Chiar dacă tendințele și derapajele autoritariste ale puterii PSD-ALDE (sprijinită eficient de UDMR) sunt din ce în ce mai evidente, România face parte, încă, din câmpul democrației. Cel puțin formal. Pentru că cele trei elemente care garantează o democrație (1. Asigurarea dreptului la vot; 2. Organizarea de alegeri corecte; 3. Dreptul la informare) au fost cu strictețe respectate la ultimele alegeri. Nu știm ce va fi în viitor, dar alegerile organizate de guvernul Cioloș au fost exemplare din punctul de vedere al respectării standardelor democratice. Inclusiv problematicul punct 3 în contextul avalanșei de fake news a fost asigurat în condițiile în care nimeni nu a fost cenzurat și toți au putut să-și facă publice și să-și susțină programele și candidații.
Faptul că PSD a candidat disimulat, sub aparențele unui partid social-democrat, iar ALDE sub masca unui partid liberal, ambele dovedindu-se ulterior niște partide populiste de cea mai joasă speță nu poate fi imputat celor care au organizat alegerile, la fel cum nici escrocheria „programului de guvernare”, a cărui lipsă de realism intra în responsabilitatea directă a candidaților, nu putea fi penalizată anticipat, prin măsuri administrative.
Tot ceea ce au făcut PSD și ALDE după preluarea puterii a fost, așa cum o spune pentru prima oară ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, să caute contestarea sau împiedicare procedurilor judiciare care vizează clasa politică și să găsească metode mai mult sau mai puțin sofisticate prin care puterea judecătorească să treacă în subordinea puterii politice. Altfel spus, să încalece separația puterilor în stat, principiu de bază al democrațiilor liberale. De aceea, se poate spune că România a intrat, de facto, prin modificările aduse legilor justiției (mai ales în ipoteza tot mai probabilă a promulgării lor), în categoria democrațiilor iliberale. Iar, cum scopul vital al unor asemenea regimuri este menținerea la putere, este posibil și chiar foarte probabil ca viitoarele alegeri să aducă încălcări flagrante ale celor trei elemente enunțate la începutul acestui articol, fapt ce ar consacra scoaterea și formală a țării noastre din rândul democrațiilor. La interesele uriașe ale grupării PSD-ALDE și la felul în care aceste partide (alese, totuși, de numai 3 milioane de alegători dintr-un corp electoral de 18 milioane) tratează opoziția parlamentară și societatea civilă, la metodele frizând escrocheria pe care le practică în actul de guvernare, îți trebuie foarte mult optimism pentru a-ți putea imaginea că viitoarele alegeri nu vor fi fraudate.
PSD și ALDE au cucerit puterea printr-o mare minciună dându-se drept partide social-democrat, respectiv liberal și vânturând un presupus program de guvernare, de factură suprarealistă, cu pasaje extrase parcă din Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu. La guvernare fiind, ele continuă aceeași prezentare a negrului drept alb și a albului drept negru, anunțând că respectă cu strictețe „programul de guvernare” (deși nimeni nu i-a auzit vorbind în campania electorală despre dinamitarea sistemului judiciar și trimiterea în libertate a mii de infractori de tot felul, de dezincriminarea în viitor a mai tuturor infracțiunilor prevăzute în codul penal și practic despre legalizarea abuzului în serviciu și a furtului din banii publici), că dinamica economiei românești a ajuns prilej de invidie pentru țările occidentale, care nu mai știu ce bețe să ne bage în roți pentru a bloca creșterea nestăvilită a nivelului de trai al românilor.
Prea puțin popularele printre cetățenii cinstiți măsuri pentru sprijinirea infracționalității sunt prezentate în țară drept cerințe obligatorii ale Uniunii Europene, iar atunci când reprezentanți ai marilor puteri occidentale se arată scandalizați de aceste inițiative, sunt puși la punct în numele dreptului parlamentului de a legifera și al voinței românilor care i-au ales în deplină cunoștință de cauză. În momentul în care gluma se îngroașă și sunt chemați să dea explicații în fața forurilor europene devin modești și naivi, spun că nu doresc decât să armonizeze legislația românească la cea europeană și cu cerințele Curții Constituționale, că sunt gata să repună în discuție aspectele evident scandaloase, pentru ca, întorși în țară, să se năpustească și mai furioși cu târnăcoapele în stâlpii de rezistență ai democrației.
Toți știm că mint: nimeni din România (mă gândesc, totuși la oamenii responsabili, cât de cât informați) sau din cancelariile occidentale nu cred că mai are îndoieli în privința relelor intenții ale echipei Dragnea-Tăriceanu-Kelemen! Problema este că, pe zi ce trece, acești dușmani ai democrației vor fi tot mai greu de oprit. Atribuțiile Președintelui României sunt într-un continuu proces de amputare, justiția este tot mai aproape de a simți pe spinare șaua politicului, instituțiile statului sunt colonizate cu fideli de partid care nu urmăresc decât interesele celor care i-au pus acolo.
Toți sunt capabili să jure că minciuna e adevăr și adevărul e minciună. Occidentalii știu și ei foarte bine cine sunt Dragnea, Tăriceanu și Kelemen. Toți au ambasade la București care trimit rapoarte, toți au corespondenți de presă și servicii de monitorizare a presei românești, nu există declarație a vreunui demnitar sau reacție a străzii care să treacă neobservate. Trebuie să fii de tot naiv să-ți imaginezi că marile cancelarii occidentale reacționează în baza unor cuvinte răuvoitare transmise de dușmanii personali ai lui Dragnea și Popescu-Tăriceanu.
Cu toate acestea, reacția instituțiilor europene a fost destul de palidă până în prezent. Cel puțin la nivel oficial. Motivul? Pe de o parte prezumția de democrație. Cel puțin la nivel formal puterea este legitimă, alegerile au fost corecte, iar legile controversate nu au intrat încă în vigoare. Pe de altă parte, poziția strategică a României, rolul ei în cadrul NATO și în echilibrul de forțe regional funcționează, ca și în cadrul Turciei în favoarea tratării cu menajamente a unor lideri pentru care democrația pare să fi devenit principalul dușman.
Ceea ce nu înseamnă însă că în adâncime apele nu sunt foarte agitate. Chiar dacă bravează la suprafață puterea de la București are, cu siguranță, toate semnalele legate de riscurile pe care și le asumă prin politica ei iresponsabilă. Iar răspunsul va veni acolo unde doare cel mai tare: în zona economică. Din păcate, însă, cel puțin în prima fază, cei mai crunt loviți nu vor fi marii profitori ai acestei politici decerebrate, complet rupte de interesele României și ale locuitorilor ei.