Statul şi fericirea sau despre cum libertatea este sacrificată pe altarul viitorului luminos

Pentru cei care nu au îndoieli, pentru cei care sunt locuiţi de certitudini, pentru cei care sunt motivaţi de himera viitorului cu trăsături de perfecţiune geometrică, statul este un instrument menit să deschidă drumul fericirii. Statul este inseparabil, în această viziune entuziastă, de credinţa în perfectibilitatea umană. În cele din urmă, prin inginerie socială, prin răbdarea construcţiei, prin aplicarea cu metodă şi fără ezitare a programului de eugenie ideologică, omul poate fi curăţat de imperfecţiunile sale, iar societatea poate fi aşezată pe temeiul, firesc, al egalităţii şi al progresului. Fericirea umană devine, astfel, o chestiune de planificare statală. Statul este asemeni unei rachete, îndreptate spre stele, pilotat fiind de cei care deţin ştiinţa înţelegerii istoriei şi a adevărului ultim.

Fericirea este, aşadar, administrată de comunitate, în folosul comunităţii. Libertatea înseamnă, obligatoriu, libertatea de a accepta calea care se înfăţişează. Orice altă formă de libertate, asociabilă cu îndărătnicia, este suspectă şi inacceptabilă. Solidaritatea cu semenii tăi trece prin îmbrăţişarea căutării colective a fericirii. Ideologia este cărămida pe care se înalţă acest edificiu impresionant. Critica nu mai are loc în laboratorul fericirii: îndoiala poate da naştere tristeţii şi demobilizării.

Statul ce pregăteşte, colectiv, fericirea individuală nu este doar o imagine ce revine în imaginarul frenetic al contemporanilor noştri. Statul ce pregăteşte fericirea este succesorul acelui stat care, în veacul XX, a căutat şi a reuşit să distrugă ordinea libertăţii şi a liberului- arbitru. Statul ce pregăteşte fericirea moşteneşte de la precedesorii săi dispreţul suveran pentru capacitatea persoanei umane de a reflecta şi de a se organiza: omul este o rotiţă în marele angrenaj ce poate fi gestionat doar de statul atoateştiutor. Inamicul de acum este inamicul din secolul trecut: libertatea ca barieră ridicată împotriva ambiţiei de a revoluţiona societatea. Statul creator al fericirii nu agreează conceptul “ reacţionar” de guvernare limitată, de vreme ce planul grandios al viitorului are nevoie de un teren de puterea întreagă spre a se realiza. Acest stat obsedat de planificarea fericirii este atent nu doar la intervenţionismul economic, ( ideea socialistă a nivelării se află în centrul programelor sale), ci şi la (re)modelarea culturală şi antropologică. Scopul este unul prometeic: educarea omului în vederea refondării întregii societăţi. În era digitală, egalizarea ideologică trece prin cultivarea agresivităţii ignorante. Simplitatea hrăneşte brutalitatea intelectuală.

Libertatea este, în acest tablou desenat până în cele mai mici detalii, un element parazitar şi inutil, dacă nu de- a dreptul periculos. Sistemul de garanţii juridice şi politice al libertăţii este atacat, constant, spre a face loc posibilităţii de zidire a viitorului luminos. Libertatea nu poate fi încadrată în această arhitectură îndrăzneaţă. Ee urmează a fi înlocuită cu egalitatea şi altruismul. Libertatea, asemeni proprietăţii, este denunţată ca sursă a inegalităţii. Libertatea nu poate atinge nivelul de incandescenţă vizionară al ” încălzirii climatice”. În epoca noastră, vocea Gretei Thunberg sau a oricărui alt “ influencer” global este cu mult mai puternică decât aceea a unor Hayek sau Popper. Fericirea are nevoie de claritatea mobilizatoare a mesajelor.

Statul ce pregăteşte fericirea nu este decât avatarul ” glamour” al statului ce asasina libertăţile şi nivela societăţi, invocând primatul colectivităţii asupra individului. Energia revoluţionară a supravieţuit, prin adaptări mutante. Calea spre servitutea economică şi intelectuală este zugrăvită drept drumul către viitor. În acest viitor al nivelării regăsim urmele unui trecut ce nu vrea să treacă: asediul împotriva libertăţii este dus mai departe, cu tenacitate mesianică.