Pandemia, R. P. Chineză şi tentaţia totalitară

Agresivitatea cu care regimul comunist de la Beijing răspunde la orice solicitare de anchetă independentă în marginea originii tragediei actuale este semnul unei sensibilităţi totalitare pe care nici un spirit lucid nu o poate ignora. Retorica R. P. Chineză o evocă, după decenii, pe aceea a URSS: cei care pun la îndoială tezele oficiale ale partidului-stat sunt lacheii imperialismului american şi agenţi ai reacţiunii. Pentru China Populară, ca şi pentru imperiul sovietic, unicul adevăr acceptabil este cel validat de cenzura puterii.

Tragedia pandemiei a dezvăluit, ca o hârtie de turnesol, amploarea neliniştitoare a ordinii totalitare din China comunistă, ca şi capacitatea guvernului de la Beijing de a influenţa opinia publică, prin reţelele de intermediari de care dispune. În ţară, totalitarismul chinez este obsedat de controlul populaţiei sale, ca şi de lichidarea libertăţii academice. Secretul de stat este păzit cu energie de cerberii autocraţiei de la Beijing. Dincolo de China, totalitarismul înseamnă organizarea unei întregi formule propagandistice, menite nu doar să scoată din dezbatere responsabilitatea Chinei comuniste pentru actuala catastrofă, ci să-i construiască imaginea de salvator a umanităţii. Incendiatorul devine, în logica clasică a secolului XX, pompier şi mântuitor.

Energia pe care R. P. Chineză o investeşte în această acţiune de intervenţie locală şi globală este cu atât mai mare cu cât modelul totalitar de la Beijing are o alternativă democratică robustă şi funcţională în imediata sa vecinătate. Asia nu este doar domeniul autocraţiei, ci şi spaţiul în care ordinea pieţei libere se suprapune peste garanţiile domniei legii. Coreea de Sud şi Japonia sunt exemplele unei reinventări istorice spectaculoase. Cât despre Taiwan, simpla sa existenţă contrazice dogmele de la Beijing: democraţia este capabilă de a se dezvolta într-un stat ce ţine, etnic, de aceeaşi naţiune. Argumentele excepţionalismului comunist sunt invalidate de realitatea democraţiei de la Taipei.

Între China Populară şi Taiwan, este important să reamintim în aceste moment de ofensivă propagandistică, linia de demarcaţie este una dramatică şi ea ţine de raportarea la valori esenţiale precum libertatea, buna guvernare şi statul de drept. Totalitarismul, cu a sa aparent formidabilă etanşeitate, este minat de propria sa vulnerabilitate: controlul orwellian reduce la sclavie o întreagă naţiune. Neglijenţa în gestionarea creşterii coronavirus ar fi fost de neimaginat în Taiwan, Coreea de Sud sau Japonia, dar este perfect explicabilă în contextul ordinii autocratice de la Beijing.

Lecţia politică a acestei tragedii globale este lecţia riscului teribil pe care acest totalitarism adaptat şi competitiv tehnologic îl reprezintă la adresa libertăţii economice şi politice. Cei ce elogiază, în România, ca şi în Occident, realizările Chinei populare în acest context sunt complicii unei tentative de mistificare inacceptabile. Agenţii de influenţă ai regimului de la Beijing sunt, asemeni tovarăşilor de drum ai URSS, inamicii implacabili ai valorilor pe care societăţile noastre se întemeiază. Democraţia constituţională este tiparul care permite consolidarea libertăţii economice, pe termen mediu şi lung: tranziţiile democratice din Coreea de Sud şi Taiwan o dovedesc. Autocraţia nu este o soluţie miracol, ci doar sistemul ce permite partidului- stat să îşi domine societatea.

Lichidarea libertăţilor, invocând siguranţa epidemiologică, nu înseamnă decât un pas în direcţia extinderii sferei autocraţiei. Iar imaginile din China Populară sunt imaginile acestui viitor al omnipotenţei tehnologice dictatoriale. Alegerile de acum ne vor defini drumul pe decenii de acum înainte.