R. P. Chineză şi Hong Kong: expansiunea totalitarismului

Dincolo de pandemie, dincolo de avalanşa de ştiri apocaliptice care pare să ne copleşească, spre a sugera iminentul sfârşit al umanităţii, se află realitatea unei evoluţii care nu face decât să reconfirme vocaţia totalitară a regimului de la Beijing : incercarea de a lichida, definitiv, prin adoptarea unei legi anti-teroriste, a autonomiei politice şi juridice a teritoriului cu statut special Hong Kong.

Agresivitatea cu care regimul comunist atacă fundamentele ordinii de drept în această regiune nu este un accident, în măsura în care ea reflectă intenţia de a elimina alternativa pe care statul de drept o reprezintă la modelul autocratic practicat de Beijing. Oricât de şubtrezită, oricât de precară, oricât de vulnerabilă, domnia legii care mai supravieţuieşte în Hong Kong intruchipează exact acele valori pe care guvernul comunist le refuză cetăţenilor săi. A tolera o insulă de pluralism în acest ocean de dictatură ar însemna să admiţi posibilitatea existenţei unei opţiuni pe care naţiunea chineză o poate face, la un moment dat.

Ca orice stat comunist care se respectă, statul comunist chinez crede, cu tărie, în mandatul pe care ideologia i-l conferă. Ca orice stat comunist care se respectă, statul comunist chinez nu poate renunţa la monopolul încredinţat parrtidului unic, monopol ce îi este raţiunea de a fi. Ca orice stat comunist care se respectă, statul comunist chinez nu poate tolera domnia legii, căci aceasta ar însemna limitarea puterii arbitrare de care dispune autoritatea sa. Ca orice stat comunist care se respectă, statul comunist chinez respectă înţelegerile încheiate atâta vreme cât acestea nu pun în pericol interesele hegemoniei totalitare. Iată tot atâtea explicaţii pentru strategia îmbrăţisată de China comunistă în Hong Kong.

Dar miza actualei confruntări este cu mult mai însemnată şi ea priveşte menţinerea şi dezvoltarea organizării autocratice în China însăşi. Tentativa de normalizare dictatorială de acum este semnul că iluzia unei democratizări treptate a Chinei este doar o iluzie şi nimic mai mult. Nu există,din partea regimului de la Beijing, nici o intenţie de relaxare . Dimpotrivă, amestecul de agresivitate internaţională şi represiune internă este unul tipic stalinist.

Proiectul de lungă durată al dictaturii chineze este acela de a consolida propria sa alternativă la ordinea democraţiei liberale şi a pieţii libere. Autocraţia de la Beijing devine nucleul în jurul căruia se organizează un întreg univers geopolitic fondat pe ostilitatea implacabilă faţă de abordarea inspirată de experienţa occidentală. Penetrarea economică este dublată de contaminarea politică de natură totalitară.

Politicele represive de acum subminează nu doar acordul sino- britanic ce a guvernat retrocedarea teritoriului, dar reprezintă şi un atac, indirect , la statul pe care regimul de la Beijing îl consideră o provincie rebelă: Taiwanul. Prin simpla sa existenţă, Taiwanul contrazice afirmaţia ce vede în comunism unicul drum de urmat pentru naţiunea chineză. Democraţia , domnia legii şi piaţa liberă sunt temeliile unui stat chinez în vecinătatea imediată a R. P. Chineză. Iată un detaliu deloc nesemnificativ.
Pandemia şi agresiunea împotriva domniei legii în Hong Kong sunt semnele unei mutaţii ce nu poate fi ignorată. Reţeau de agenţi de influenţă ai Chinei comuniste, ( atât de activă în România, unde Victor Ponta, printre alţii, a mizat pe această alternativă la Occident) acompaniază acest efort de implantare agresivă. China comunistă de acum, este asemeni statelor totalitare din veacul trecut, un inamic al libertăţii. Opţiunile de acum vor modela profilul unui viitor ce poate sta sub semnul ambiţiei orwelliene de control despotic. Claritatea raportării de acum este o condiţie a supravieţuirii noastre colective ca societăţi deschise.