Răzvan Luca. Centenarul centrifug

CONTRIBUTOR

Centenarul centrifug

‘Nu se poate spera, ca cetățeni fără drepturi și ținuți în întunerec sufletesc și în mizerie socială să devie stâlpii siguri ai unui Stat modern. Deplina libertate și egala împărtășire în puterea de Stat a cetățenilor este singura bază solidă a desvoltării unui stat.’ – Iuliu Maniu, 1 Decembrie 1918

Marea Unire a românilor s-a făcut într-o împrejurare istorică excepțională. A contact prea puțin în stagiul initial al procesului faptul că statele terțe care au susținut ideea formării unui ‘cordon sanitar’ care să delimiteze națiunile îmbolnăvite¹ ale Europei, Germania și Rusia, nu plănuiau să ofere îndrumări explicite pentru consolidarea în profunzime a statelor respective. Atitudinea hegemonilor benevolenți fusese mai degrabă una utilitariană și pompieristică, idealurile fiind lăsate în seama exaltaților locului, bucuroși de oportunitatea autodeterminării după secole de vasalitate.

Printre acești ’exaltați’ s-a numărat și Iuliu Maniu, care, așa cum putem deduce din discursul său de la Alba Iulia, a identificat cu luciditate acele virtuți civice cardinale ce marchează granița dintre ratarea sau împlinirea unui popor. Trebuie observat însă că în viziunea sa despre coagularea și consolidarea ethosului și fibrei naționale nu își găsesc loc conceptele de autarhie și isolationism, definită de acesta ca ‘suveranitate rigid aplicată’, ci mai degrabă cele comunitare și internaționale, întegrând națiunea română într-un orizont mai larg al ‘frățietății universale’². Orice fel de nationalism mântuitor era descalifica(n)t a priori.

În urma unirii apare însă încercarea de a fundamenta statul pe o bază solidă, iar asta nu se poate face prin menținerea cetățenilor săi într-un limb al drepturilor incerte, al beznei minții sau al unei mlaștini morale. Dimpotrivă, putem lesne concluziona că guvernările care se dirijează după criteriile viciate enumerate mai sus demonstrează tendințe profund antinaționale, acționând ca o forță centrifugă care disipează poporul în toate zările pentru interese meschine proprii. Singura soluție care poate elibera forța creatoare a oamenilor este îndrituirea lor în mod egal, cuplată cu scoaterea reală din întuneric, în contrast cu transferul iluzoriu practicat de comuniști, care i-au mutat cu samavolnicie din camere mai mult sau mai puțin întunecate în camere care străluceau orbitor a neon și miroseau a mucegai, și, nu în ultimul rând, prin asanarea mâzgii în care guvernările corupte își țin populația.

Centenarul ne aduce la răscruce, întrebători: să ne încolonăm în spatele unei cetățenii responsabile, într-un stat functional, pentru o comunitate a statelor care înfloresc în pace? Decizia de a urma această direcție este dificilă și obositoare, căci implică un efort colectiv uriaș pentru a depăși condițiile vitrege în care ne găsim. Sau să continuăm să inhalăm secrețiile unui provincialism tâmp și fudul, care se ascunde în spatele unor sintagme triumfătoare dar care în realitate este în detrimentul tuturor celor care nu sunt implicați direct în actul guvernării? Drumul acesta e lesnicios, lat și încăpător, ca orice drum care sfârșește la porțile Iadului.

Oricât de copleșitoare ar părea umbra lui și de asurzitor ar fi huruitul său, tăvălugul istoriei poate fi depășit. În anul centenarului, mai mult ca oricând, fereastra de oportunitate oferită de aderarea la Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană ne-a adus în locul în care putem rupe cercul vicios al guvernării diletanților și briganzilor. A venit timpul ca România să asude în libertate, pentru bunăstarea generațiilor viitoare, mai mult decât o face sub jugul (de)generațiilor mituitoare.

1 – Gilchrist, Stanley (1995) [1st. pub. 1982]. “Chapter 10: The Cordon Sanitaire – Is It Useful? Is It Practical?”. In Moore, John Norton; Turner, Robert F. Readings on International Law from the Naval War College Review, 1978-1994. 68. Naval War College. pp. 131–145.

2 – ’În locul suveranității rigid aplicate, trebuie să se înfăptuiască o frățietate universală, care să admită înființând Liga Națiunilor deliberarea conflictelor dintre popoare prin juriu internațional, evitând prin aceasta aplicare a forței brutale reprezentate prin răsboiu.’ – Iuliu Maniu, discurs Alba Iulia 1 Decembrie 1918