Statul şi cetăţenii: o fotografie neretuşată, după trei decenii de la 1989

Tragedia de la spitalul Floreasca, acolo unde patronajul politic s-a intâlnit cu incompetenţa sistemului medical, este parte din fotografia neretuşată a Românie, la treizeci de ani de la căderea comunismului. După trei decenii, statul român continuă statul comunist în credinţa profundă că viaţa supuşilor peste care domneşte nu are nici o valoare: tot ceea ce contează este puterea şi dreptul de a decide, în impunitate şi în dispreţul legilor. După treizeci de ani, statul îşi priveşte cetăţenii ca pe o masă amorfă, al cărei rol nu poate fi altul decât acela de a oferi temelia bugetară a privilegiilor unei elite. După treizeci de ani, statul român este la fel de dispreţuitor şi de arogant- suita de drame care se abate asupra oamenilor acestei ţări nu are nici o însemnătate în peisajul omnipotenţei şi al cleptocraţiei.

Fotografia României , după trei decenii de la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu, este dominată de continuitatea culorilor şi a contururilor. Dincolo de mutaţiile produse, ceva durează, neschimbat şi aparent imposibil de înlăturat: statul român însuşi. Iar statul român este străin, atunci, ca şi acum, de preocuparea pentru garantarea demnităţii umane a cetăţenilor săi. Privilegiile politice, economice şi de castă au separat societatea în categorii care nu se pot intersecta. Între cei care sunt parte a cleptocraţiei şi ceilalţi, linia de demarcaţie este cât se poate de clară. Egalitatea în faţa legii este suspendată ori de câte ori cauzele anchetate o cer: tribulaţiile lui Mario Iorgulescu sau ale lui Daniel Chiţoiu o dovedesc. Constituţia şi curţile de judecată sunt menite să ocrotească această castă. Atotputernicia lor nu trebuie afectată.

Reforma statului, atât de des evocată, dar îndepărtată ca o himeră, nu are altă menite decât aceea de a restaura centralitatea demnităţii umane. Reforma statului implică organizarea politică destinată să crească gradul de transparenţă şi de eficacitate. Reforma statului cere eliminarea tututor feudelor care se organizează, spre a proteja incompetenţa şi avariţia. Reforma statului este alternativa la marasmul în care o întreagă societate pare să se cufundă, inexorabil.

În cele din urmă, un stat incompetent, arogant şi ineficace nu are nici o legitimitate în faţa cetăţenilor liberi ai României. Pentru ca legitimitatea sa să fie recâştigată, este nevoie de reîntemeierea sa, pe alte principii. Supravieţuirea acestui stat inept şi adeseori criminal prin neglijenţă şi iresponsabilitate este cel mai mare pericol la adresa identităţii noastre occidentale. Refondarea sa autentică trebuie să fie adevărată agendă a viitorului nostru.