Revolte rasiale, Nietzsche și „Django Unchained”

Un articol de Dwight Longenecker pentru The Imaginative Conservative 

De-a lungul ultimilor cincizeci de ani am fost martori în repetate rânduri la prăbușirea orașelor americane sub greutatea revoltelor rasiale. Problema rasismului este rezolvată prin calea crucii, prin puterile persoanei obișnuite care, luminată de o perspectivă transcendentă, vede o problemă, și-o asumă, și apoi își suflecă mânecile pentru a face ce poate, cu ce are, acolo unde se află.

În Genealogia Moralei, Friedrich Nietzsche propune două moralități opuse: stăpân și sclav, dominant și subjugat. Prin revolta morală a sclavilor, subjugații triumfă prin transformarea condiției lor umile într-un sistem de virtuți.

Filmul lui Quentin Tarantino din 2012, Django Unchained, este o ilustrare aptă a celor două moralități definite de Nietzsche și a rezultatului lor cel mai probabil. Pentru cei care nu l-au văzut, eroul eponim Django (Jamie Foxx) este un sclav eliberat de un vânător de recompense german pe nume Dr. King Schultz (Christoph Waltz). După ce au lucrat în echipă pentru a depista și ucide niște răufăcători, Django și Dr. Schultz și-au propus să o găsească și să o răscumpere pe soția lui Django, care a fost înrobită de maleficul stăpân de plantație Monsieur Calvin J. Candie (Leonardo DiCaprio).

Monsieur Candie deține sclavi gladiatori care se luptă până la moarte în timp ce el pariază pe rezultat. Îi întemnițează și torturează dacă fug și îi lasă pradă dulăilorlui dacă se revoltă. Sclavul șef, care îndeplinește și funcția de valet, este Stephen Warren (Samuel L. Jackson). Stephen este arhetipul perfect al Unchiului Tom…slugarnic, dar prefăcut, servil, dar viclean. Filmul prezintă o violență grafică, dar relativ redusă până la finalul fermecător, exploziv și sângeros

Cum ilustrează filmul conceptul de moralitate al lui Nietzsche? În primul rând, observăm două caricaturi ale stăpânului. Monsieur Candie este o exagerare grotescă a maestrului malefic. Dr. Schultz este un exemplu sofisticat și nobil al maestrului, deoarece încearcă să ajute sclavii.

Sclavii negri prezintă moralitatea sclavilor – mereu ascultători, respectuoși și modești, ei par a fi îndelung suferinzi și virtuoși. Se transformă însă subjugarea lor într-o blândețe sfântă? Nu chiar. Valetul, Stephen Warren, arată amărăciunea care se află cu adevărat sub exteriorul slugarnic, iar Django dezvăluie resentimentul fierbinte care explodează în final într-o răzbunare sângeroasă.

Comedia de moravuri americană

Ca o comedie de moravuri pentru vremurile noastre, filmele lui Tarantino ne arată moralitatea dominantă a privilegiului albilor – atât rasismul criminal al lui Candie, cât și dorința nobilă, dar condescendentă a Dr. Scultz de a face bine și a elibera sclavii. Django ne arată nu doar violența extremă a răzbunării, ci și aroganța justificată care acompaniază mereu răzbunătorul.

Deși munca lui Nietzsche este mai nuanțată decât este prezentată cel mai adesea, dihotomia nietzscheană a moralității este incompletă.

Nietzsche ne-ar putea face să credem că moralitatea maestrului, funcționând în varianta ei cea mai bună, dezvăluie umanitate la cel mai înalt nivel. Pentru Nietzche, übermensch – supraomul – nu este întruchipat de conducătorii naziști, ci de eroii curajoși ai epocii clasice și cele mai nobile minți și inimi ale umanității. Mentalitatea de sclav, pe care el o detesta, s-a dezvoltat pornind de la istoria de subjugare a evreilor. Resentimentul, postula el, a fost forța motrică care a determinat evreii să transforme supunerea, umilința și sărăcia în virtuți, iar această determinare de a găsi partea plină a paharului a culminat în predica lui Iisus din Nazaret pe munte, unde blândețea și sărăcia sunt preamărite.

Deși toate acestea par plauzibile, realitatea este că subjugarea și resentimentul, de unele singure, nu crează în mod necesar binecuvântarea umilinței, primirea cu drag a sclaviei și acceptarea senină a propriei soarte. Istoria ne arată că în locul blândeții creștine submisive, sclavia este mai predispusă să producă o amărăciune clocotitoare, o furie adâncă și o revoltă violentă. În loc de blândețe, resentimentul duce la crimă, și în loc de bunătate – la genocid, gulag și ghilotină.

Corecția lui Scheler

Filosoful Max Scheler (1874-1928) a considerat că e necesară o corectare a tentativei lui Nietzsche de a explica geneza moralității. În opera sa, Resentiment, el a admis puterea resentimentului în inima omului și în societate, dar a analizat-o mai competent și mai profund decât Nietzsche. El a recunoscut realitatea resentimentului, faptul că mocnește în inima omului și că a dus la crimă de la Cain încoace. De asemenea, el nu a crezut că resentimentul reprezintă forța motivațională care să determine ceea ce Nietzsche numește moralitatea de sclav.

Conform lui Scheler, servilismul pios evidențiat adesea în creștinism, pe care Nietzsche îl desconsidera, este o travestire a adevăratului creștinism. Nietzsche nu putea vedea alt factor în emergența creștinismului – a trecut cu vederea o calitate care este prezentă și în scriptura și cultura iudaică. Aceasta este o calitate care vine din afara nexului maestru-sclav. Acest aspect neașteptat este caritatea mijlocită de har. Este un dar transcendent care transformă subjugarea în smerenie adevărată și acceptarea în blândețe autentică. Dacă acest dar este prezent, virtutea creștină nu este îndemnul spre un conformism orbesc pe care Nietzsche îl critica pe bună dreptate. În schimb, este o calitate dinamică, proactivă, iertătoare, capabilă de sacrificiu de sine pe care teologii creștini o numesc „Iubire”.

O a treia cale

De-a lungul ultimilor cincizeci de ani am fost martori în repetate rânduri la prăbușirea orașelor americane sub greutatea revoltelor rasiale. Problema rasismului și a resentimentului nu va fi niciodată soluționată doar prin azvârlirea unui grad mai înalt de educație, mai multor oportunități și mai multor bani celor plini de resentimente. Problema nu va fi soluționată prin mai multe strângeri de mâini, proteste moralizatoare, prelegeri despre natura malefică a rasismul și prin recitirea cărții Să ucizi o pasăre cântătoare.

Nici teoria nietzscheiană eronată asupra moralității nu ne va duce niciunde. Germania anilor 1930 ne arată unde ne duce urmărirea idealului unei „rase nobile dominante”, iar exemplul „moralității de sclav”, fie al „creștinilor preș”, fie al activiștilor sociali moraliști, ne arată futilitatea dihotomiei aparent inteligente, dar facile, a lui Nietzche.

Ciocnirea unei moralități de stăpân cu o moralitatea de sclav se va încheia mereu cu sângeleși focul revoluției din răzbunarea lui Django. Ar trebui, mai degrabă, să urmăm o a treia cale. Această cale nu este una a dominării sau supunerii, ci o cale a generozității dinamice, îndreptată spre celălalt, neîncetată și care nu acceptă compromisuri. Această a treia cale este simultan mai dură și mai delicată. Poate că este blândă, însă are mușchi.

Adevăratul răspuns creștin este calea crucii. Este în același timp și înverșunată, și glorioasă și așa a fost dintotdeauna. Este calea non-violentă a lui Martin Luther King Jr. și calea de sacrificiu de sine a Sfântului Maximilian Kolbe. Este campania furioasă pentru dreptate socială a lui Dorothy Day, rezistența Sfântului Charles Lwanga și compasiunea pentru cei înrobiți, asemănătoare celei Maicii Tereza, a Sfântului Petru Claver.

Este calea omului obișnuit care, luminat de o perspectivă transcendentă, vede o problemă, și-o asumă și apoi își suflecă mânecile pentru a face ce poate, cu ce are, acolo unde se află, pentru a fi parte din soluție.

Articol original: Race Riots, Nietzsche, and “Django Unchained”