Regimul Dragnea şi inamicii săi

Îmbrăcămintea jovială de vacanţă nu a reuşit să ascundă iritarea domnului Dragnea, în prag de nouă sesiune parlamentară. Vituperările împotriva statului paralel care face să se nască noi partide sunt destinate să mobilizeze un electorat pentru care fantasmele toxice ale posturilor tv de propagandă sunt unica realitate cotidiană. Mobilizarea sentimentului anti- occidental, cu o violenţă ce evocă primiii ani fesenişti ai noii lupte de clasă, face parte din aceeaşi strategie cu care regimul Dragnea ne obişnuise deja.

Dincolo de toate acestea , însă, se află realitatea inamicilor cu care domnul Dragnea şi complicii lui trebuie să se confrunte. Istoria îşi are ironiile sale, iar cei pe care domnul Dragnea i-a executat politic, cu iscusinţă de aparatcik comunist, se întorc spre a-l hărţui: de la Victor Ponta la Mihai Tudose, lista este una însemnată şi creşte, zi după zi.

Această hemoragie de cadre este de natură să ameninţe un regim pentru care solidaritatea clientelară este valoarea centrală. Rivalitatea dintre Victor Ponta şi Liviu Dragnea o aminteşte pe aceea, nu mai puţin tenace, dintre diferitele grupuri din cadrul PMR sau PCR. De această dată, excluderile nu mai pot fi urmate de execuţii, degradări sau exil. De aici, tensiunea ce se acumulează, zi după zi. Reinventarea domnului Ponta ca apostol al social- democraţiei moderne şi autentice este o altă probă în dosarul grotesc al politicii de la noi. După imunda campanie prezidenţială din 2014 şi tragedia de la “Colectiv”, Victor Ponta revine, atacând pe domnul Dragnea cu aceleaşi arme cu care a fost atacat, la rândul său.

Inamicii domnului Dragnea sunt, aşadar, foştii săi colegi. Luptele fratricide nu au , în acest caz, nici o încărcătură doctrinară. Luciditatea critică a domnului Tudose s-a regăsit, ca prin minune, doar după demisia din PSD. Atacurile împotriva “ tiraniei” domnului Dragnea se produc, invariabil, doar după despărţire. Există, însă, un caz paradoxal, nu mai puţin semnificativ pentru dinamica acestei înfruntări pesediste: Gabriela Firea şi fronda ei din interior. Doamna Firea, sprijinită de un întreg clan politic din Ilfov, organizat în jurul primarului din Voluntari,posedă un remarcabil instinct demagogic, unul pe care Liviu Dragnea nu îl poate subestima. Polemicile din jurul bugetului au fost ocazia de a reafirma o platformă de independenţă ce reprezintă un alibi ideal pentru eşecul lamentabil al unei întregi administraţii urbane.

Regimul Dragnea este, în fine, confruntat cu cel mai redutabil dintre inamici: mediocritatea iresponsabilă a celor care conduc astăzi România. Niciodată, în anii de post- comunism, nici măcar în anii de “patrulater roşu” ai lui Nicolae Văcăroiu, impostura nu a atins acest grad al metastazei. Statul român este îndrumat spre dezastru: politicile economice şi sociale sunt o reţetă pentru falimentul ce nu va întârzia să se producă. Selecţia operată de domnul Dragnea din rândul complicilor săi accelează această involuţie dramatică.

Regimul Dragnea nu este în postura de iminentă prăbuşire, dar convulsiile interne se suprapun peste iresponsabilitatea demagogică a guvernării. Mai devreme sau mai târziu, aceşti cei doi factori îi vor fi fatali domnului Dragnea. România, însă, este în pragul unei catastrofe: fiecare zi pe care acest regim o are la dispoziţie contribuie la avansul unui rău politic proteic şi cancerigen. Agonia regimului Dragnea este agonia României înseşi.