Ioan Stanomir. Regimul Dragnea şi capturarea statului român

Cum se poate cuceri un stat şi care este metoda prin democraţia constituţională poate fi golită de substanţa sa, redusă fiind la postura de anexă a unei oligarhii prădătoare? România acestor luni şi zile ilustrează, dramatic, acest parcurs al de- democratizării şi al lichidării domniei legii. Ceea ce se petrece acum, o dată cu evocarea scenariului de suspendare “ temporară” a şefului de stat, este cel din urmă act al unui efort, deliberat şi programatic, de capturare al unui stat. O dată realizat acest scenariu instituţional, România iese, definitiv, din sfera euro-atlantică şi intră în zona autocraţiilor elective, din familia putinistă sau erdoganistă.

Asaltul întreprins de regimul Dragnea se bazează pe controlul resurselor statului de către un partid care se confundă cu conducătorul său: reţeta patrimonialistă este aplicată, spre a împărţi, a mitui, a corupe. Regimul Dragnea stăpâneşte pentru că pune în mişcare un mecanism de dublă demagogie, politică şi economică. Subsidiile pe care le primesc potentaţii judeţeni ai PSD sunt o garanţie de fidelitate. Majoritatea parlamentară este aten supravegheată, spre a servi interesele lui Liviu Dragnea însuşi . Cât despre Guvern, el încetează să mai existe ca atare, în condiţiile prezenţei Vioricăi Dăncilă la Palatul Victoria.

În acest context de puci constituţional permanent, intenţia regimului Dragnea de a iniţia procedura de suspendare a şefului de stat permite eliminarea, fie şi temporară, a unui obstacol încă redutabil. În pofida amputărilor succesive, instituţia Preşedintelui posedă, încă, prerogative semnificative: posibilitatea numirii în sfera conducerii Ministerului Public şi a serviciilor de informaţii este una dintre motivaţiile care justifică pregătirea acestui atac frontal. Interimatul preşedinţiei ar fi ocazia rezolvării acestor detalii ce pot contribui la capturarea completă a statului român.

Puciul fesenist este posibil graţie alinierii partizane şi domesticirii Curţii Constituţionale. După cea mai recentă decizie a Tribunalului Constituţional, Liviu Dragnea şi acoliţii săi pot spera în sprijinul direct al acestui organism în tentativa lor de a suspenda pe şeful de stat evitând referendumul. Curtea , în pofida unei jurisprudenţe constante în materie, poate valida un abuz , în clipa în care Parlamentul ar vota să anuleze votul iniţial în chestiunea suspendării. Distrugerea democraţiei constituţionale ar fi facilitată de complicitatea Curţii înseşi.

Regimul Dragnea se află în momentul trecerii Rubiconului. Iniţierea acestei suspendări “ temporare” şi incomplete, vădit neconstituţionale, ar plasa România în afara blocului european de democratism. Dar obiectivul asumat, fără ezitare, este acela al cuceririi complete a statului român. Pentru aceasta, scoaterea din ecuaţie a preşedintelui Iohannis este esenţială , oferind o fereastră de oportunitate unică. Interimatul ar fi intervalul de populare a structurilor statului român cu fideli ai actualei puteri.
Cât despre calendar, coincidenţele nu pot fi întâmplătoare. Declanşarea înainte cu o zi de sentinţa în cazul Dragnea ar fi semnalul de intimidare al unei puteri judecătoreşti pe cale de a fi readusă la obedienţă. Salvarea domnului Dragnea este unica raţiune de a fi a acestui regim, iar suspendarea nu ar face decât să o confirme.
În momentele în care ordinea constituţională ar fi de facto abolită, prin abuzul Parlamentului, rezistenţa civică şi reacţia internatională pot fi decisive. Letargia societăţii ar fi fatală, căci ea ar încuraja acest asalt cu consecinţe cataclismice. Anul 2018, anul centenarului, este cel în care România poate ieşi din spaţiul euro- atlantic. Viitorul pe termen mediu şi lung la patriei noastre se decide acum. Apărarea libertăţii este imperativul acestui timp.