Un articol de Sergiu Klainerman, matematician american de origine română, profesor la Princeton University, publicat pe platforma Quillette
Reflectând asupra evenimentelor care au început pe 4 iulie la Universitatea Princeton, când a fost trimisă ,,Scrisoarea corpului universitar” (cunoscută și ca scrisoarea Princeton) rectorului universității și a fost primit răspunsul profesorului Joshua Katz în a sa ,,Declarație de independență” împreună cu toată larma pe care a creat-o, nu pot decât să constat asimetria întregii situații. În ziua de astăzi, niciun epitet nu este mai nociv decât ,,rasist” și ,,suprematist alb”. Acestea au înlocuit în mare parte cele mai critice denominații consacrate, ,,fascist” și ,,nazist”. Epitetul ,,terorist” este foarte sus pe listă, deși mai puțin uzitat, iar ,,comunist” nu a avut niciodată aceeași conotație negativă, cel puțin nu în mediul academic, în ciuda crimelor în masă și a altor nenumărabile nelegiuiri comise de regimurile comuniste. ,,Scrisoarea corpului universitar” din 4 iulie, precum și multe alte declarații venite în sprijinul ei, acuză Universitatea Princeton de rasism sistemic și propun o serie de măsuri care să rezolve problema – 48 în total, care, dacă ar fi complet implementate, ar schimba radical și ar distruge în mod ireversibil universitatea noastră. Câteva dintre recomandări sunt vizibil rasiste, ca de exemplu acordarea de privilegii unor membri ai universității pe baza culorii pielii.
În declarația sa de independență publicată în Quillette, Katz, profesor titular la departamentul de Studii Clasice, apără importanța liberei exprimări în mediul academic și acuză autorii scrisorii de încercarea de a impune schimbări nerezonabile la Princeton. Dar pentru că a folosit cuvântul ,,terorist” pentru a descrie activitățile defunctei Black Justice League, a fost imediat acuzat de rasism.
Scrisoarea lui Katz, în mod larg aclamată de media, a fost aproape universal condamnată de membrii universității, iar președintele și membrii consiliului de administrație al departamentului de Studii Clasice nu au făcut excepție. Deși președintele, spre meritul său, a fost prudent și nu a presupus existența unei motivații rasiste în scrisoarea lui Katz, dimpotrivă, a susținut în favoarea acestuia dreptul la liberă exprimare, ceilalți membri ai departamentului, mai precis patru, nu au fost atât de circumspecți. Pe de altă parte, cu notabila excepție a lui Katz, nimeni nu a condamnat acțiunile semnatarilor scrisorii din 4 iulie, mai exact acuzația de rasism sistemic în Princeton.
Această îngrozitoare acuzație nu este în niciun fel coerentă cu experiența personală a majorității dintre noi. Împreună cu toate celelalte instituții academice din SUA, Princeton redă un model de diversitate în rândul comunității academice. O privire fulgurantă la demografia campusului va evidenția că persoanele de culoare, o categorie ce include indieni, pakistanezi, chinezi și alte persoane cu origini din Asia de Est, reprezintă un număr mai mare în campus decât corelativul lor în populația SUA. Cei care acuză Universitatea Princeton de ,,suprematism alb” nu au explicat niciodată compatibilitatea acuzației cu realitatea.
În departamentul meu, cel de Matematică, atât membrii corpului universitar, cât și studenții sunt recrutați din toată lumea, singurele criterii fiind cele de excelență în cercetare, învățare și predare. Din procesul de recrutare rezultă un număr uimitor de mic de universitari născuți în SUA – aproximația mea fiind de mai puțin de 15%. Departamentul nostru a fost ani la rând creditat ca departamentul de Matematică cel mai bun din SUA și probabil din lume. Mă îndoiesc că am putea menține o asemenea poziție dacă am introduce o politică de procentaj pentru cetățenii americani spre a combate lipsa de proporționalitate a reprezentării în departamentul nostru.
În recrutarea studenților și a cadrelor universitare din toată lumea, indiferent de rasă, culoare, religie, etnie etc., trebuie să fim pe deplin încrezători că aceștia nu posedă doar talent și entuziasm, ci au și o bază suficient de puternică pentru a concura cu geniile matematicii din întreaga lume. Nu există niciun motiv să credem că studenții de culoare sau membrii facultăților nu pot atinge această performanță – de fapt, un număr mare reușesc. Dar când nu reușim să ne asigurăm că standardele noastre sunt atinse, facem mai mult rău decât bine.
Este foarte adevărat mai ales în cazul studenților. Nu este nimic mai trist și de prevenit decât să vezi entuziasmul unui tânăr talentat scăzând într-un mediu competitiv unde el sau ea nu sunt suficient de pregătiți pentru competiție. Câteodată greșim recrutând studenți în care investim speranțe, în ciuda unui traseu academic ce nu emană toată certitudinea că vor reuși. Când eforturile lor de a se dezvolta în cadrul foarte competitiv al universității noastre eșuează, suferă un rău de durată. Adevărul este că într-un mediu mai puțin competitiv asemenea studenți ar fi excelat.
Ca evreu care a crescut în România comunistă și ai cărui părinți au trăit în groaza unui continent european dominat de nazism, am o mare și puternică aversiune pentru discriminarea rasială și etnică. Provoc însă pe oricine a semnat scrisoarea din 4 iulie să numească măcar un coleg rasist sau suprematist alb dintre membrii corpului universitar sau din administrația universității. Nu cunosc nici măcar un singur coleg care să nu fie nerăbdător în a recruta mai mulți studenți afro-americani (în special studenți licențiați) și cadre didactice.
Acuzația fără precedent de rasism structural pare să fie bazată doar pe sub-reprezentarea statistică a persoanelor afro-americane la Princeton. Statisticile sunt adevărate, dar pun la îndoială legătura lor cu rasismul. Dacă cei care au semnat scrisoarea din 4 iulie sunt onești în legătură cu dorința lor de a rezolva problema sub-reprezentării, sugerez să facă ceva important și să-și redirecționeze atenția spre neajunsurile școlilor americane. În loc să ceară privilegii pentru unii membrii ai corpului universitar pe motive rasiale, ar putea în schimb să ceară fonduri pentru fiecare student care dorește să se implice voluntar pentru îmbunătățirea educației pre-universitare în cadrul minorităților americane. În noua sa carte, numită Charter Schools and Their Enemies, autorul Thomas Sowell punctează că unele dintre școlile charter Succes Academy din New York, cu majoritatea elevilor de culoare și spanioli provenind din cele mai dezavantajate cartiere, au atins niveluri comparabile sau chiar mai bune decât școli prestigioase, publice sau private, din același stat. Dacă afirmația este adevărată – și nu am nicio îndoială că nu este – nu ar trebui ca Princeton să direcționeze o parte din resursele sale financiare și morale spre a finanța asemenea școli la nivel național?
Într-o scrisoare personală trimisă rectorului Eisgruber acum câteva săptămâni, am sugerat ca Princeton să conducă prin puterea exemplului, solicitând o ,,sărbătoare a liberei exprimări la nivel de universitate în care persoane având puncte diferite de vedere se implică în conversații raționale și respectuoase și dezbat cele mai grele probleme ale națiunii”, printre ele și problema sub-reprezentării persoanelor afro-americane în Ivy League. Nu am primit încă un răspuns, dar sper că administrația va lua în considerare cererea mea.
Vreau să închei prin a condamna în cei mai duri termeni acuzațiile nefondate de rasism la Princeton. În cel mai bun caz, acuzația este greșit direcționată. În cel mai rău caz, afirmă propria motivație rasială către toți cei care nu sunt de acord cu viziunea despre lume a semnatarilor scrisorii din 4 iulie, arătând spre ,,albiciunea” lor ca spre o justificare a așa-zisei lor prejudecăți. Mă îndoiesc că mulți dintre cei care au semnat acea scrisoare intenționau cu adevărat să o facă și sper că, după ce vor fi reflectat, își vor retrage semnăturile de pe un document care, oricât de bine intenționat, este profund înșelător și va fi aspru judecat de istorie.
De același autor: National Review: O propunere modestă pentru schimbarea unui nume
Articol original: Princeton University is One of the Least Racist Institutions in the World
Traducerea a fost realizată pentru Marginalia de I.A. Husac, student la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași.