Departamentul de Stat al SUA a publicat vineri, 15 ianuarie 2021, un document oficial în care se prezintă informațiile pe care autoritățile americane le dețin până în acest moment cu privire la originea virusului SARS-CoV 2. Conform documentului, există temeiuri suficiente pentru a crede că primele persoane infectate cu virusul care a provocat actuala pandemie, în urma căreia au murit aproximativ 2 milioane de oameni, au fost cercetătorii care lucrau în cadrul Institutului de Virusologie din Wuhan, în toamna anului 2019.
Informațiile prezentate în documentul oficial al Departamentului de Stat contrazic astfel versiunea oficială, înaintată de autoritățile guvernului comunist din China, conform căreia primele infectări cu virusul SARS-CoV 2 au fost înregistrate în decembrie 2019, la vânzătorii dintr-o piață din orașul Wuhan.
În ceea ce privește originea virusului, faptele enumerate de Departamentul de Stat par să confirme una dintre ipotezele discutate încă de la începutul pandemiei, și anume aceea că originea virusului se află în laboratorul din Wuhan. Conform documentului oficial al Departamentului de Stat, „începând din 2016 – și fără nicio dovadă că s-ar fi oprit înaintea izbucnirii pandemiei Covid – cercetătorii din cadrul Institutului de Virusologie din Wuhan au efectuat experimente pe RaTG13, coronavirusul purtat de lilieci și identificat în ianuarie 2020 de IVW ca având cea mai apropiată structură cu SARS-CoV 2 (96,2% similaritate)”.
Mai mult, se arată în documentul oficial, Institutul de Virusologie din Wuhan a modificat și apoi a eliminat toate rapoartele online cu privire la activitatea sa de cercetare din trecut pe RaTG13, descoperit de cercetătorii din Wuhan în 2013 într-o peșteră din provincia Yunnan.
De asemenea, se arată în document, există suspiciuni rezonabile cu privire la implicarea Institutului de Virusologie din Wuhan – care, oficial, este un institut de cercetare civil – în proiectele secrete ale armatei chineze. IVW a condus experimente secrete de laborator pe animale, în numele armatei statului comunist chinez.
Documentul oficial al Departamentului de Stat mai arată, de asemenea, dificultățile pe care experții din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății le întâmpină în realizarea unei cercetări independente în provincia Wuhan pentru a stabili originea virusului. Lipsa de transparență a guvernului chinez și împierdicarea experților independenți de a cerceta la fața locului evoluția virsului SARS-CoV 2 fac imposibilă stabilirea cu certitudine a originii virusului și ridică o mulțime de semne de întrebare cu privire la informațiile pe care guvernul chinez le deține și nu dorește să le împărtășească cu comunitatea internațională.