Robert G. Ciobanu: Nivelurile de analiză și gândire politică. O introducere

Chiar și la o primă vedere, gândirea politică nu pare unitară nici ca stil, nici ca subiecte pe care le supune cercetării. De la Platon până în secolul XX, o mulțime de autori politici, fiecare cu particularitățile sale, cu instrumentarul și categoriile sale, se apleacă diferit asupra temelor politice – unele dintre ele mai generale, altele adaptate unui context istoric particular. În această mare diversitate de autori politici, există totuși o ordine și niște criterii pe baza cărora îi putem separa pentru a înțelege mai bine, astfel, rolul și contribuția fiecăruia la marea tradiție a gândirii politice.

Acest exercițiu de ordonare pe niveluri a gândirii politice nu are însă numai un scop teoretic, ci și unul pedagogic – odată ce ne-am însușit criteriile care îi diferențiază pe autorii politici, putem distinge mult mai ușor între un teoretician, un publicist și un ideolog, căci acestea sunt categoriile în care putem împărți istoria gândirii politice, cel puțin pentru o anumită școală de gândire (cu care, în treacăt fie spus, autorul rândurilor acestora simpatizează). Iar această distincție, pe de o parte, ne va feri să alunecăm pe panta ideologică și utopică, și, pe de altă parte, ne va face conștienți de diferența de grad dintre teoretician și publicist.

Ce îi unește însă pe teoretician, publicist și ideolog este obiectul comun al reflecției lor: ordinea politică și socială. Dar modul în care se apleacă asupra acesteia și intenția cu care o fac îi despart iremediabil. În continuare vom oferi câteva criterii care îi separă pe aceștia și scriitura lor politică:

Abilitatea de a transcende limitele pe care lupta politică contemporană le impune. Teoria politică necesită o distanțare critică față de subiectele politice imediate, pe care le privește ca pe o dispută parohială și marginală. Problemele imediate, care aparțin unui context social și cultural specific, nu fac obiectul de interes al teoreticianului. Ele, în schimb, stârnesc și pun la lucru talentul și inteligența publicistului.

Intenția cu care autorul politic se apleacă asupra obiectului său. Obiectul investigației sale este ordinea politică. Teoreticianul caută să înțeleagă și să explice această ordine politică, pe când ideologul se apleacă asupra ei pentru a o manipula și schimba, conform cu dorințele și interesele sale. Platon, un teoretician politic, a construit o societate model în raport cu care practica politică poate fi evaluată. Intenția lui nu a fost însă aceea de a transforma realitatea politică Atenei conform cu modelul său ideal. Acel model a izvorât din necesitatea de a crea niște standarde de evaluare universale. O societate-model în care rațiunea domnește este, desigur, o utopie. Dar putem judeca critic diferitele societăți conform criteriul domniei rațiunii. Marx, în schimb, un ideolog, a construit un model politic pe care a încercat să-l impună. El s-a aplecat asupra ordinii politice pentru a o schimba, nu pentru a o înțelege și evalua (ochiul familiarizat cu filozofia politică va remarca imediat diferența dintre școala de gândire de pe poziția căreia sunt articulate aceste rânduri și interpretarea dată de Popper platonismului politic). Altfel spus, intenția teoreticianului este de a înțelege obiectul său, pe când intenția ideologului de a-l transforma. Întrebarea care se pune aici este următoarea: are modelul teoreticianului politic forță prescriptivă? Răspunsul este da, însă modelul său poate fi diluat și adaptat contextului social specific în care este adoptat.

Tipul de probleme pe care autorii politici le tratează. Teoreticianul politic se ocupă cu problemele perene și universale ale ordinii politice; el încearcă să răspundă la întrebări precum „ce este omul?”, „care este tipul de societate de care omul are nevoie pentru a-și dezvolta pe deplin propria umanitate?” sau „care sunt principiile unei ordini drepte pentru indivizi și societăți?”. Toate aceste probleme depășesc un moment istoric și geografic particular. Ele sunt la fel de actuale astăzi precum au fost acum 2500 de ani: natura umană și natura relațiilor sociale nu s-a schimbat. Omul este același și în Roma lui Augustus și în Europa secolui nostru. Teoreticianul politic se ocupă astfel de problemele care nu au vârstă și care nu pier odată cu o epocă istorică. Publicistul însă este interesat de acele probleme secundare, contextuale și supuse schimbării. El reacționează la un eveniment politic, ca de pildă Edmund Burke la ororile revoluției franceze. Publicistul politic nu se interesează de problemele perene, sau chiar dacă o face, este motivat tot de un context istoric particular. Fiindcă teoreticianul politic arată o degajare și chiar dezinteres față de practica politică contemporană, el ajunge să fie privit cu dispreț și răutate de oamenii din comunitatea sa. Publicistul, pe de altă parte, se bucură de atenția și aprecierea cititorilor săi, cu mult mai numeroși decât cei ai teoreticianului. Problemele contextuale fac obiectul interesului cetățenilor, iar publicistul are rolul de a le lămuri și explica, în timp ce teoreticianul le ignoră voit.

Recunoașterea limitelor cunoașterii. Teoreticianul își recunoaște limitele și posibilitățile cunoașterii. Ideologul, din contră, subsumează întreaga realitate ideilor sale. În timp ce teoreticianul este moderat, știind că niciodată nu va putea explica pe deplin realitatea diversă, complicată și eterogenă, ideologul este semeț, arogant, încrezător în forțele sale și în capacitatea de a cuprinde întreaga realitate și a o schimba. Teoreticianul se abține de la a face predicții, pe când ideologul, asemeni unui profet, explică direcția în care omenirea va merge sau va trebui să meargă. Teoreticianul știe că viitorul este deschis, că este un rezultat spontan al voinței subiecților care compun un context social, limitați, desigur, de natura lor, dar nu determinați la un singur scenariu posibil.

Acestea sunt, conform școlii de gândire de pe poziția căreia sunt scrise aceste rânduri, diferențele care îi separă pe teoreticieni, publiciști și ideologi. Spre a relua pe scurt: teoreticienii se preocupă de întrebările perene și universale, pe când publiciștii de contextele și evenimentele particulare; teoreticienii pot fi în același timp și publiciști, dar interesul lor principal rămâne răspunsul la întrebările imuabile despre om și ordinea socială; dacă teoreticianul vrea să înțeleagă realitatea politică și socială, ideologul caută să o schimbe conform cu dorințele sale; teoreticianul își recunoaște limitele, pe când ideologul crede că poate înțelege pe deplin trecutul, prezentul și poate prezice viitorul.

Având în minte această distincție TEORETICIAN – PUBLICIST – IDEOLOG, putem înțelege mai ușor istoria gândirii politice și putem disemina diferitele scrieri politice contemporane.

NOTĂ: Am urmat în acest articol linia de argumentare folosită de Dante Germino în Beyond Ideology: The Revival of Political Theory, carte apărută în 1967 la editura Harper & Row.  Îi sunt profund recunoscător profesorului Dragoș Paul Aligică pentru materialele pe care mi le-a pus la dispoziție și îndemnul de a scrie despre acest subiect.