Adrian Papahagi: Oameni și șoareci

Diferența dintre noi este următoarea: el s-a dotat cu ideologia progresului, și de aceea se crede îndreptățit să-mi țină lecții despre istorie și sensul civilizației (evident, ca de la biolog evoluționist la prăpădit de retrograd), fără să-l chinuie măcar o clipă îndoiala că poate i-a scăpat ceva, în timp ce eu nu îndrăznesc să-i explic lui cum e cu genele.

În cultură, marele biolog are fix competența și deci credibilitatea unui conspiraționist lambda, care a citit el pe un blog american că evul mediu era cu ars vrăjitoare și savanți biologi ca el.

Nu, evul mediu era cu Cambridge, unde lucrează el, chestia cu vrăjitoarele a venit ceva mai târziu, în epoca modernă. Fără fervoarea creștină, care în sec. XIII a făcut posibilă universitatea lui, chiar dacă nu imediat și genetica sau fizica cuantică, el astăzi nu ar putea să ne țină lecții despre evul mediu din laboratorul său de biologie.

Nu, nu sunt nostalgic după nimic, ci prefer să înțeleg o epocă fără de care nu exista tot ce vedem azi, nu doar să îi condamn ignorant, dar îndreptățit, presupusa ignoranță.

Sunt multe feluri de cunoaștere, dragă amice, și ai fi surprins să vezi cum cunoașterea religioasă a dat naștere luminilor care îți plac ție, iar luminile științei au putut conduce la moduri noi și ingenioase de manipulare sau suprimare a vieții oamenilor.

Dacă eu aș reduce știința la ce face răutatea omenească din ea, aș înțelege la fel de mult din ideea de știință cât înțelegi tu din ideea de religie, pe care o reduci la ce a făcut răutatea omenească din ea. Nu vreau să-ți dau însă această satisfacție, așa că mă întorc la manuscrisele mele și te las să-ți vezi în continuare de șoarecii tăi.

À bon entendeur, salut.