Persistența scolasticii

Un articol de James V. Schall pentru The Imaginative Conservative

„Adevărul este manifestarea de sine și statutul de evidență al lucrurilor reale. Astfel, adevărul este ceva secundar ce pornește din altceva. Adevărul nu există doar pentru sine – primare și precedente lui sunt lucrurile existente, realul. Încercarea de a cunoaște adevărul este, astfel, îndreptată în final nu către «adevăr», ci către descoperirea realității.” – Josef  Pieper, Scholasticism, 1960

„Asemeni tuturor oamenilor, scolasticii au și ei imperfecțiunile lor.Însă obiecțiile standard la adresa lor au fost suprapreciate în mod grotesc, multe dintre aceste cărți vechi, scrise de la finalul secolului 19 și până la începutul anilor 1960, având o valoare inestimabilă. Cred că ne limităm enorm dându-le uitării și plătim un preț pe măsură pentru această greșeală. Dacă vreți să știți de ce teologia este astăzi în stare de haos, iar secularismul într-o poziție mult mai favorabilă, acest lucru se datorează faptului că intelectualii catolici au pierdut forța motrice a scolasticii.” – Edward Feser, Scholastic Metaphysics: An Interview, Thomistica.

În numărul din septembrie 1987 a publicației Modern Age, Frederick Wilhelmsen a scris un faimos eseu intitulat Great Books: Enemies of Wisdom? („Marile cărți: dușmanii înțelepciunii?”), eseu care relata experiența personală a studenției în Universitatea din Detroit. Acesta rememora în special cursurile de filozofie scolastică, pe care le-a continuat și dezvoltat în propria operă.

Experiența lui Wilhelmsen în armată i-a demonstrat că și ceilalți tineri instruiți în universități similare învățaseră fundamentele gândirii într-un fel care rămânea necunoscut pentru cei din alte universități. Wilhelmsen a urmărit și analizat tranziția de la acest tip de educație filozofică directă, denigrată de pedagogi, către o abordare centrată pe studiul „marilor cărți”, depășită rapid, și urmată de ceea ce vedem astăzi: eclectism și relativism. Această tranziție, spunea el, a dus la apariția unui sistem educațional în care nu se predă filozofie adevărată, ci se vorbește doar despre păreri, totul devenind relativizat și deconectat de la o metafizică fundamentală cu ajutorul căreia să evaluăm ideile filozofice, în special pe cele etice.

Frederick Wilhelmsen nu îl vedea pe fiecare dintre studenți ca fiind un fel de Aristotel, dar nici nu îi considera lipsiți de inteligență – absolvenții facultăților catolice din acea vreme primeau o educație filozofică solidă, trecând adesea prin câte optsprezece sau douăzeci și patru de ore de cursuri de filozofie pentru a absolvi. Aceste cursuri i-au ajutat inevitabil de-a lungul vieții.

Nu este nimic greșit cu studiul „marilor cărți” – este important să fim familiari cu acestea, însă cele două moduri de învățare despre care vorbesc nu se contrazic reciproc. Fără a avea o bază în filozofie, studenții „marilor cărți” pot sfârși în relativism, neavând instrumentele conceptuale necesare înțelegerii și apărării adevărului. Multiculturalismul și diversitatea, precum și alte mode intelectuale, se substituie gândirii. Toate „culturile” sunt „adevărate”, orice „diversitate” este validă, nu fiindcă este adevărată, ci fiindcă este diversă. Aceste teorii au devenit inamici ai gândirii deoarece au eliminat până și nobilul nume de „adevăr” din curriculum, înfierându-l drept „prejudecată” sau „aroganță”.

Tot acest context este evocat în lectura remarcabilei cărți a lui Edward Feser, Scholastic Metaphysics. După cum remarcă amuzat chiar Dr. Feser, colegii săi numeau această operă „Manualul lui Feser”, fiind într-adevăr un manual realizat în spiritul unei nobile tradiții care se preocupa de educarea minții în spiritul adevărului. Această carte ne oferă o introducere comprehensivă în studiul metafizicii, fiind în primul rând o introducere în gândirea propriu-zisă, care presupune o stăpânire fermă a logicii, a unei abordări sistematice. Astfel, această se aseamănă cu The Phenomenology of the Human Person („Fenomenologia Persoanei”) a lui Robert Sokolowski, aceasta din urmă fiind de asemenea una din cele mai bune cărți scrise despre natura problemelor filozofice și despre abordarea lor.

Dr. Feser stăpânește în totalitate subiectele despre care scrie. Este familiarizat cu filozofia analitică modernă, precum și cu alte sisteme moderne de gândire, aplecându-se asupra lui Aristotel și a lui Toma d’Aquino, care îi sunt foarte familiari, prin prisma conștientizării problemelor sistemelor moderne de gândire. În mod similar, Dr. Feser este familiarizat cu diversele texte odinioară studiate cu folos și ulterior abandonate în a doua jumătate a secolului 20 în universitățile și seminariile catolice. Edward Feser realizează că acești scriitori, deși imperfecți, erau totuși buni teoreticieni familiarizați cu tradiția intelectuală a Occidentului. Pe lângă gânditorii care au stat la baza unei renașteri tomiste de aproape un secol, inițiată de Papa Leon al XIII-lea, Dr. Feser ne atrage atenția asupra unui nou grup de gânditori scolastici și analitici care admiră încercările scolasticii de a explica realitatea, în special asupra operelor lui David Oderberg și Brian Ellis.

II.

Toate aceste eforturi presupun, bineînțeles, acceptarea lui Duns Scotus, William din Occam, Francisco Suarez, David Hume, René Descartes, Georg Hegel, Immanuel Kant, și a întregului efort al filozofiei moderne de a explica mersul lumii. Se spune adesea că războaiele lumii se poartă întâi în intelectul celor care dezbat probleme aparent obscure de doctrină filozofică. Ne-am putea întreba ce importanță au aceste noțiunide substanță și accident,  acțiune și posibilitate, cauzalitate, ființă și existență, în mersul lucrurilor.Realitatea este că ele sunt cruciale. Abordarea Dr. Feser este evident marcată de remarca aristoteliană faimoasă conform căreia „o greșeală mică de la început devine o greșeală enormă la final”.

Edward Feser înțelege mizele ignorării lumii care există. Să ținem minte remarca lui G.K. Chesterton: în final ne va trebui credință și să afirmăm că iarba e verde și cerul e albastru – discuțiile despre epistemologie și metafizică nu sunt simple „dezbateri”. Ele schițează realități politice și sociale viitoare, definind haosul sau civilizația care vor urma.

Una dintre plăcerile pe care ni le oferă această carte constă în faptul că Dr. Feser este angajat într-o polemică cu cei ce doresc să explice realitatea, dar a căror analiză omite ceva important. El nu are deloc rețineri în a proclama ca „stupid”,„absurd” sau „incoerent” un argument și în a-și explica propriile afirmații și raționamentul din care izvorăsc – este important să reținem că filozofia este despre judecată și discernământ. Adevărul se găsește într-o judecată – spunem despre ce este că este și despre ce nu este că nu este. Această carte se remarcă favorabil și prin ordinea sa: adevărul este descoperit prin analiza critică a observațiilor și explicațiilor care pot explica sau nu realitatea.

Astfel, cartea lui Edward Feser se află în clară antiteză cu spiritul maleabil al minții moderne, care proclamă că nimic nu este adevărat și că totul este relativ. Odată emisă, validitatea afirmației „nimic nu este adevărat” este supusă și ea judecatei. O astfel de judecată este oferită de Dr. Feser în această  carte pe care o consider, din acest punct de vedere, extrem de interesantă. Cine altcineva mai este dispus să construiască, pe urmele scolasticii, un argument coeziv înfavoarea teologiei, analogiei, materiei prime, cauzalității, substanței, simțului comun, conceptelor de esse et essentia și a validității puterii minții de a cunoaște?

Dr. Feser este conștient că mulți alți filozofi remarcabili cercetează,asemeni lui, mintea modernă, aceștia ajungând, spre propria lor mirare, la Aristotel, Aquino și la tradiția scolastică. După ce a fost denigrată zeci de ani de dascălii catolici, această tradiție este redescoperită și pare a fi o noutate a perioadei contemporane. David Warren a menționat recent interesul filozofilor chinezi contemporani față de Toma d`Aquino, de exemplu. Opera metafizică a lui Feser este un dialog purtat cu numeroși filozofi analitici, dintre care destul de mulți ajung să recurgă la gândirea lui Aristotel și Aquino din cauza limitărilor propriilor sisteme filozofice.

Aceasta nu este, însă, o simplă carte despre ce cred diverși filozofi, ci este o carte despre înțelegerea și gândirea despre realitate. Fiecare parte a cărții – 1) acțiunea și posibilitatea, 2) cauzalitatea, 3) substanța, și 4) esența și existența – îl poartă pe cititor prin experiența gândirii atente a acestor probleme și a sensului lor. Astfel, această carte reînvigorează acea conștientizare a filozofiei concrete pe care Frederick Wilhelmsen, una dintre referințele Dr. Feser, o consideră pe bună dreptate pierdută odată cu abandonarea în școli a filozofiei scolastice în favoarea unei abordări haotice și eclectice.

III.

Dr. Edward Feser a publicat o carte despre ateism, intitulată foarte sugestiv The Last Superstition („Ultima superstiție”), a scris cărți despre Aquinas și despre metodologia lui Aristotel și are în pregătire o operă despre filozofia naturală. În plus, a scris numeroase articole academice despre probleme fundamentale precum teleologia, dreptul natural, mișcarea sau chiar despre The Role of Nature in Sexual Ethics („Rolul naturii în etica sexuală”), publicând și studii despre diferiți gânditori contemporani. Evoc acest parcurs academic impresionant pentru a contextualiza o altă experiență personală din anii recenți. Câteva departamente de filozofie din universități catolice din țară, precum Universitatea Dallas, Steubenville, Universitate St. Thomas din Houston, Universitatea Fordham, Ave Maria, Universitatea Notre Dame și în special Universitatea Catolică a Americii, au ca absolvenți numeroși tineri cu realizări excepționale în domeniul filozofiei.

Majoritatea universităților catolice preferă să angajeze profesori după ceea ce criticii numesc criteriul „prestigiului. Eleajung să nu angajeze universitari cu profilul conturat mai sus, indiferent de cât de comprehensive sunt cunoștințele lor în materie de gândire modernă, fiindcă s-au format în tradiția intelectuală nepopulară a lui Toma d Aquino și a scolasticii. Astfel, acești tineri bine pregătiți ajung să se angajeze în seminarii, facultăți mai mici, școli de stat, think-tank-uri sau chiar în mediul antreprenorial. Se predă mai multă filozofie reală la Christendom sau la Thomas More (n.trad. : universități foarte puțin cunoscute din Statele Unite) decât au parte studenții de la universitățile faimoase. Este interesant că Dr. Feser însuși a studiat la Universitatea California din Santa Barbara și predă la Pasadena City College, fiind un exemplu ideal al revoluției tăcute prin care fundamentele tradiției scolastice sunt redescoperite și dezvoltate. Cercetători ca Dr. Feser sunt conștienți că trebuie să se spună mai mult decât e dispusă gândirea modernă sau cea catolică să recunoască.

„Metafizica scolastică” a lui Edward Feser este un „manual” obișnuit care este orice altceva decât obișnuit. El reprezintă nimic mai mult sau mai puțin decât o apologie a realității, a capacității minții de a cunoaște ceea ce este. Este o carte care îi conferă științei locul potrivit, deoarece însăși mintea ocupă locul potrivit. Cine altcineva ar putea să ne mai predea metafizica cu atâta entuziasm? „Cea mai bună explicație a faptului că lumea funcționează așa cum o vedem este faptul că există ceva în natura posibilității care necesită actualizarea din partea a ceva deja actual – astfel, aceasta este cea mai bună explicație care arată că principiul cauzalității este adevărat.” (133). Cartea lui Edward Feser este plină de astfel de pasaje profunde pe care le întâlnim atât de rar.

În micul „manual” al Dr. Feser, descoperim începutul a ceva mai măreț, a realizării faptului că, din considerente filozofice, tradiția scolastică a lui Aristotel și Aquinas este de fapt cea mai mare noutate academică contemporană. Singurii care nu sunt conștienți de acest lucru sunt chiar universitarii, adesea deconectați de la mersul lucrurilor. Este necesar, după cum am afirmat adesea, să ne întoarcem către cărțile care spun adevărul și care îl și descoperă în urma argumentării raționale. Această carte despre „metafizica scolastică” este chiar acel tip de carte, iar dacă profesorii nu o includ în bibliografii, atunci studenții ar trebui să o citească singuri. Dacă facultatea nu o ia în considerare, mergeți la cineva care o va face.

În interiorul culturii noastre din ce în ce mai decadente, simțim că există o lumină în întuneric, o lumină care a licărit mereu în acele texte obscure pe care un număr mic de cercetători, precum Edward Feser, le-a considerat demne de a fi citite.

Articol original: The Enduring Nature of Scholasticism