Nimic despre Liviu Dragnea

În cele din urmă, nimicul pe care Liviu Dragnea l-a dispreţuit, cu aroganţa sa de vechil ceauşist, s-a ridicat şi a înlăturat, prin vot democratic,edificiul crezut a fi de neînlăturat. Cel care s-a dorit a fi stăpânul României nu mai este, în această dimineaţă de 28 mai, decât un infractor de drept comun. Asemeni atâtor altor tirani de dinaintea sa, Liviu Dragnea se prăbuşeşte după ce a dominat, a umilit, a asuprit, a înjosit pe compatrioţii săi. La treizeci de ani de la 1989, cel din urmă dintre urmaşii lui Nicolae Ceauşescu este înfrânt de naţiunea pe care a luat-o captivă şi care, în fine, a ştiut să se elibereze prin vot democratic.

Dincolo de Liviu Dragnea şi de istoria sa sordidă, pornită din colţul improvizat de terasă al unei cârciumi de sat românesc, se află sistemul care l-a propulsat, sistemul din care a făcut parte,sistemul responsabil pentru subdezvoltarea sistemică a acestei ţări, sistemul care are un nume şi care durează, aproape intact, din 1989: fesenismul. Este acel sistem al clientelismului, al patronajului, al complicităţilor, al furtului, al intervenţiilor oculte, este acel sistem care a preluat de la ceauşism ambiţia de a controla şi încadra întreaga societate, este acel sistem pe care PSD îl întruchipează, în forma sa de metastază istorică, în forma regimului Dragnea. Soarta lui Liviu Dragnea este mai puţin importantă decât soarta acestui sistem: puternic, vital şi înrădăcinat, el se poate regenera, în clipele în care ne vom întoarce, fatal, la starea de apatie civică.

Acest sistem al fesenismului tentacular, unul care ajunge până în cele mai îndepărtate comunităţi, trebuie eliminat în mod inteligent, sistematic şi definitiv. Acest sistem al fesenismului tentacular poate produce, asemeni unei secreţii organice, un alt tiran care să bântuie România. De aceea, lichidarea ordinii feseniste trebuie asumată, în mod lipsit de ambiguitate, ca un proiect care să ne unească şi să ne mobilizeze, spre a evita recăderea în marasm.

Eliminarea acestui sistem care se confundă cu imaginile patibulare ale conducătorilor pesedişti de acum înseamnă restaurarea demnităţii umane , prin reformarea curajoasă a statului însuşi. Regăsirea demnităţii umane implică reafirmarea centralităţii noastre în raport cu statul. Regăsirea demnităţii umane este obiectivul care reuneşte toate celelalte obiective de parcurs. Regăsirea demnităţii umane aduce împreună pe cei care nu mai pot accepta dominaţia unui partid care se confundă cu statul, dominaţia unui partid care se serveşte de cetăţeni ca de nişte iobagi.

Restaurarea demnităţii umane depinde de inteligenţa fermă cu care tarele actuale pot fi înlăturate, lăsând loc altor aranjamente instituţionale. Regimul electoral şi cel constituţional trebuie adaptate spre a răspunde exigenţelor civismului şi extinderii diasporei. Îngrădirea dreptului de vot al românilor din străinătate nu mai poate fi acceptată, de aici imperativul înscrierii unor soluţii care să permită accesul la aceste drept inalienabil. Cetăţenii , cei care au validat prin participarea lor un referendum, trebuie să beneficieze şi de posibilitatea de a iniţia, ei înşişi, un referendum. Cetăţenia este imposibil de consolidat fără întărirea acestui sentiment al participării.
Organizarea statului însuşi trebuie să ţină cont de lecţiile regimului Dragnea. Riscul apariţiei unei oligarhii parlamentare poate fi contracarat prin atenta calibrare a puterilor Preşedintelui. Legiferarea de către parlament trebuie să înlocuiască dictatul unui cabinet. De la CNA la Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului, instituţiile care au fost castrate de regimul Dragnea trebuie redate misiunii lor originare: complicităţile de aici au fost esenţiale în aceşti ani.

Statul român însuşi trebuie obligat să respecte spaţiile de libertate economică şi politică ale cetăţenilor săi. Demnitatea umană regăsită presupune respectul pentru cei care , internaţi în spitale ale morţii, sunt abandonaţi indiferenţei. Demnitatea umană înseamnă autentica solidaritate cu cei care înfruntă suferinţa şi singurătatea. Mediocritatea criminală care a colonizat statul român este un pericol mortal.

La treizeci de ani de la 1989, România are ocazia de a se despărţi de fesenism. Rădăcinile răului care ne macină se află acolo: în adâncurile statului controlat de complici ai fesenismului. Un alt viitor presupune alegerea altor temelii. Iar demnitatea umană este cea mai importantă dintre aceste fundamente.