Regimul Dragnea şi logica cleptocraţiei

România europeană a anului 2019 începe să semene cu o dictatură de lumea a treia, definită de ambiţiile cleptocratice ale unui grup politic şi economic care priveşte statul ca pe propria sa avere personală. În alte circumstanţe şi în alte momente istorice, Liviu Dragnea ar fi ţintit la înălţimile carierei de dictator atinse de Nicolae Ceauşescu sau de Preşedintele- Mareşal al Zairului, Mobutu. Constrâns să se mulţumească cu postura de Preşedintele al Camerei Deputaţilor şi de conducător al partidului-stat, domnia sa rafinează, alături de colegi şi de complici, reţeta românească a cleptocraţiei: guvernarea prin spoliere şi selecţie clientelară a oficialilor publici.

Statul sub regimul Dragnea nu are altă menire decât aceea de a extrage resurse. Singura strategie acceptabilă şi recomandabilă este aceea a demagogiei şi iresponsabilităţii. Nimic nu există în afara orizontului de timp al actualei puteri. Viitorul este abolit, prin acţiunea deliberată a unor politici ce secătuiesc şi pregătesc dezastrul iminent.

În logica cleptocraţiei, supravieţuirea instituţiilor independente, care să se sustragă controlului PSD, este o ameninţare fatală. De aici, energia cu care acest regim s-a dedicat mutilării legilor penale şi procesual-penale, ca şi distrugerii statului de drept. Justiţia este, prin chiar natura ei, incompatibilă cu proiectul cleptocratic, de vreme ce apără valori subversive precum egalitatea în faţa legii ori răspunderea pentru actele de corupţie. Imunitatea la care se aspiră acum nu face decât să acorde ordinii cleptocratice posibilitate de a dura.

Şi dacă justiţia este sub asediu, atacată fiind neîncetat, criza economică provocată de impulsurile demagogice ale regimului obligă PSD să iniţieze un al doilea front, cel economic. Dacă suprataxarea este reflexul disperării, ofensiva împotriva BNR dezvăluie intenţia de a domestici un organism care mai deţine, încă, o doză de autonomie. Prăbuşirea monedei naţionale poate fi ocazia de a cuceri această redută, prin instalarea unui Guvernator care să fie pregătit să aplice aceeaşi formulă demagogică şi suicidară. Desemnarea domnului Vâlcov în această demnitate ar fi încunarea unei cariere definite prin onestitate şi competenţă. Drumul spre conducerea BNR trece, în România, prin infracţionalitate şi corupţie.

Cleptocraţia, ca sistem de guvernare ce se întemeiază pe spolierea statului şi pe mituirea supuşilor cu sume derizorii, este o fundătură istorică în care se poate întrevedea doar subdezvoltarea. Desfiinţarea competiţiei, întronarea arbitrarului, controlul politic, consolidarea privilegiilor sunt parte din arhitectura ei. Fesenismul regimului Dragnea este tentativa de a construi un astfel de stat parazitar şi prădător. Involuţia dramatică de acum oglindeşre mutaţiile de adâncime ale unei întregi structuri.

Organizarea cleptocraţiei aduce cu sine, pentru cetăţenii României, o dublă provocare istorică. Pe termen scurt, rezistenţa şi coagularea opoziţiei, atâta cât există, cu toate limitările ei. Pe termen mediu şi lung, conturarea strategiei prin care domnia bunului- plac să fie înlocuită de domnia legii. Reconstrucţia trebuie să urmeze regimului Dragnea.

Alternativa la cleptocraţie nu poate fi decât capitalismul, statul de drept şi guvernarea transparentă şi limitată. Alternativa la cleptocraţie impune tenacitate,curaj, luciditate şi inteligenţa de a imagina alianţe şi coaliţii, spre a slăbi, fatal, partidul- stat dominant acum. Alternativa la regimul Dragnea trebuie să aibă ca punct de pornire rezistenţa, spre a duce, organic, spre reclădire şi reîntemeiere. Fără toate acestea, marasmul cleptrocratic va fi unicul viitor de care vom avea parte,ca naţiune.