Părintele Ioan-Florin Florescu. Cinci cuvinte cu mintea mea, despre Sfântul Ierarh Nicolae

Eu cred că Sfântul Nicolae merită măcar la sărbătoarea lui efortul nostru de a-i citi și înțelege cum se cuvine troparul și condacul, după cuvântul lui Pavel din 1 Corinteni 14,9, care zice: „Dacă prin limbă nu veţi da cuvânt ușor de înţeles [în biserică], cum se va cunoaşte ce aţi grăit? Veţi fi nişte oameni care vorbesc în vânt”, și încă: „în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină.”

Așadar: „Îndreptător credinței și chip blândeților, / învățător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor.” Știu, e frumos și ne-am obișnuit.

Dar „îndreptător” nu este traducerea termenului grecesc kanón. Poate că cineva se gândește că Sfântul Nicolae a fost la Sinodul de la Niceea „îndreptător” credinței strâmbate de Arie, totuși altceva e aici, în troparul Sfântului.

Kanón era „modelul” sau „măsura” (vezi și 2 Corinteni 10,15: „după măsura noastră/ tòn kanóna”). În greaca clasică, „canonul” mai era dreptarul sau instrumentul constructorilor folosit la verificarea suprafețelor: adică un „model”, un standard. Bănuiesc că într-o traducere românească mai veche (nu am cărțile aici, ca să verific), expresia din tropar va fi fost redată „dreptar al credinței” sau „îndreptar”, de unde apoi Sfântul a ajuns „îndreptător”, printr-o adaptare neinspirată a textului. Prin urmare, troparul începe prin a ne aminti că Sfântul Nicolae a fost „model / măsură a credinței” (kanóna písteos). Și care este măsura credinței, dacă nu dragostea, iubirea aproapelui, așa cum ne arată „Viața” sa?

Mai departe, „chip blândeților” este, după grecește: „icoană/ imagine a blândeților”. Acest vechi plurale tantum românesc, blândeți, nu este doar antonimul lui aspru, mânios etc., și nici imaginea bucolică a vreunui chip de bunic, ci el cuprindea și conotațiile de „delicatețe”, „echilibru”, „finețe” și chiar „subtilitate” („blândețea înțelepciunii” are Iacov 3,13), al cărui model este însuși Domnul: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11,29).

Dar partea cea mai obscură în traducere este chiar subiectul propoziției, „adevărul lucrurilor”. La ce „lucruri” s-o fi referit imnograful? Așa e și pe grecește, numai că prãgma nu înseamnă doar „lucru”, ci mai ales „faptă”. Nu e vorba, prin urmare, de „adevărul lucrurilor” căutat de filosofi, ci de adevărul faptelor Sfântului ierarh Nicolae, care l-a arătat model de credință, icoană a blândeții și învățător al înfrânării („stăpânirii de sine”, enkráteia). Tocmai, în polemica tradițională cu filosofii greci care căutaseră „adevărul lucrurilor”, Părinții Bisericii le-au opus „adevărul faptelor după învățătura Evangheliei” (Clement Alexandrinul).

Atenție un pic și la „sărăcia” cu care ar fi câștigat Sfântul „cele bogate”, că altfel era plin de pungi de galbeni, bine folosite, ce-i drept: ptócheia, „sărăcia” celor „cerșetori cu duhul” (ptochoí tõ pneúmati), Împărăția celor care se simt săraci de ea și o cerșesc, nu a celor care se închipuiesc „bogați cu duhul” și cred că nu mai au de „cerșit” niciun har.

Model de credință și icoană a blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul faptelor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

***

Câteva observații și despre condacul sărbătorii: „În Mira, Sfinte, sfințitor te-ai arătat, / că Evanghelia lui Hristos, Cuvioase, plinind-o, / ți-ai pus sufletul tău pentru poporul tău; / mântuit-ai pe cei nevinovați din moarte. / Pentru aceasta te-ai sfințit, ca un mare slujitor tainic al harului lui Dumnezeu.”

„Sfințitor”, în primul vers, traduce adjectival substantivul hierurgós, care însemna preotul în funcțiunea sa sacrificială, „preotul slujitor al cultului”, iereul, arhiereul prin excelență. (Apropo, e foarte interesant că în Epistola către Romani 15,16, Pavel folosește cu referire la el același termen în expresia „slujitor… slujind Evanghelia lui Dumnezeu”, care aduce conotația de slujire cultică a Evangheliei, sacrificială, liturgică, nu doar prin cuvânt și predică.)

Tot în primul verset, diateza verbului este redată greșit: „te-ai arătat”. În greacă este un aorist pasiv: „ai fost arătat” (enedeíhthes), pentru că sfinții nu se arătau ei buni și grozavi, ci erau arătați, descoperiți lumii. Dar e posibil aici și o aluzie la episodul alegerii miraculoase a Sfântului și al consacrării sale ca episcop de Mira, în urma viziunii unui ierarh al locului, pentru că ultimul verset revine la hirotonirea lui Nicolae, tot cu un verb la diateza pasivă: „Pentru aceasta ai fost sfințit ca un mare mistic al harului lui Dumnezeu”. Nu „te-ai sfințit”, ca în traducerea românească, și nici „tăinuitor” (astăzi un termen din argoul pușcăriașilor), căci asta înseamnă c-ar fi ascuns harul lui Dumnezeu, ci mistic (mýstes), un învățat/ inițiat al Harului.

Cât despre „mântuit-ai pe cei nevinovați din moarte”, e vorba, desigur, de „ai salvat de la moarte pe cei nevinovați”, aluzie la minunile Sfântului Nicolae istorisite în „Viața” sa. Verbul sózo înseamnă „a mântui” (cu toate conotațiile sale religioase), dar și „a salva”, în cazul de față. Pe cei nevinovați îi mântuiește numai Hristos (ca și pe cei vinovați, cum sunt eu, de exemplu).

În Mira, Sfinte, arhiereu ai fost arătat; că Evanghelia lui Hristos împlinind-o, Cuvioase, ţi-ai pus sufletul pentru poporul tău; izbăvit-ai pe cei nevinovaţi din moarte. Pentru aceasta ai fost sfințit ca un mare mistic al harului lui Dumnezeu.