau, poate nu, însă cert este că așa erau percepuți sirienii într-un moment al istoriei.

Femeie siriană din Palmyra (colecția personală, achiziționată la casa de licitație Sothebys în 2001).

Comentariul 1. Eu am o euristică: Dacă oamenii mănâncă la fel, vor și arăta la fel și vor folosi limbj corporal similar. Turcii din vest mănâncă la fel ca levantinii sau grecii și arată la fel ca ei. Orientul Mijlociu, de exemplu Arabia Saudită, nu are ratatouille, cimbru, oregano, ulei de măsline, hummus, ouzo/raki/pastis/arak sau pizza (lahmajun/manousheh), etc.

Comentariul 2. Răposatul meu tată era doctor în medicină și un adevărat polimat. El a obținut, în armonie cu munca lui de hematolog, un doctorat în antropologie bazată pe grupe de sânge sub coordonarea lui Jacques Ruffie la College de France. Dar el mai era și un pasionat istoric amator (pasiune pe care am moștenit-o și eu), fascinat de originile triburilor și de mișcările diverselor populații. Ruffie, împreună cu Cavalli-Sforza, a creat ulterior domeniul geografiei genetice.

Cercetarea grupelor sau bolilor sangvine este în mod statistic mai robustă decât studiile genetice din cauza bruiajelor informaționale și dimensionalității mai mici. Mi-l amintesc, copil fiind, pe tatăl meu discutând cu Ruffie despre teza „semiți” vs „arieni”: nu este verificabilă, spre deosebire de teza clasificării mediteraneeni/non-mediteraneeni. Îmi amintesc exact o conversație în care Ruffie spunea: “Il y a de l’oligocéphale et du dolichocéphale”, referindu-se la forme ale craniului, pe cel din urmă (dolicocefal) numindu-l „armean” – termenul său general pentru triburile din regiunea Caucaziană a Asiei Mici.

Comentariul 3. Mediterana a fost o unitate de-a lungul istoriei: dura mai puțin să navighezi din Atena la Alexandria decât să călătorești în interiorul continentelor din jurul său. În plus, orașele situate la Mediterană sunt de cele mai multe ori distince de zonele înconjurătoare: zonele urbane comerciale au cel mai adesea cartiere armenești, evreiești sau Ortodoxe, lucru rar întâlnit în zonele rurale înconjurătoare (cu excepția câtorva văi din jurul unui oraș mare).

Ideea Mediteranei ca unitate coezivă a fost revitalizată de Sarkozy în timpul președenției sale (el fiind parțial un etnic sefard din Salonic care l-a lecturat pe (Georges) Duby (faimosul istoric francez preocupat de geografie istorică) după ce fusese abandonată în favoarea conceptului universal de „Europa” din două motive principale: asocierea tezei pan-Mediteraneene cu Mussolini, care se distanțase de nordul germanic folosind uleiului de măsline și refuzul Islamului de a se integra într-o astfel de lume pan-mediteraneeană. În Islam însă, țări precum Algeria (care s-a descotorosit de salafiștii săi trimițându-i fie în Franța, fie în groapă) sunt dornice acum să își revitalizeze identitatea mediteraneeană.