Profanarea istoriei

Nu cred că este subiect mai sensibil de discutat decât istoria. Nici măcar politica sau religia.

Și asta pentru că într-o epocă în care aproape toată lumea crede și își asumă ceea ce deja vrea să audă și să creadă, se găsesc suficienți oameni care să se priceapă la toate.

Dacă le spui că nu au dreptate, dacă ai făcut niscavai școală de istorie nu contează. O să îți zică că aia e istoria pe care vor „ăștia” să ne învețe, chiar dacă în anumite subiecte ai avea puncte de vedere contrare cu profesorii tăi sau cu majoritatea cercetătorilor.

În fața a-toate-știutorilor, ai mai multă autoritate morală dacă citezi de pe site-uri conspiraționiste, decât din documente de arhivă, manuscrise, tratate, cărți de specialitate etc.:

– Arhive? Au fost documente plantate special acolo ca să ne inducă în eroare! Manuscrise? Sunt false! Cărți? Toți autorii sunt masoni! Dacă nu ești mason crezi că te publică cineva?!

Și după te amețesc cu povești idioate despre cum România o duce prost pentru că austriecii, Carol I și sovieticii au devalizat marea piramidă dacică de sub Bucegi în care erau zeci de mii de tone de aur depozitate de Burebista și Decebal.

Nu departe de Napoleon Săvescu, site-urile obscure și adepții lor sunt și ceilalți extremiști: cei care zic că existăm ca popor de 180 de ani și ca stat de puțin peste 100, oameni precum Boia care zic că Ștefan cel Mare nu era român, ci moldovean (Dodon și Putin îi mulțumesc lui Boia), cei care zic că dacii nici nu au existat și îi elimină cu totul din istorie ș.a.m.d.

Într-o asemenea confuzie, ce să mai creadă tinerii? Cum să nu fie unii rupți de realitatea istorică și alții împotriva ei? Cum să își mai poată regăsi identitatea?

Istoria a ajuns bătaia de joc a tuturor și toți se cred istorici peste noapte pentru că:

a) programa școlară este deconectată cu totul de ultimele cercetări și de modul în care se face istoria la nivel universitar; din păcate însă se predă istoria doar în mod pozitivist, fără a urma măcar în manuale cronologia, haotic și fără a o intercala cu explicații sociale, politice, economice, religioase după modelul istoriei totale;

b) profesorii de istorie refuză să accepte că elevii, în general, urăsc istoria, iar programa și metodele de predare sunt învechite; când am spus asta la o întâlnire cu profesorii de istorie, acum vreo 2-3 ani, am fost dat afară din sală; toți elevii se întreabă: „de ce să rețin atâtea date și informații”? Nimeni nu le arată folosul istoriei;

c) majoritatea istoricilor din comunitatea științifică locuiesc în turnuri de fildeș și nu coboară printre „profani”, iar istoria este scrisă aproape doar pentru specialiști. Îmi amintesc cum în facultate un profesor m-a criticat că nu scriu mai pretențios, cu mai multe neologisme. Istoria trebuie scrisă pentru toți. Pentru specialiști există jumătatea aia de pagină plină de note de subsol!

d) necoborând istoricii în cetate, cetatea a ajuns să fie plină de tot felul de vânzători ambulanți de istorie, conspiraționiști și băiețași jmecheri (sic!) cu blogulețe unde se face propagandă, nu istorie;

e) comunitatea științifică istorică se ferește de cele mai multe ori de marile teme; este un mit cultivat că de marile teme te ocupi spre sectute, după 60 de ani; de aia nu ne citează Oxford și Cambridge! Nu mai zic de faptul că mulți se feresc de înțelege și explica aspecte religioase („noi facem istorie, nu religie”), deși acest lucru se întâmplă în mod firesc în Occident. Se dă din gură despre pluri-, multi-, inter- disciplinaritate, dar nu se face nimic;

f) comunitatea științifică istorică este cartelizată, de aici se și dă unora impresia că mulți istorici scriu la comandă sau la volum; există reviste științifice care sunt controlate de găști mafiote universitare, în care nu poți publica decât dacă ești într-un raport de subordonare cu bașcanul găștii; îmi aduc aminte când în anii de facultate am trimis un articol la publicare și mi l-au respins zicându-mi că este prea slab, dar după ce a apărut nr. respectiv m-am bucurat că nu a (mai) fost publicat lângă mizerii de 4 pagini cu 3 note de subsol scrise ca să dea la volum în CV;

g) comunitatea științifică istorică se ferește de dezbateri care să angajeze publicul larg. În afară de dezbaterea Ioan Aurel Pop – Lucian Boia și, eventual, de criticile aduse de mai mulți autori lui Neagu Djuvara pentru povestea cu Thocomerius, non-istoricii nu cunosc alte dezbateri;

h) există, încă, istorici care nu cunosc limbi străine. Da, nicio limbă străină! Atunci, de unde deschidere spre cercetare? Ca student la istorie am apreciat întotdeauna profesorii care aveau cărți publicate la editurile universitare străine și care se și implicau în diverse proiecte pentru studenți și elevi, nu cei care publicau la editura universității de doi bani și mâna a treia și organizau simpozioane internaționale cu participanți din Iași și Chișinău;

i) nu avem toate arhivele importante digitizate. După digitizare, toată istoria noastră va deveni accesibilă comunității științifice, iar arhivele nu o mai mai pară inaccesibile pentru unii;

j) unii istorici fac politică, nu caută să facă cercetare și nici să prezinte fapte și contexte, adică nu caută ceea ce am putea numi adevărul istoric. Când combini istoria cu ideologia sau ordinele de la partid, în cel mai bun caz nici prostii, iar în cel mai rău caz vei susține o mână criminală sau totalitară;

k) mulți istorici par inconștienți de puterea pe care o au în modelarea culturii, identității și valorilor românilor sau se joacă cu această putere;

l) parcă nimeni nu vrea să inoveze și să creeze, să descopere noi orizonturi, să răstoare istoriografii, să își pună probleme, să dezbată… Toți parcă vor să se conformeze. De aia nu ieșim din groapă!

Dacă nu vom rezolva problemele anterior menționate, istoricii vor deveni redundanți, istoria noastră va deveni o glumă proastă, iar noi vom înceta ușor-ușor să mai existăm ca națiune, devenind un popor care prin lipsa lui de memorie și de depozitari ai memoriei se va considera că merită șters din istorie.

Fiecare să decidă dacă spune „noapte bună” sau „bună dimineața”!