Adrian Miroiu. Oameni și proceduri

Într-o instituție a statului precum Guvernul, luarea deciziilor (de pildă, adoptarea unei ordonanțe de urgență sau a unei hotărâri de guvern) trebuie să se facă potrivit unor norme, proceduri. Altminteri apar pericole: ordonanța de urgență poate fi în conflict cu Constituția ori cu alte legi, care sunt de asemenea în vigoare, sau hotărârea de guvern e în conflict cu o lege etc.; ca să nu mai vorbim de pericolul reglementării multiple, ori de cel al calității precare a actului normativ, ori de arbitrariul care îl poate însoți. Numai că acest norme, proceduri deranjează uneori, mai cu seamă când exisă interese ca un act normativ să fie promovat, dar ceva e în neregulă cu el și pe undeva, prin vreun minister, sau chiar în Secretariatul General al Guvernului, acesta nu primește avizele necesare.

Cine blochează? – de obicei nu miniștrii, nici măcar secretarii de stat (cu toții oameni politici), ci funcționarii din ministere; adică cei care totuși au expertiza mai adâncă pe acea temă și știu cam toate constrângerile care trebuie respectate, care provin din cadrul legal existent și din direcțiile strategice asumate de statul român. Funcționari care, de asemenea, știu că își asumă răspunderea semnăturii lor. Ei fie nu își dau acordul, fie chiar mai mult argumentează (în scris) de ce nu pot face așa ceva. Uneori politicienii nu se încurcă în asemenea amănunte. Așa a făcut Sevil Shhaideh în cazul Belina; și, se vorbește azi cu obstinație, nu ar trebui ca guvernul Dăncilă să se împiedice de vreun funcționar prea scrupulos și legalist și să să nu promoveze așa de discutata (și de dorita de mulți din PSD, în frunte cu L. Dragnea) ordonanță privind amnistia și grațierea.

Or, politicienii aflați la putere – spre deosebire de muritorii de rând – au la dispoziție un instrument specific: ei pot să înlăture piedicile din calea voinței lor pur și simplu prin schimbarea acestor proceduri. În czul de față, e vorba de un Regulament, adoptat și modificat în mai multe rânduri de Guvern, din 2005 (când a fost adoptată HG 775) până în 2009 (HG 561) și care fusese menit să modernizeze funcționarea administrației centrale și să compatibilizeze acțiunile ei cu cele europene. Regulamentul acesta impunea ordine în modul în care – la nivelul administrației locale (din păcate, nu și la cel al administrației locale) – se adoptă actele normative, începând cu ordonanțele de urgență și mergând până la ordinele de ministru. În plus, Regulamentul avea mare merit că introducea în modul de funcționare a administrației românești ideea de politici publice și indica felul în care acestea se elaborează, se adoptă, se implementează și, în sfârșit, sunt evaluate.

Una dintre cerințele incluse în Regulament – și care, la momentul respectiv, nu a stârnit obiecții, fiindcă era tacit acceptată de toți actorii implicați (atât politicieni cât și funcționarii din administrația centrală) – era aceea că adoptarea unui act normativ, care va afecta mulți membri ai societății, presupune luarea în considerare a tuturor factorilor relevanți. De aceea, a fost admisă ca de bun simț și nechestionabilă ideea ca actul normativ să fie analizat în toate ministerele relevante, să fie cântărite toate aspectele legate de el, de la cele conceptuale la cele care privesc obiectivele sociale și economice, la cele juridice și la cele financiare. Aceste cerințe au condus la ideea că, de pildă în cazul unei ordonanțe sau a unei hotărâri de guvern, este necesar acordul conform al ministerelor.

Așa ceva nu se poate! – s-au revoltat șefii coaliției care ne guvernează acum. Pentru ei istoria oricum nu contează; nu contează că aceste cerințe țin de funcționarea democratică a unui stat european; nu contează că e vorba de cerințe raționale în funcționarea oricărei administrațiiele. Și probabil nu doar că pentru ei nu contează aceste lucruri, dar nici măcar nu au habar că ele există. Pentru ei problema pare să se pună într-un cu totul alt fel: cum să aibă un cuvânt de spus, alături de noi, cei care am primit votul popular, și cei care nu au fost votați? (Funcționarii publici, adică.) Vrem să rămânem conduși de ”statul paralel”!?

În spațiul public au apărut informații după care acest Regulament (în forma lui actuală, cuprinsă în 561/2009) urmează să fie modificat în mod radical în curând de guvern. În ce sens? Cea mai important schimbare ar fi eliminarea acordului conform al ministerelor în adoptarea diverselor documente de politici publice. Circuitul de până acum al acestor documente ar urma să fie modificat, încât doar secretariatul general al guvernului să fie implicat.

Ce ar însemna schimbarea ori abrogarea acestor proceduri? Cel puțin trei lucruri. Primul: am avea o centralizare grotească, greu de imaginat (și greu de gestionat!); ne-am îndepărta astfel de cadrul unei administrații moderne și am pune în loc arbitrariul. Al doilea: s-ar deschide calea abuzurilor și a dominației dictatoriale a politicului. Căci miniștrii vor putea să ia în considerare avizele doar când și cum vor dori ei. Dar, în al treilea rând – aici vedem mârșăvia și ipocrizia în întreaga lor măreție – se va putea spune că astfel a fost tăiat unul dintre capetele ”statului paralel” (adică, se va putea trece oricând și oricum peste capul funcționarilor corecți din adminstrație).

E puțin să spun că vor veni zile grele; căci nu e vorba doar de ordonanța de amnistie și grațiere atât de dorită de șeful PSD, care ar putea astfel să fie adoptată după voia dnei Dăncilă, ci de toate celelalte documente pe care în viitor le va adopta guvernul. Daunele care ar apărea dacă se ajunge la astfel de schimbări vor fi atât de catastrofale încât de pe acum am putea spune că sunt incomensurabile și inimaginabil de greu de îndreptat apoi.