Silvian Emanuel Man: Verba adversus ignorantiae et silentio

În fiecare zi observ că din ce în ce mai mulți oameni, în special tineri, nu mai sunt capabili să analizeze critic o situație, să conceapă un argument, să caute toate datele problemei, să facă o evaluare concretă, să ia o decizie rațională etc.

Preferă să își asume părerea altuia, dar nu pentru că ar fi respectivul un reper de judecată și ar expune argumente logice și clare, având o statură morală, academică, intelectuală de necontestat, ci din motive emoționale:

să nu (se) supere!

Acesta este rezultatul „minunatului” nostru sistem educațional și al conformismului social – cea mai cruntă formă de corupție:

Oameni care sunt de acord orbește cu un fapt, o idee, chiar având motive și sentimente de îndoială, doar de dragul de „a nu supăra”, „a da bine”, „a intra/rămâne în grațiile cuiva”, „a păstra pacea”, „a menține prietenia”, din servilism, frică, comoditate sau slăbiciune a voinței. Conștient sau inconștient.

Oh, dar mai ales din servilism și frică, sunt unii care pun capul în pământ, nu zic nimic, dar după îți explică ca lupul moralist că ei nu au avut ce face, nu au putut spune nimic că, „na… nu pot de față cu șeful”, „nu pot contesta pe X”, ca și cum pupincurismul ar fi parte din fișa postului, o obligație constituțională sau una morală absolută, de la antici încoace.

Oameni care nu înțeleg și nu cunosc o problemă, dar te-ar distruge și ar face orice numai ca să arate că au dreptate, cu excepția unui minim efort de înțelegere.

Oameni care „știu sigur că așa este, că altfel nu se poate”, care „știu sigur, mi-a zis cineva”. Cine?! „Ei, cineva, nu îți pot spune cine!”

Oameni care din lipsa înțelegerii unor realități își imaginează numai conspirații, neagă spontaneitatea, hazardul sau rolul lui Dumnezeu în istorie (Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea). Unii neagă orice formă de rău, alții orice formă de bine.

Alții nici nu vor să deschidă anumite subiecte, pentru că se „tulbură” sau nu vor „tulburare”.

Nu contează că ei se revendică a fi creștini, atei sau orice altceva. De drepta, de stânga sau fără orientare politică clară. Și măcar de-ar face-o ca Petru, să se întoarcă… Toți aceștia se vor lepăda de tine cu prima ocazie în care nu ești de acord cu ei.

Pentru că s-au lepădat mai întâi de Adevăr.

Astăzi, tăcerea și ignoranța sunt ridicate din păcate la rang de virtute. Iar cei mai mulți preferă să trăiască și să moară sufocați de minciună, decât să lupte de partea cunoașterii și Adevărului.

De frică că îi va tăia și pe ei.

Sabia Adevărului rănește, dar te face liber!

„Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi (numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”). Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, tot la I Cor. (14, 33) stă scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. „Iubesc naivitatea ‒ zice şi Leon Daudet ‒ dar nu la bărboşi.” Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei, decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemână să fim proşti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi (pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia — măcar de la un anume punct încolo — e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns).”

Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii”