Martin S. Martin: Se îndreaptă Statele Unite spre un Watergate mai mare ca primul?

În iunie 1972, cinci indivizi, care pătrunseseră prin efracție în birourile Comitetului Național al Partidului Democrat, din clădirea Watergate din Washington D.C., au fost surprinși și arestați când plasau microfoane secrete și sustrăgeau documente.

Afacerea Watergate, care s-a soldat cu demisia din luna august 1974 a președintelui Richard Nixon, aflat în spatele conspirației de spionaj, a rămas, până acum, cel mai mare scandal din politica Statelor Unite ale Americii și din istoria Partidului Republican American.

Cei doi ziariști de investigație Bob Woodard și Carl Bernstein, ca și ziarul Washington Post la care lucrau, și-au câștigat o reputație de cel mai înalt nivel în lumea jurnalismului.

E posibil ca ziarista Kimberly A. Strassel, de la cotidianul Wall Street Journal, să le calce pe urme, sau să-i întreacă. În ziua de 11 mai 2018, Strassel a publicat un articol intitulat A plasat agenția FBI un spion-cârtiță în echipa de campanie electorală a lui Donald Trump în anul 2016?

Știrea și comentariile făcute publice de Kimberly Strassel au fost masiv reproduse de publicații online și au generat comentarii intense pe postul de televiziune Fox News, dar nu au fost – încă – preluate de mainstream media a căror orientare ideologică este liberală și antirepublicană. Sub numele de mai sus se înțelege grupul dominant de presă, care se adresează celei mai mari părți a publicului și care reflectă, dar și influențează, opinia cea mai larg detectată în legătură cu subiectele de actualitate.

Compania Fox News este criticată pentru poziția ei de centru-dreapta, pentru orientarea antiliberală (cuvântul liberal este folosit aici în sensul american, sinonim cu opiniile de extremă stângă) și pentru suportul dat politicienilor republicani, mai ales conservatori, și președintelui Trump. Dar Wall Street Journal nu este deloc privit ca o publicație care ar putea fi părtinitoare sau pro-republicană și are un prestigiu de rigoare și obiectivitate. În plus, ziarul cunoscut cu prescurtarea WSJ, care are o lungă istorie de jurnalism de calitate (înființat în anul 1889, apariție neîntreruptă de atunci până în prezent, jurnaliștii de la WSJ au câștigat 30 de premii Pulitzer), nu a fost niciodată în situația să dea dezmințiri pentru știri eronate.

Originea informației care a făcut subiectul articolului din cotidianul newyorkez este dintr-o sursă foarte credibilă: ea este o parte a documentelor eliberate congresului de departamentul de justiție, după cereri de mare insistență și cu mare întârziere. Devin Nunes, politician republican și delegat în congres al statului California, a fost cel care a pus cea mai mare presiune asupra departamentului de justiție pentru a obține documentele ajunse la congres.

În strădania de a nu elibera documentele, adjunctul procurorului general Rod Rosenstein a mers până acolo încât a spus că dacă informațiile legate de supravegherea campaniei Trump ar fi făcute publice, acest lucru ar amenința securitatea națională. Asta seamănă a disperare – a spus ziarista Strassel – și ridică suspiciunea că materialele încă ținute secrete ar conține lucruri care îi pot face pe cei din FBI să se simtă foarte neconfortabil.

E foarte ciudat că un funcționar superior al departamentului de justiție, parte a executivului, se opune eliberării probelor care ar putea arăta că șeful lui direct, președintele țării, a fost spionat de profesioniștii guvernului.

Documentele nu mai sunt secrete. Comisia de investigare a congresului știe deja cine a fost actorul principal în spionarea unei campanii prezidențiale. Surse din media afirmă că ar fi vorba de un salariat al FBI, implantat sub acoperire încă din anul 2016 în echipa electorală a republicanilor.

Dacă acest lucru ar fi adevărat, scandalul în curs de dezvăluire promite să depășească cu mult dimensiunile afacerii Watergate.

În acțiunea de supraveghere care l-a costat președinția pe Richard Nixon, actorii au fost indivizi particulari, pe când în scenariul pe care îl lasă să se întrevadă ultimele articole de presă din Statele Unite ar putea fi vorba de spionaj făcut de salariații guvernamentali, la ordinele și cu cunoștința șefilor lor, în perioada în care aceștia făceau parte din administrația precedentă.

Un eveniment de o astfel de gravitate ar fi unul nemaiîntâlnit vreodată în istoria politică a Statelor Unite sau a unei democrații occidentale.

Peste câteva zile, adică în ziua de 16 mai 2018, comisia senatorială de investigație a convocat pentru interviu pe cei cu numele cele mai mari din serviciile speciale de informații ale echipei Obama: James Clapper (Agenția Națională de Informații), John Brennan (CIA), Mike Rogers (Agenția Națională de Supraveghere NSA) și James Comey (FBI).

Dacă ni se vor înfățișa adevărul și vinovații, vom fi cu toții de acord că sistemul de control și echilibrare (checks and balances), de care americanii sunt atât de mândri, lucrează și face ceea ce a fost intenționat să facă. Dacă nu vom fi pe deplin lămuriți vom rămâne suspendați între suspiciunea că adevăratele fapte au fost ascunse, dar și obligați să dăm o mică șansă explicației că totul nu a fost decât o exagerare a presei.

Nu am ajuns oare deja prea departe pentru asta?

Articol publicat pe platforma www.republica.ro pe data de 14 mai 2018