A mai trecut o campanie electorală, iar sentimentul care rămâne, la finalul acestei luni, e mai degrabă că dezbaterea publică se degradează în continuare, iar discuții aprofundate despre ce trebuie făcut în România, cine trebuie să facă și cum să facă nu mai pot avea loc.
Deși toate partidele de opoziție au programe electorale bine construite, cu teme europene clare, obiective și propuneri de soluții interesante, s-a vorbit în spațiul public foarte puțin despre acestea.
După doi ani și jumătate de guvernare dezastruoasă, dinspre PSD am primit doar un discurs electoral toxic, cu tot mai dure accente antieuropene, încărcat de minciuni și manipulări. Nu a prezentat un proiect pentru Parlamentul European, ci a vorbit doar despre „peștii toxici care vin din UE“, despre „invidia liderilor europeni pe comunele noastre mai frumoase“, despre imaginari asasini și bătăuși ai opoziției.
Candidații lor au mințit enorm, au inventat realități economice, au pus în pericol poziția României în UE din disperarea de a obține un loc, ce paradox, în inima UE.
Dar tot zgomot a venit, mai degrabă, și dinspre opoziție. Newsweek România a prezentat pe larg ofertele electorale ale celor mai importante partide și alianțe (le găsiți pe site-ul nostru). Dar în opinia publică și pe rețelele sociale s-au văzut mai degrabă răfuielile dintre lideri mai mici sau mai mari ai acestor formațiuni. Nimeni nu a rămas dator, fie că și-a asumat deschis poziții critice la adresa eventualilor parteneri de guvernare de după 2020, fie anonim în diverse publicații.
Comentariul integral al lui Răzvan Chiruță este publicat pe siteul Newsweek, aici!