Sloganurile antifasciste nu scuză acțiunile de tip fascist

Un articol pentru FEE de Tyler Brandt și Jon Miltimore

Pe 23 martie 1919, Benito Mussolini, veteran italian al Primului Război Mondial și publicist al ziarelor socialiste, a înființat Fasci di Combattimento (cunoscut mai ales sub denumirea de Partidul Fascist) cu ajutorul câtorva prieteni sindicaliști.

Aproape o sută de ani mai târziu, cuvântul ,,fascism” rămâne în prim-planul discursurilor noastre politice, chiar dacă pe plan politic fascismul este, mai mult sau mai puțin, mort, iar cuvântul și-a pierdut mare parte din semnificație (dacă nu, chiar din importanță).

Așadar, de se mai vorbește (încă) despre fasciști?

Ascensiunea Antifa

Pe 8 noiembrie, prezentatorul TV Stephen Colbert a criticat pe Twitter o grupare care a atacat locuința prezentatorului de la Fox News Tucker Carlson.

,,Să fii împotriva ideilor lui Tucker Carlson este un drept american”, a scris Colbert. ,,Însă vandalizarea locuinței și terorizarea familiei sale este un act de o monstruoasă lașitate. În mod clar, să nu faceți asta, și să nu vă bucurați de o asemenea întâmplare. Încurajarea monștrilor duce la înmulțirea lor.”

Atacatorii făceau parte dintr-un grup care își spuneau Antifa. Puțini americani au auzit cuvântul ,,Antifa” înainte de anul 2016. Ei bine, acum situația s-a schimbat.

Pe lângă atacul asupra locuinței lui Carlson, numeroase incidente cunoscute precum ,,Bătălia de la Berkeley” (n.trad. Battle of Berkeley), tragedia din Charlottesville și o serie de lupte de stradă în Portland, au avut ca participanți membri ai Antifa, fapt care a condus la propulsarea grupării în prim-planul mediatic al țării. (E cam dificil să ignori bandele de indivizi cu îmbrăcăminte neagră și măști, înarmate și gata să lupte cu oponenții politici).

Antifa, dacă nu ai ghicit deja, este abrevierea pentru antifascism. Dacă ai căuta pe Google, ai vedea că Antifa se opune fascismului în diversele sale forme de reprezentare: ideologii, oameni și grupuri.

Acest lucru particularizează gruparea Antifa. Spre deosebire de majoritatea grupurilor politice, Antifa nu este denumită pentru ceva. Denumirea mișcării antifasciste exprimă opoziția față de o ideologie, o ideologie simultan malefică și neclară.

Suntem cu toții ,,fasciști” acum

Cu peste șapte decenii în urmă, scriitorul britanic George Orwell a observat că termenul fascism și-a pierdut orice urmă de înțeles.

,,Cuvântul Fascism nu mai are alt înțeles decât acela că semnifică «ceva indezirabil»”, a scris Orwell în eseul său, Politics and the English Language.

Din cauza naturii ambigue a cuvântului, Antifa și alte grupări de extremă-stânga au reușit să aplice stigmatul de ,,fascist” unor gânditori atât de diferiți precum Charles Murray, Christina Hoff Sommers, Jordan. B Peterson și Ben Shapiro.

Mai mult decât atât, autoproclamându-se ,,antifascistă”, Antifa s-a imunizat împotriva criticilor adresate în mod normal grupărilor extremiste.

În pofida criticii adresate mișcării de către Colbert pentru atacul asupra locuinței lui Carlson Tucker, a existat o reținere culturală de a condamna violența politică și tacticile Antifa.

În 2017, ulterior evenimentelor tragice din Charlottesville, care au implicat o confruntare între suprematiști albi și membri ai grupării Antifa, fostul candidat republican la președinție, Mitt Romney, a precizat că este greșit să pui semnul egalității între fasciști și antifasciști.

,,Nu, nu sunt la fel”, a scris acesta pe Twitter. ,,Una dintre părți este rasistă, bigotă, nazistă. Cealaltă parte se opune rasismului și bigotismului. Universuri diferite din punct de vedere moral.”

Fasciștii și Antifa: nu atât de diferiți pe cât s-ar putea crede

Romney a exprimat o idee cunoscută, deși este cât se poate de clar că Antifa nu reprezintă antipodul fascimului. Dacă am compara gruparea cu fasciștii anilor 1920 și 1930, am descoperi asemănări izbitoare.

Mulți istorici și scriitori politici descriu fascismul ca fiind o mișcare de dreapta și, într-adevăr, afirmația conține un sâmbure de adevăr. Când Mussolini și prietenii săi sindicaliști au creat Fasci di Combattimento, este adevărat că au adoptat naționalismul italian. Cu toate acestea, partidul a solicitat preluarea terenurilor care aparțineau bisericii, confiscarea capitalului financiar și abolirea monarhiei italiene și a Senatului.

În realitate, Mussolini a fost un susținător fervent al marxismului pentru ani de zile. Fiul unui meșter socialist-anarhist, acesta era un adevărat cunoscător al operelor lui Karl Marx, pe care îl considera ,,filosoful magnific al violenței clasei muncitoare”. Gradul în care fasciștii lui Mussolini i-au copiat pur și simplu pe predecesorii lor socialiști a fost adesea trecut cu vederea.

În cea mai reușită operă a sa, Modern Times, istoricul Paul Johnson arată că Mussolini a fost profund influențat de Kurt Eisner, care era citat de câteva ori în programul fascist al acestuia. Opera ,,Grupele de luptă bavareze” (n.trad. Bavarian fighting squads) a lui Eisner, care a inspirat Fasci di Combattimento al lui Mussolini, era la rândul ei inspirată din ,,Bărbați în veste de piele neagră” a lui Lenin, subliniază Johnson. Utilizarea termenului ,,minoritățile avangarde” de către Mussolini pentru a descrie trupele de șoc ale revoluției sale era mai mult ca sigur inspirat de ,,avangarda luptătorilor” a lui Lenin (un termen folosit prima oară de Lenin în 1903).

Comuniștii și fasciștii anilor 1920 și 1930 erau uniți în special de un lucru: disponibilitatea lor de a folosi violența politică pentru a-și atinge țelurile politice. Mussolini, ca Lenin de altfel, nu avea remușcări în a folosi violența în efortul său ,,de a face istorie, nu a îndura-o” (un citat din Marx pe care Mussolini îl folosea cu mândrie).

Pericolele unei filosofii a violenței

Folosirea violenței pentru atingerea scopurilor politice este o atitudine pe care Antifa, asemenea fasciștilor, o adoptă.

Antifa promovează și utilizează în mod public violența și intimidarea. Ca ,,minoritățile avangarde” ale lui Mussolini, se îmbracă în haine negre (deși membrii Antifa își acoperă frecvent și fețele) și folosesc intimidarea și violența pentru a împiedica întâlnirile oponenților politici. Printre aceste tactici se numără aruncarea cu fecale în forțele de ordine și folosirea de cărămizi, bâte, lanțuri și cuțite în luptele de stradă.

Metodele enumerate mai sus sunt atribuite în mod normal fasciștilor, cu toate acestea, foarte mulți și-au arătat bunăvoința și trec cu vederea faptul că Antifa face uz de tactici fasciste. Faptul că luptă împotriva fasciștilor iar cealaltă tabără este catalogată ca fiind ,,fascistă” îi face pe membrii grupării în mod automat ,,buni”. Un artificiu retoric genial. La fel, Chris Cuomo, alegându-și atent cuvintele, a luat apărarea Antifa într-o emisiune din august (n.trad. 2018) difuzată pe CNN declarând: ,,lupta împotriva urii contează”.

Într-un univers moral unde scopurile scuză mijloacele, utilizarea tacticilor fasciste pentru a lupta împotriva fascismului (sau persoanelor considerate fasciste) este justificată în întregime. Urmările îmbrățișării unei filosofii a violenței sunt, pe de altă parte, severe. După cum bine a observat Soljenițîn, prima victimă a violenței este adevărul.

,,Violența nu trăiește singură și nu poate trăi izolată: este în mod necesar împletită cu minciuna”, a observat scriitorul rus înainte de exilul său din Uniunea Sovietică. ,,Orice om care folosește violența ca metodă, face inevitabil din minciună un principiu.”

Ideea lui Soljenițîn ar trebui să fie luată în serios de Antifa. În caz contrar, dacă utilizarea violenței ca mijloc pentru atingerea scopurilor politice este în continuare apărată, gruparea va fi ,,împletită cu minciuna”. Scopurile lor mărețe se vor dovedi a fi la fel de goale și sterile ca cele ale iacobinilor și ale bolșevicilor care i-au precedat.

De aceiași autori: Herbert Marcuse: filosoful din spatele ideologiei Antifa

Articol original: Saying You’re Against Fascists Doesn’t Excuse Acting Like One