Robert G. Ciobanu. România: Cultură periferică, la marginea lumii civilizate, câteva sute de ani în care dezideratul colectiv a fost supraviețuirea. Un spațiu care nu a cunoscut niciodată tensiunea ideilor

March 12th, 2019 [ Robert Gabriel Ciobanu ] Cultura comments

Ce rudimentar este tot ce se întâmplă acum în România! De fapt, niciodată nu a fost altfel. Cultură periferică, la marginea lumii civilizate, câteva sute de ani în care dezideratul colectiv a fost supraviețuirea. Un spațiu care nu a cunoscut niciodată tensiunea ideilor. Dezbaterile religioase ne-au evitat, curentele de gândire au ajuns în forme distilate, la un secol întârziere de momentul în care au germinat în Occident. Personalități șterse. Tipologii umane care au improvizat și copiat. Pentru o perioadă de mai puțin de un secol, România a părut că intră în normalitate. A părut.

Iar momentul actual este punctul culminant al prostiei naționale. Unii care vor să îi prostească pe alții, ceilalți care vor ca toți să jucăm după aceleași reguli. Doar că unii sunt hoți, iar ceilalți se uită la hoți, neputincioși, cu mâinile puse în cap.

Cum poți iubi această națiune mereu mică și neînsemnată, populată cu personaje false și mincinoși?

România nu are simț istoric. Noi nu am trăit în istorie, ci mereu în afara ei. Supraviețuirea, dezideratul nostru în secolele din urmă, este incompatibilă cu creația, singura care te așează în istorie. Și atât de mici am fost, încât și atunci când am început să creăm, ne-am inventat un trecut. (Dovadă că astăzi ne aflăm în neputința de a conserva patrimoniul ultimelor două secole)

Nu ne-am asumat condiția de popor mic, fără aspirații. Chiar și cele mai briliante minți din secolul trecut – nu toate, desigur – au căzut în capcană; nu și-au privit rădăcinile așa cum erau, ci au construit o mitologie în jurul lor. Romantismul este opusul gândirii și al virtuții.

Și nici apetență pentru principii sau idei nu avem. Nu ne-am revoltat decât pentru că ne lipsea pâinea. Și acum ne revoltăm din același motiv. Forța care ne-a pus în mișcare energiile colective a fost pântecul. Pe care l-am raționalizat ulterior, în vremuri mai bune. Nu pentru libertate și dreptate ne zbatem, ci pentru că suntem mințiți, tâlhăriți și înșelați.

Cioran când condamna România și se întreba dacă mai are vreun rost să scrii în acestă limbă nu era histrion. Era un om lucid, dezamăgit de acea parte a identității colective care ne este dată, dar pe care nu avem putința de a o schimba.