În ”Jurnalul scoțian pe care îl ține Ioan-Florin Florescu a fost publicat recent un text care pune într-o lumină nouă și tematica și miza referendumului ratat din 6-7 octombrie.
Un mic pasaj din acest text:
Am ieșit la vot, pentru că este dreptul meu de cetățean, dar n-am scris niciun rând despre referendum, pentru că nu este dreptul meu de preot, nici treaba mea să trimit oamenii la vot. Dacă credeam în eficiența votului pentru mântuirea oamenilor, intram într-un partid politic, nu mă făceam preot.
Există de altfel un teribil conflict de conștiință între calitatea de cetățean a unui preot și cea de slujitor al Bisericii.