Patriotismul de circ

Ministrul educației, Valentin Popa, și-a dat demisia. Motivul a fost introducerea în textul OG nr. 9/23 august 2018 a unei prevederi care modifică articolul 263 din Legea educației naționale nr. 1/2011. E vorba de predarea orelor de limba și literatura română în învățământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale. Potrivit noii OG la aceste clase “orele de Limba și literatura română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate.”  Cum cerința acesta nu ține deloc seamă se multitudinea de situații concrete (de pildă, e posibil ca profesorul pentru învăţământul primar de la clasa respectivă să fi studiat la un program universitar în limba română) și, în mod direct, induce discriminare, ea a născut imediat nemulțumiri. Nu doar ale profesorilor de la clasele cu predare în limba maghiară, ci și ale celor care predau în germană etc. Dar situația a devenit una de natură politică îndată ce UDMR a cerut eliminarea prevederii și – desigur, demisia ministrului educației. Care s-a întâmplat azi.

Acum însă vine partea deloc serioasă a poveștii. Ce zice fostul ministru: că situația curentă privind predarea limbii și literaturii române este inacceptabilă. El tocmai a fost în județul Harghita și a constatat că elevii, chiar de gimnaziu, nu înțeleg limba română, nu știu chiar să salute. (Dacă doar asta e sursa de informare a ministrului, te întrebi câte alte lucruri știe el tot așa, aflate după ureche; și mă îngrozesc la gândul că poate a decis și alte măsuri tot pe judecăți la fel de întemeiate.)

Or, el – ministrul Valentin Pop – e primul erou adevărat din ultimii 28 de ani în lupta pentru ca acei copii care învață în aceste clase să aibă efectiv o șansă să trăiască și să muncească în România. De aceea a decis modificarea respectivă a legii educației.

Iar acum avem apogeul. Zice dl ministru (cu aerul că va fi citat în eternitate pentru aceste vorbe): el nu e de acord cu renunțarea la această primă încercare în acest sens. Căci: ”Consider că limba română și România nu sunt de negociat”.  Un adevărat patriot.

Numai că e un patriotism de clovn. Mai întâi, fiindcă dl ministru ar fi fost și mai patriot dacă el însuși ar fi învățat bine limba română. Bănui că nu am uitat cum în urmă cu câteva luni dl ministru se făcea de râs fiindcă măcelărea limba română (aici e un filmuleț care ne aduce aminte de câteva dintre performanțele sale).

În al doilea rând, dacă realmente ar fi vrut să facă ceva în această direcție, dl ministru ar fi fost bine să știe că simplele măsuri administrative nu sunt suficiente, ba uneori sunt chiar contraindicate, și că ar fi trebuit să pregătească niște politici publice mai complexe și ”întemeiate pe evidențe”, cum zic concluziilor multora dintre proiectele pe care le-a gestionat ministerul pe care l-a condus.

Mă întreb ce mai zic acum, după prestația atât de slabă a dlui ministru Popa,  semnatarii vestitei scrisori de susținere a lui pentru funcția de ministru – cei câteva zeci de rectori în frunte cu Sorin Câmpeanu și Mihnea Costoiu – care într-o efervescență nemaiîntâlnită din vremea epocii de aur scriau cam așa: dl Popa este “un bun cunoscător al sistemului, extrem de pragmatic şi implicat, care stăpâneşte mecanismele de funcţionare şi finanţare universitară, cu viziune strategică, ancorată în tendinţele la nivel european şi global”.

Sper că azi e momentul în care ne vom despărți nu doar de un ministru deja uitat de istorie, ci și de slugărnicia și  iresposabilitatea pe care acum nouă luni (când dl Popa a fost propus ca ministru) le-au exhibat acei zeci de oameni cu funcții de conducere în învățământul superior românesc.