De săptămâni de zile citim comparațiile pandemiei covid 19 cu alte pandemii răsunătoare, mai ales „gripa spaniolă“ care a afectat umanitatea între anii 1918-1920.
Citind cartea lui Laura Spinney „Pale Rider“ despre această pandemie, am avut confirmarea că într-adevăr originea gripei nu era deloc spaniolă.
Autoarea realizează nu numai o punere în pagină exhaustivă a societății la ceas de război mondial văzută prin perspectiva unui jurnalist de știință, cu referințe la viața socială, politică, științifică și artistică din acele vremuri, dar analizează în aceeași măsură impactul acestei epidemii asupra evoluției ulterioare a umanității .
Primul pacient, a fost de fapt înregistrat în martie 1918 în Statele Unite, iar gripa ajungea în Spania doar în luna mai a aceluiași an.
Între timp senegalezii o numeau „gripa braziliană“, brazilienii „gripa germană“, pentru polonezi fiind o „boală bolșevică“. Evident, chestiune de afinități.
Câtă vreme în majoritatea tarilor beligerante ale primului război mondial, o anumită formă de cenzură împiedica difuzarea informației la zi despre „noua boală“, statutul de țară neutră al Spaniei i-a permis acesteia să comenteze actualitatea pe larg in presa națională.
Așa se face că, desi spaniolii o numeau „soldatul napolitan“ ( după un celebru refren la modă în acea vreme), restul lumii descoperise de azi pe mâine „gripa spaniolă“ (spanish influenza, pe scurt spanish flu).
Virușii nu erau încă descoperiți, dar denumirea Influenza (la origine fiind incriminată influența aștrilor în Italia secolului XIV) era deja consacrată.
Nu se cunoaște cu precizie unde a apărut boala, autoarea ne va acompania într-un voiaj pe toate continentele în cautarea „pacientului zero“.
Este foarte probabil ca acesta se îmbolnavise în Statele Unite, în China sau în Franța.
Pentru gripa spaniolă umanitatea era mult mai puțin pregatită ca pentru covid 19, fiind devastată de primul razboi mondial . Cu toate acestea, experții consideră că probabil pandemia de gripa spaniolă a facut mai multe victime ( între 50-100 milioane) decât războiul în sine.
Nu putem vorbi de tratament specific câtă vreme nu se cunoștea cu precizie natura agentului infecțios , confundat de cele mai multe ori cu o bacterie, Haemophilus Influenzae. Este foarte interesant să aflăm ca virusul a fost reprodus aproape 90 de ani mai târziu, pe fragmente de țesut uman păstrate în laborator dar mai ales conservate în mod natural de către permafrostul din Alaska, într –o regiune în care mortalitatea a ajuns pana la 85 % pe fond de izolare socială și servicii medicale inexistente.
Oamenii de știinșă erau capabili să își autoinoculeze ser de pacienți, să îngurgiteze sputa acestora, în sperantț descoperirii cauzei bolii și a tratamentului.
Populația de rând încerca diverse tratamente, încurajată fiind de medici care căutau soluții mai mult sau mai puțin originale: chinina, mercurul, alcoolul, fumul de țigară, care bineînțeles au făcut și victime colaterale.
Ritualuri negre au fost practicate în încercarea disperată de a stopa progresiunea bolii.
Toate acestea se întâmplau acum doar 100 de ani,
Ne poate ajuta cartea Laurei Spinney să înțelegem mai bine pandemia covid 19, modul în care omenirea o va învinge, consecințele ei sociale și culturale ?
După cum spunea Tucidide, istoria se repetă la nesfârșit…