Robert G. Ciobanu: Dictatura majorității și dictatura minorității. Rolul religiei într-un regim al libertății

Teama de dictatura majorității este, din punctul meu de vedere, o falsă problemă. Sau, dacă este într-adevăr o problemă, are o rezolvare simplă: o Constituție liberală.

Dictatura majorității este imposibilă într-un regim al libertății funcțional. Spre deosebire de un sistem de privilegii, în care teama că o anumită categorie de privilegiați poate abuza de o minoritate lipsită de drepturi, un sistem liberal funcțional garantează tuturor drepturile, într-un mod egal.

Dictatura majorității este o problemă serioasă numai într-un regim în care Constituția liberală fie nu există, ca în timpurile pre-moderne, fie nu este aplicată, ca în acele state non-Occidentale, unde regimul libertății a fost impus prin forța armelor, de o putere exterioară.

Pe de altă parte, nimeni nu contestă că la un moment dat, într-un regim cu o Constituție liberală și cu o istorie a practicii instituționale liberale, poate apărea o formă de tiranie a majorității. Pentru un interval de timp, Constituția liberală poate fi pusă în paranteză, în numele interesului superior al majorității. În acel moment, din nou, regimul liberal încetează de facto, iar locul său este luat de regimul de privilegii.

Dar același fenomen este posibil și invers, și anume dictatura minorității. Distincția noastră între majoritate și minoritate suprinde doar aspectul cantitativ, dar neglijează un aspect mai important, care este distribuția reală a puterii. O minoritate poate fi mai puternică decât o majoritate. În acel caz, apare dictatura minorității. O minoritate care are acces la pârghiile puterii și, în baza unor resurse private, la resursele colective. Când spunem resurse colective nu avem în vedere doar bugetul național, ci și alte tipuri de bunuri colective, printre care cel mai important este legislația.

Când o minoritate are acces la legislație și o modifică în interes propriu, apare dictatura minorității. De facto, regimul constituțional al libertății încetează. Este același fenomen, cu aceeași structură și dinamică, dar cu semn schimbat.

Rezolvarea problemei nu vine, în opinia mea, din interiorul sistemului juridic, ci din exteriorul său. Din disponibilitatea oamenilor aflați în comunitatea respectivă de a răspunde și de a activa în apărea Constituției liberale. Iar acțiunea lor provine dintr-o motivație interioară. De ce ar internaliza cineva o serie de costuri în urma cărora nu ar rezulta un bun privat, pe care să îl consume doar el, ci un bun colectiv, al cărui consum se distribuie egal în comunitate?  De ce cineva, care are o satisfacție mai scăzută decât vecinul său în urma consumului acestui bun colectiv, ar participa în mod egal la producția lui?

Economiștii și filozofii politici încearcă să rezolve această problemă propunând stimulente suplimentare acelora care au o satisfacție mai mică în urma consumului acestui bun colectiv – sau a oricărui alt bun colectiv. După mine, aici intervine rolul religiei în producția libertății. Când producția libertății devine un bun a cărui satisfacție depășește exclusiv consumul, cu alte cuvinte când însăși participarea la producția bunului produce satisfacție, doar atunci putem avea garanția că regimul libertății va funcționa.

Regimul libertății nu este un fenomen static, care odată dobândit rămâne neschimbat. Din contră, regimul libertății este un fenomen dinamic, într-o lume complexă. Subiecții lui sunt înzestrați cu voință, inteligență și imaginație, ceea ce deschide posibilitatea, în egală măsură, pentru ajustări benefice, cât și pentru alternative utopice.

În concluzie, dictatura poate fi atât a majorității, cât și a minorității – fenomen vizibil astăzi în spațiul Occidental. Soluția este un regim constituțional al libertății, garantat continuu de subiecți activi. Motivațiile disponibilitățiior pot fi multiple, dar cele mai sigure și serioase provin din grija pentru salvarea sufletului.