Revizionismul și mișcarea pentru eliberare

Un articol de Ralph Raico pentru Lew Rockwell

Regele Prusiei, Frederic al II-lea („cel Mare”), a mărturisit că a cucerit provincia Silezia de la împărăteasa Maria Tereza în 1740 pentru că, în calitate de nou venit la tron, a trebuit să-și facă o reputație. Acest lucru a stârnit un război local cu Austria, care mai apoi a degenerat într-un război la scară mondială (în America de Nord a declanșat Războiul Franco-Indian) care a continuat până în 1763. E de la sine înțeles că în urma acestor lupte multe zeci de mii de vieți au fost curmate.

În general, însă, statele au fost mult mai rezervate în a dezvălui adevăratele motive pentru războaielor lor, dar și metodele prin care le conduc. Pretextele și eschivările au proliferat, fiind sprijinite (deseori inventate) în societățile democratice de scriitori și intelectuali obedienți.

Demascarea unor astfel de justificări pentru război se numește revizionism istoric sau, pur și simplu, revizionism.

Revizionismul și liberalismul clasic (numit astăzi libertarianism) au fost mereu în strânsă legătură.

Cel mai de succes gânditor clasic liberal în domeniul relațiilor internaționale a fost Richard Cobden, al cărui război împotriva legilor cerealelor („Corn Laws”) a adus comerțul liber și prosperitate în Anglia anului 1846. Opera sa, Scrieri politice, apărută în două volume (retipărite de Garland Publishing în 1973), se referă în totalitate la politica externă britanică.

Cobden a susținut că „cei din clasele mijlocii și muncitorești ale Angliei nu pot avea nici un alt interes în afară de păstrarea păcii. Onorurile, faima, prada războiului nu le aparțin; câmpul de luptă este câmpul udat de sângele oamenilor și ale cărui roade le culege aristocrația.” El spera la un viitor în care sloganul „fără politică externă” va deveni marca tuturor celor care pretind că sunt reprezentanți ai unui popor liber. Cobden a mers într-atât de departe încât a identificat drept cauză a dezastruoaselor războaie ale Angliei împotriva Franței revoluționare – care s-au încheiat abia la Waterloo – frica și ostilitatea claselor superioare britanice față de politicile anti-aristocratice ale francezilor.

Aspra criticare a aristocrației pentru presupusa sa poftă de război era ceva standard pentru scriitorii liberali din generațiile anterioare. Însă opiniile lui Cobden au început să se schimbe când a observat entuziasmul popular intens manifestat pentru războiul din Crimeea, dus împotriva Rusiei, de partea otomanilor. Opoziția sa fățișă față de acel război, secundat fiind de prietenul său și co-liderul școlii din Manchester, John Bright, i-a costat pe amândoi locurile din Camera Comunelor la următoarele alegeri.

Bright a trăit cu douăzeci de ani mai mult decât colegul său și a putut observa pasiunea crescândă pentru imperialism în țara sa. În 1884, celebrul prim-ministru liberal, William Gladstone, a ordonat marinei britanice să bombardeze Alexandria ca să recupereze datoriile avute de egipteni față de investitorii britanici. Bright s-a dezis de acest război, zugrăvindu-l în termeni foarte duri; după, aceasta a demisionat din minister. Nu a uitat niciodată însă ce-l lansase pe drumul anti-imperialismului. Când a trecut cu tânărul său nepot prin fața memorialului din Londra etichetat „Crimeea”, băiatul a întrebat de semnificația statuii. Bright a răspuns pur și simplu: „O crimă”.

Herbert Spencer, cel mai popular filozof al timpului său, a aderat în mod clar la tradiția clasic liberală. Faptul că era ostil ideii de stat reiese din următoarea lui afirmație: „Poate sau nu să fie adevărat că Omul este născut în nelegiuire și zămislit în păcat, dar este fără îndoială adevărat că Guvernul este născut din agresiune și prin agresiune”. Remarcând tendința înnăscută a statului spre „starea de război” – spre deosebire de conviețuirea pașnică proprie societății civile – Spencer a denunțat diferitele apologii pentru războaiele duse în timpul vieții sale de către țara sa în China, Africa de Sud și în alte părți.

În Statele Unite, autorul și activistul Lysander Spooner a fost un renumit aboliționist, conspirând chiar cu John Brown pentru încurajarea unei insurecții a sclavilor în sud. Cu toate acestea, s-a opus cu vehemență războiului civil, argumentând că reprezenta încălcarea dreptului statelor din sud de a se separa de o uniune care nu le mai reprezenta. E. L. Godkin, influent editor al revistei The Nation, s-a opus imperialismului american până la sfârșitul vieții sale, condamnând războiul împotriva Spaniei. Precum Godkin, William Graham Sumner a fost un atât un susținător ferm al pieței libere și al standardului de aur, cât și un dușman al socialismului. Prima catedră a deținut-o în sociologie (la Yale) și a fost autorul unui mare număr de cărți. Cea mai cunoscută lucrare a sa este eseul „Cucerirea Statelor Unite de către Spania”, retipărit de mai multe ori și disponibil astăzi și online. În această lucrare ironic intitulată, Sumner a comparat războiul sălbatic dus de SUA împotriva Filipinelor (care a răpus aproximativ 200.000 de vieți filipineze) cu o versiune americană a imperialismului și a poftei de colonizare care adusese Spaniei starea degradantă de la momentul respectiv.

În mod deloc surprinzător, cel mai radical dintre revizioniștii liberali a fost ultra-radicalul Gustave de Molinari, creatorul a ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept anarho-capitalism. În lucrarea sa despre Marea Revoluție din 1789, Molinari a eviscerat mitul fondator al Republicii Franceze. Franța se îndrepta treptat și organic spre o reformă liberală la sfârșitul secolului al XVIII-lea; revoluția a pus capăt acestui proces, înlocuindu-l cu o expansiune fără precedent a puterii de stat. Partidele autoproclamat liberale ale secolului al XIX-lea erau, de fapt, mecanisme de exploatare a societății de către clasele de mijloc acum victorioase, care profitau de contracte guvernamentale, subvenții de stat pentru căi ferate și alte industrii, activități bancare sprijinite de stat și funcțiile disponibile din birocrația în continuă expansiune.

În ultima lui lucrare, publicată cu un an înainte de moartea sa în 1912, Molinari nu s-a domolit deloc. Războiul civil american nu fusese doar o cruciadă altruistă pentru eliberarea sclavilor. Războiul „a ruinat regiunile cucerite”, dar plutocrații din nord care au tras sforile și-au atins scopul, adică impunerea unui protecționism vicios care a condus în cele din urmă la „regimul trusturilor” și care „a creat miliardarii”.

Revizionismul libertarian a continuat și în secolul al XX-lea. Primul Război Mondial a generat importante noi lucrări, printre care The Myth of a Guilty Nation de Albert Jay Nock și lunga și tranșanta prezentare a minciunilor din spatele războaielor și a instigatorilor de război americani a lui H. L. Mencken. În următoarea generație, Frank Chodorov, ultimul dintre marile figuri ale Vechii Drepte, scria: „Izolaționismul nu este o măsură politică, ci o atitudine naturală a unui popor”. Lăsați în voia lor, oamenii „nu simt nicio înclinație de a impune străinilor propriile obiceiuri și valori”. Refuzând să se ferească de acel cuvânt care îi speria pe mulți, Chodorov a îndemnat către „întoarcerea la acel izolaționism care timp de peste o sută de ani a însemnat prosperitate și a câștigat țării noastre respectul și admirația lumii”. Chodorov s-a depărtat de „Noua Dreaptă” (neoconservatorii acelei ere) din cauza opoziției sale față de Războiul Coreean.

Murray Rothbard a fost urmașul acestei întregi moșteniri. Fiind și complet familiar cu ea, a actualizat-o. Pe lângă numeroasele sale alte contribuții cu adevărat extraordinare, Murray și colegul său, Leonard Liggio, au introdus revizionismul istoric în înfloritoarea mișcare libertariană americană. Acest proiect este continuat cu mare entuziasm de Lew Rockwell de la Institutul Mises și de erudiții săi asociați.

Ralph Raico (1936-2016) a fost profesor emerit în istoria europeană la Buffalo State College și senior fellow al Institutului Mises. A fost specialist în istoria libertății, tradiția liberală în Europa și relația dintre război și ascensiunea statului. Este autorul cărții The Place of Religion in the Liberal Philosophy of Constant, Tocqueville, and Lord Acton.

Articol original: Revisionism and the Freedom Movement