Penitenţa Woke

Un articol de Carl R. Trueman pentru First Things

Reformaţii au remarcat câteva caracteristici specifice ale bisericii: predicarea Cuvântului, administrarea tainelor, iar uneori au subliniat și disciplina evlavioasă sau venerarea Bibliei. La toate acestea ar trebui acum să mai adauge încă una: penitenţa constantă faţă de lume.

Fie că îşi cer scuze lumii pentru că Trump a fost ales preşedinte, fie pentru rasism sau pentru că nu sunt simpatizanţi ai comunităţii LGBTQ, creştinii par a-şi petrece foarte mult din timpul lor cerându-şi iertare. Tuturor ni se întâmplă să ne mai gândim că lumea este sortită pieirii şi că va ajunge în iad mai degrabă din cauza Bisericii şi a eşecurilor ei, decât din cauza direcţiei pe care lumea însăşi a ales-o. Desigur, fiind plină de oameni obișnuiți, Biserica reflectă din păcate comportamente lumești, chiar dacă ea este chemată la ceva mai înalt. La fel a fost şi în primul secol, în Corint, când Pavel a trebuit să-i certe pe creştini pentru că erau divizați, pentru că aveau o viziune foarte lumească în ceea ce priveşte puterea şi pentru toleranţa pe care o arătau – sau mai degrabă indulgenţa –  în ceea ce priveşte imoralitatea sexuală care caracteriza și lumea de atunci.

Există momente în care este adecvat să îţi ceri iertare de la ceilalți. Biserica susține că reflectă caracterul lui Dumnezeu, iar atunci când nu o face, este firesc să dezamăgească pe toată lumea. Însă ea ar trebui să reprezinte un model de sfinţenie care să condamne rebeliunea împotriva lui Dumnezeu şi astfel, să ajute oamenii să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu. Biserica nu poate să ţină predici lumii despre ce este şi nu este bine sau adevărat, dacă tot ea este cea indulgentă cu lucrurile pe care le descrie ca fiind rele şi urâte. Dar cea mai mare problemă a Bisericii nu este că a dezamăgit lumea, ci că l-a dezamăgit pe Dumnezeu. Lui ar trebui să ne cerem iertare. De aceea David, regele Israelului, cel care a fost numit reprezentatul legii lui Dumnezeu în popor, declară că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu şi doar împotriva Lui, în Psalmul 51. Şi asta s-a întâmplat după ce a luat nevasta altui om, pe care a conspirat să îl omoare. Sigur, David ştia că a greşit şi faţă de Bathsheba şi Uriah, dar ştiind sfinţenia lui Dumnezeu şi unde se situează în raport cu El, David a fost mai degrabă zdruncinat de păcatul pe care l-a săvârşit faţă de Dumnezeu. Lui Dumnezeu în primul rând i-a adresat deznădejdea şi regretul.

Azi, trebuie doar să arunci o privire pe Twitterul creştinilor ca să vezi scuze nesfârşite pentru păcate pe care lumea le priveşte ca pe nişte priorităţi de vârf. Poţi găsi multe scuze orizontale printre bărbaţi şi femei, dar puţine care sunt direcţionate vertical, înspre Rai. Nu mulţi oameni care îşi cer scuze pentru rasism folosesc exprimări de felul: „împotriva Ta, doar împotriva Ta am greşit” când meditează asupra trecutului bigotist în care este implicată atât Biserica lor, cât şi ei. Şi asta este interesant.

Mă întreb dacă frământările de astăzi există şi din cauză că o parte din acest curent de penitenţă nu este decât una dintre manifestările de prost gust ale mişcării Woke, care este selectivă în păcatele pe care le condamnă – pe baza a ceea ce lumea consideră că este important. „Asta, gândim noi, este calea pe care trebuie să o apucăm, dacă vrem ca lumea să creadă despre noi că suntem din nou serioşi” – de parcă lumea ne-a luat vreodată în serios, sau de parcă ar fi intenţionat să o facă vreodată.

Dacă ne îndepărtăm de la rasism pentru un moment şi ne gândim la alte păcate sociale, putem întrezări o imagine foarte interesantă. Să luăm, de exemplu, traficul sexual. Aflăm puţine despre lucrurile rele care se întâmplă din cauza acestui păcat în ştirile de pe prima pagină sau de la creştinii „la modă” care postează pe Twitter sau din amvonurile din țară. Cu toate acestea, se pare că traficul sexual afectează de departe fiecare cod poştal din Statele Unite. Şi, pe lângă asta, este o formă modernă de sclavie, pentru că transformă oamenii în obiecte comerciale, fără demnitate proprie. Traficul sexual merge în strânsă legătură cu industria pornografică. Aş fi mult mai dispus să accept epurarările justiţiei sociale în diverse companii, dacă, pe lângă altele, ar cere fiecărui angajat să dea lista istoricului căutărilor de pe Internet, ca apoi să îi dea afară pe cei care au descărcat documente cu conţinut pornografic (şi care ajutau astfel la perpetuarea industriei traficului sexual). Desigur, cel mai probabil asta nu se va întâmpla. În primul rând, din cauză că în acest moment, raportat la alte cauze combătute de justiţia socială, să te ridici împotriva traficului sexual nu înseamnă nimic din punct de vedere cultural. Şi în al doilea rând (ca să am o abordare marxistă) pentru că cel mai probabil ar duce la concedierea atâtor angajaţi, încât acest lucru ar costa companiile mai mult decât îi costă să trimită constant nişte e-mailuri prin care să ne confirme că nu sunt rasişti.

Biserica nu trebuie să îşi ceară scuze. Dar să îţi ceri scuze de la lume, nu de la Dumnezeu – şi să te apropii nu de sfatul lui Dumnezeu, ci de priorităţile morale ale acestui veac – pare un lucru creat mai degrabă pentru căpătarea statutului social în lume, decât pentru smerirea în faţa lui Dumnezeu. Acest lucru este valabil cu atât mai mult atunci când astfel de declaraţii sunt făcute ostentativ pe reţelele de socializare. Puritanii au considerat că până şi cele mai sincere pocăinţe ale noastre sunt atât de murdărite de păcat că ar trebui să ne cerem iertare şi pentru ele. Câte pocăinţe dintre cele care ştim că fac pe plac lumii vom mai inventa?

Când Pavel îi ceartă pe corinteni pentru comportamentul lor păcătos, pare mai preocupat de situarea comunității în raport cu Dumnezeu, decât de ce crede lumea despre ea. Aici găsim o lecţie îngrijorătoare pentru Biserică, mai ales când ne aflăm într-o vreme în care pocăinţa – cel puţin în ceea ce priveşte anumite probleme – nu pare a mai fi lucrul care distinge Biserica de lume, ci taxa pe care trebuie să o plătească pentru a sta la aceeaşi masă cu ea.

Carl R. Trueman este profesor de studii biblice şi religioase la Grove City College şi Senior Fellow la Institute for Faith and Freedom. Următoarea lui carte, „Ridicarea şi triumful sinelui modern”, va fi publicată în noiembrie.

Articol original: Woke Repentance

Traducerea a fost realizată pentru Marginalia de Ioana Jinga