„Friedrich von Hayek. Autobiografie intelectuală”, volum editat de Stephen Kresge și Leif Wenar

Publicată la editura Nemira, în 1999, Autobiografia intelectuală a lui Friedrich August von Hayek, editată de Stephen Kresge și Leif Wenar, reconstituie evoluția ideilor gânditorului austriac și amintește cele mai importante evenimente din viața sa.

Înainte de a schița pe scurt structura cărții, trebuie să răspundem la următoarea întrebare: cine a fost Friedrich August von Hayek? Economistul și filozoful politic austriac s-a născut la Viena, în Imperiul Austro-Ungar, pe 8 mai 1899 și a decedat la Freiburg im Breisgau, Germania, pe 23 martie 1992, fiind unul dintre cei mai mari gânditori și filozofi în științele sociale din secolul XX.

După prefața și introducerea editorilor, Autobiografia propriu-zisă este împărțită în patru secțiuni, care urmăresc, în ordine cronologică, traseul cultural-intelectual al lui Hayek. Sursele cărții sunt notele autobiografice ale lui Hayek și o serie de interviuri care i-au fost luate, dintre care cele mai interesante, cred eu, de către W. W. Bartley III și James Buchanan. La sfârșitul volumului se găsesc și două comentarii despre Hayek, unul aparținând Mirunei Tătaru-Cazaban și celălalt, lui Cristian Preda.

Cred că cititorii Autobiografiei intelectuale ale lui Hayek pot fi, în linii mari, de două tipuri: fie interesați în mod particular de gândirea și opera lui Hayek – iar lor nu ar fi trebuit să le spun cine a fost Hayek –, fie preocupați de înțelegerea lumii sociale și aflați, să spunem, în căutarea unui model de gânditor în științele sociale.

Mă voi adresa, în cele ce urmează, mai degrabă cititorilor din a doua categorie. În sensul acesta, cred că portretul lui Hayek este un exemplu de formație intelectuală greu de echivalat, însă demn de reținut și admirat. Parcursul gânditorului austriac impresionează, zic eu, și prin faptul că reflectă una din propriile lui teze: „Evoluția ideilor are propriile sale legi și depinde în mare măsură de evenimente pe care nu le putem prezice” (p. 196). Contextul social și cultural al parcursului său este reprezentat de unele dintre cele mai mari centre universitare din secolul XX: celebra lume vieneză din prima parte a secolului, atmosfera de la London School of Economics și Cambridge din perioada interbelică și din timpul Războiului și Universitatea de la Chicago din anii postbelici.

Neuitându-și niciodată interesul timpuriu pentru științele naturale și psihologie – mai precis pentru ceea ce se poate spune despre funcționarea minții umane –, Hayek studiază un timp teoria economică monetară, ajunge apoi să fie preocupat de metodologia științelor sociale, după aceea abordează probleme de filozofie politică, iar în ultima parte a vieții se concentrează pe teoria evoluției și pe „știința fenomenelor complexe”, cum ar fi evoluția spontană a unor instituții precum piața, normele, limbajul. Însă la o privire mai atentă, cred că tot demersul său se transformă, în final, în unul filozofic. În cuvintele sale: „Toate aceste lucruri pe care le-am subliniat – complexitatea fenomenelor în general, caracterul necunoscut al informațiilor și așa mai departe – în realitate evidențiază mai mult limitele cunoașterii noastre posibile decât contribuțiile noastre care să facă posibile predicțiile determinate” (p. 180, subl. mea).

Astfel, fie că cititorul are o cunoaștere prealabilă a lui Hayek și a operelor sale, fie că este în căutarea unui mare gânditor în științele sociale, cred că la finalul cărții își va da seama că va fi citit despre un om de știință care și-a împins limitele gândirii până în punctul în care a devenit filozof, fără să își fi propus vreodată acest parcurs. Iar acest fapt îl deosebește pe Hayek atât de alți oameni de știință din modernitatea târzie, cât mai ales de alți filozofi. Din acest punct de vedere, Autobiografia intelectuală a lui Friedrich von Hayek poate spune ceva și despre condițiile de posibilitate ale filozofiei în vremurile noastre.

Stephen Kresge, Leif Wenar (editori), Friedrich von Hayek. Autobiografie intelectuală. Traducere din limba engleză de Cristina Moisa, editura Nemira, 1999.