„O notiță străină relativă la literatura română”: un articol de Mihai Eminescu

Cetim în Vossische Zeitung din Berlin, numărul de duminecă, 2 decemvrie 1877:

Rumaenische Skizzen, introducere și traducere de d-na M. Kremnitz (Bucureşti, 1877 la Socek și C-ie) este titlul unei cărți puțin voluminoase, care însă în limitele ce și le-a tras ne face sa vedem cu o deosebită claritate situația intelectuală și morală a României. Introducerea ne dă un scurt prospect istoric despre starea de mai-nainte și despre starea de astăzi a țării și arată marea influență a elementului coreligionar în trecut, care însă în prezent nu mai are puterea ideilor moralizatoare. După introducere urmează un fragment din critica lui Titu Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română în care se combat cu o asprime fără cruțare și cu o logică incisivă dar totodată din impulsiunea celui mai înalt patriotism formele superficiale, lipsite de fundament organic, în dezvoltarea intelectuală a României.

Aici urmează citat în traducere pasagiul de la pag. 334 și 335 din cartea d-lui Maiorescu Critice.

Însă țara judecată cu această asprime posede în literatura ei mai nouă talente de necontestabilă însemnătate, precum dovedește alegerea următoare de novelete și de schițe din pana a diferiți autori români. Aceste șapte schițe, narațiuni și povești sunt toate ținute în ton popular și izvorâte din iubirea poporului și a naturei lui adevărate! Unele din ele, precum este Crucea din sat a d-lui Slavici, sunt de o frumuseță încântătoare și scrise cu atâta poezie încât se pot compara cu cele mai eminente produceri ce le are literatura tuturor popoarelor în sfera concepțiilor poetice populare.

Cartea d-nei Kremnitz cuprinde, pe lângă citata narațiune de I. Slavici, încă o istorie sătească (Popa Tanda), de același autor, două „copii de natură” (Popa Gavril și Cucoana Nastasia) de I. Negruzzi, o novelă (Mihnea cel rău) de A. I. Odobescu, o novelă de N. Gane (Șanta) și povestea populară a Gemenilor cu stea în frunte. Cu cât humor este scrisă și cu ce plăcere se citește d.e. simpla istorie sătească a d-lui Ion Slavici! Popa Tanda, prin caracterul lui cam prea drept, își atrage defavoarea mai marilor lui și se vede strămutat în mizerul și sălbăticitul sat Sărăcenii din Valea-Seacă. Aici preotul începe în anul dintâi să predice poporenilor săi cu multă seriozitate Evangelia îndreptării. Când vede că predica e în zadar încearcă în anul al doilea batjocura și în anul al treilea dojana.

Toate însă sunt degeaba; în mijlocul sărăciei și lenei obștești se și vede pierdut în mizerie cu nevastă și copii când, într-o dimineață, gândindu-se ca amar la starea lui în mijlocul bisericuței aproape ruinată îi vine deodată ca o inspirație de sus: el începe a munci însuși, se pune pe lucru cu propriile sale brațe, își reparează casa preoțească, își așează un gard în jurul curții, își lucrează ogorul, își sădește o grădină. Poporenii la început dau din cap și zic că e al dracului popa, dar încetul cu încetul se pun pe gânduri și în scurt timp fac unul după altul ceea ce au văzut că face popa. De abia trece un an și satul s-a schimbat la față și acum când ajunge un călător prin Valea-Seacă, pe șoseaua cea bună, și întreabă de satul cel frumos pe care-l zărește cu mirare, află că este satul Sărăcenii, adevăratul azil al săracilor.

12 ianuarie 1878

Mihai Eminescu, Publicistică literară, Editura Humanitas, București, 2018