D. P. Aligica: Scena din Chicago face ca teatrul propagandistic din vremea lui Ceausescu sa fie standard de decenta, nuanta, virtuozitate tehnica si bun gust in propaganda

Sunt la o conferinta in Chicago si saptamana trecuta a trebuit sa prezint la alta, in Boston. Ocazie cu care vreau sa intaresc ceea ce am zis mai demult: Bucurati-va cat mai puteti ca in Bucuresti inca mai puteti vedea spectacole de teatru adevarate, facute de meseriasi adevarati, nu sablonareala comerciala sau posirca poleita corect politic.

In cativa ani va ajunge tavalugul si la noi. Vine din urma si la noi o generatie noua care e incapabila tehnic, lipsita de imaginatie artistica, inculta si ignoranta, convinsa insa autosuficent ca stie ceva ce n-a mai stiut nimeni in istorie, dar montata sa rumege cauciucul corect politic si sa regurgiteze dejectia ideologica pana la satietate si dincolo de ea… Adica exact conditia in care se gaseste la ora asta scena din marele Chicago, loc emblematic al teatrului modern. Si ramane emblematic si acum: cum era in trecut prin calitate si originalitate, acum pe invers.

La Chicago, marele Chicago, mi-a fost aproape imposibil sa identific ceva cat de cat pasabil in cele trei seri petrecute aici. Am petrecut cateva ore trecand in revista oferta cantitativ considerabila. Calitativ, dezastruoasa. 80% este atat de contaminata de corectitudine politica ca e vomitiva. De fapt “contaminata” e putin spus. Este corectitudine politica pura si simpla, ambalata sub eticheta de “teatru”. Restul e un comercialism sablonard “Broadway”, numai bun de aplaudat in picioare de masele de turisti care stiu ca orice, dar orice, trebuie aplaudat in picioare, ca doar de aia ai dat banul, sa vezi un spectacol “de pe Broadway” excelent. Deci: aplauze. Rar, ici si colo, cate ceva care promitea decenta, daca nu altceva…

Si aici in Chicago, ca peste tot pe coasta de est:  stagiune fara Ibsen, fara Cehov, fara Shaw, cu un Shakespeare schingiuit in toate felurile ca sa se potriveasca fie (a) canonului corect politic fie (b) notiunii de distractie populara (vezi, aci, in Chicago, Bat-Hamlet, o combinatie de Bataman si Hamlet, da, au reusit si asta) dar dand pe dinafara de agitprop corect politic si progresist care face ca teatrul propagandistic din vremea lui Ceausescu sa fie standard de decenta, discretie, nuanta, virtuozitate tehnica si bun gust in propaganda.

De Boston, nu mai vorbesc. Dar acolo nu erau nici asteptari… Si nici macar nu mai sunt capitala dogmatismului corectitudinii politice si autosuficeintei ideologice, cum erau odata. Sunt doar prinsi si ei, acolo, in conga generala in care se invartesc cu totii acum in cerc, topaind catre progres, tinandu-se strans unii de altii si pandindu-se reciproc, concentrati ca nu cumva sa iasa din rand vreunul…