Savian Boroancă: Societatea fără cash

Un articol publicat inițial pe blogurile Adevărul

Astăzi, mijloacele electronice de plată sunt preferabile plăţilor cash în multe situaţii, însă, dispariţia banilor cash ar fi o îngrădire a libertăţii individuale. Consecinţele neintenţionate care pot să apară într-o societate fără cash stârnesc îngrijorare.

Discuţia nu trebuie dusă în zona cash vs. card/mobil, aceasta fiind o preferinţă manifestată voluntar de fiecare individ în parte, ci trebuiesc analizate problemele: cash vs. supraveghere/control şi cash vs. încrederea în instituţii.

Cel puţin de la John Maynard Keynes încoace, autorităţile centrale şi băncile consideră că trebuie să ne stimuleze să consumăm pentru „a ţine economia în priză”. Pe lângă asta, factorul psihologic joacă un rol important în ceea ce priveşte societatea fără cash şi consumul. Indivizii efectuează o plată cashless cu mult mai mare uşurinţă mentală, decât dacă ar efectua aceeaşi plată cash. Dai mai greu un ban din mână, când îl vezi, îl atingi şi gândeşti că ai muncit pentru el.

Prin urmare, pentru a încuraja consumul, mai peste tot în lume, dar şi în România, dobânzile sunt foarte mici, uneori negative. Acest fapt descurajează economisirea în depozite bancare. Pe lângă asta, în România, inflaţia este din ce în ce mai ridicată, măcinând economiile cetăţenilor (în cash sau în depozite) ca picătura chinezească. Mai mult, atât la nivel global, cât şi în România, încep să apară politicieni sau aşa-zişi economişti care atacă existenţa banilor cash aşa cum ataca Marius Lăcătuş mingea (sau piciorul adversarului), în zilele lui bune. Cel mai mare şeptar din istoria Stelei avea o miză clară: golul, dar care este miza celor care ne vor fără bani cash?

De ce îi deranjează tranzacţiile cash? Pentru că sunt dificil de taxat. Mai mult, tranzacţiile sunt private şi anonime. În timp ce, ei urmăresc să taxeze, să colectivizeze şi să cunoască tot în numele „binelui comun”  – niciodată definit sau explicat. Prin urmare, vor construi pseudo-motive pentru a-şi justifica atacul. Vor spune că tranzacţiile cash sunt efectuate doar de traficanţi, proxeneţi, de cei care spală bani şi de toţi cei care desfăşoară operaţiuni ilegale. Individul cinstit care vrea să cumpere, din economiile sale, o maşină, un apartament, zece stupi sau două perechi de blugi este scos din ecuaţie pentru că nu reprezintă capital politic.

Panica aduce voturi, nu virtutea (economisirii)

Aşadar, argumentul persistă, deşi răufăcătorii de mai sus folosesc, cu uşurinţă, pe lângă cash, şi bănci, platforme electronice, cripto monede, schimburi directe, aur, sau obiecte de artă. Prin absurd, în aceeaşi logică ar trebui judecat faptul că răufăcătorii poartă haine pentru a se pierde uşor în mulţime, folosesc maşini pentru a se deplasa, utilizează telefoane şi Internet pentru a se coordona. Ar trebui toate interzise?

Chiar dacă pornesc de la un adevăr (da, şi răufăcătorii utilizează cash), cei care vor ca tranzacţiile cash să fie eliminate, construiesc scenarii alarmiste şi exagerate, pentru a obţine consimţământul cetăţenilor, cu scopul de a modifica legislaţia în acest sens.

Deşi societatea fără cash nu este, încă, o realitate în România (vezi Suedia), observăm că putem folosi cash în tot mai puţine locuri şi sume din ce în ce mai mici. Pe de altă parte, ATM-ul  – puntea dintre cele două sisteme  – este din ce în ce mai rar, cu limite la retrageri şi diverse comisioane.

Despre toate astea s-au scris şi se vor mai scrie cărţi.

Banii cash şi cărţile

Banii cash sunt, în multe feluri, asemeni cărţii  –  acea relicvă a trecutului, care păstrează o lume în alb-negru, scrisă în 2D pe foaie, a cărei parcurgere e lentă şi, pentru mulţi, plictisitoare, dar care te poate face conştient de libertatea raţiunii. Cartea, în format fizic, are farmecul şi rolul ei, deşi este inferioară, din punct de vedere al eficienţei, unui ecran portabil. Ea a trecut testul timpului şi a rezistat cenzurii regimurilor totalitare. A fost transmisă, din mână în mână, pentru a păstra speranţa şi pentru a revela cunoaştere.

Cartea „funcţionează” fără a avea nevoie de energie, acces la internet, semnal telecom sau alte tehnicalităţi, la fel ca banii cash. Sigur, există şi cărţi cu idei nocive, dar acestea nu pot fi oprite sau învinse, prin abolirea existenţei cărţii ca vehicul al cunoaşterii, ci trebuiesc combătute cu argumente, prin educaţie. Atât banii cash, cât şi cărţile, îşi au locul în societate, nu pentru eficienţă, ci pentru că deservesc un scop, iar oamenii care înţeleg acest scop, nu vor renunţa la ele.

Dincolo de metaforă, cheltuielile cashless sunt, toate, cheltuieli supravegheate ce pot fi, oricând, controlate, iar accesul la cont poate fi blocat la un click distanţă. De cealaltă parte, existenţa banilor cash înseamnă, pentru fiecare individ, mai multă libertate.

Savian Boroancă este antreprenor (vezi Arcady Studio), pasionat de praxeologie, politică, diplomație, cinema și sport. A fost consilier în Administrația Prezidențială a României între anii 2014-2018. Este absolvent al Mises University, Auburn, Alabama, Statele Unite ale Americii, al Facultății de Relații Economice Internaționale și al programului de masterat: Economie Internațională și Afaceri Europene, din cadrul Academiei de Studii Economice din București. 

Citește și: Acțiunea umană: invitație la lectură

Relansare economică. Școli de gândire, probleme și soluții

3 certuri între politică și economie