„Studiile victimizării”: Farsa care a scos la suprafață impostura jurnalelor academice dedicate feminismului, studiilor de gen și teoriei critice

Un articol de Helen Pluckrose, James A. Lindsay și Peter Boghossian pentru Aero Magazine

În speranța că va fi cât mai accesibil tuturor, acest eseu este cel mai reprezentativ bilanț al studiului nostru, fiind scris pentru cei care sunt deja familiari cu problemele cercetării academice motivate ideologic, scepticismul radical și constructivismul cultural.

 

REZUMAT

Domeniul studiilor umaniste, viciat demult de subiectivitate și ambiguitate, a dezvoltat recent un subdomeniu de cercetare clădit pe ideologizare, subiectivism, relativism și argumente chestionabile atât moral, cât și științific. Trei universitari hotărâți să expună defectele unui sistem devenit corupt și dăunator au pus la cale o farsă academică cu rezultate și concluzii cruciale: ideologia postmodernistă, centrată pe relațiile de putere și statutul „asuprit” al diverselor grupuri identitare atomizate pe criterii de gen, etnie, rasă, sexualitate sau chiar greutate corporală, a cucerit științele umaniste și duce la „cercetări” absurde, subiective și deficitare metodologic, care dăunează societății și instituției universitare.

Încercând să imite procesul, metodele, limbajul, concluziile și bias-ul întâlnit cel mai adesea în acest domeniu de cercetare, poreclit „studiile victimizării” (Grievance Studies), celor trei universitari li s-au acceptat sub identitate falsă, de către publicații academice respectate, ce folosesc sisteme de evaluare de tip peer-review efectuată de experți în domeniu, șapte lucrări cu teme, metodologii și concluzii absurde, chestionabile moral și profund defectuoase: un argument că bărbații ar putea să devină mai puțin transfobici autopenetrându-se anal, precum și o rescriere în termeni feminiști a unui capitol din volumul Mein Kampf, al lui Adolf Hitler, de exemplu.

Concluziile ce pot fi trase sunt numeroase, dar problema identificată de cei trei este evidentă: cercetarea în domeniul „studiilor victimizării” (Grievance Studies) și cei afiliați ei nu mai servesc Adevărul, ci alte scopuri, adesea politice sau ideologice, iar consecințele pot fi grave pentru cercetătorii de specialitate, precum și pentru publicul larg.

 

Partea I: Introducere

În ultimul timp, pare că ceva merge prost în mediul academic – în special în anumite ramuri din rândul umanioarelor. Cercetarea academică care se bazează din ce în ce mai puțin pe descoperirea adevărului și din ce în ce mai mult pe promovarea unor nemulțumiri sociale a devenit consacrată, dacă nu chiar dominantă, în aceste domenii în care cercetătorii au ajuns să intimideze din ce în ce mai mult studenții, administratorii și celelalte departamente pentru a-i determina să adere la propria lor viziune. Această perspectivă pe care ei o oferă nu este nici științifică, nici riguroasă. Pentru mulți, promovarea ei forțată a devenit o problemă din ce în ce mai stranie, însă dovezile clare cu privire la acest fenomen nu existau până acum. Din acest motiv, noi trei am petrecut un an în domeniul cercetării academice pe care o considerăm ca fiind o parte intrinsecă a problemei despre care vă vorbim.

În tot acest timp, am scris lucrări academice și le-am publicat în reviste renumite, în care articolele sunt supuse procesului de peer-review, axate în general pe domenii de cercetare cunoscute în mare sub numele de „studii culturale” sau „studii identitare” (de exemplu, studiile de gen) sau „teorie critică”, toate acestea avându-și rădăcinile în acel tip de teorie postmodernă care a apărut la sfârșitul anilor ‘60. În urma acestei experințe academice, am ajuns să folosim denumirea de „studii ale victimizării” ca pe o prescurtare reprezentativă pentru toate aceste domenii din cauza scopului lor comun de a problematiza anumite aspecte culturale într-un mod foarte detaliat, în încercarea de a diagnostica societatea ca suferind de un dezechilibru de putere și de o opresiune înrădăcinată în identitate.

Ne-am angajat în acest proiect pentru a studia, a înțelege și a demasca realitatea studiilor victimizării care corup cercetarea academică. Pentru că discuțiile deschise, de bună-credință, pe marginea subiectelor legate de identitate, precum genul, rasa și sexualitatea (și studiile care se bazează pe aceste noțiuni) sunt aproape imposibile, scopul nostru a fost să redeschidem aceste conversații. Sperăm că asta le va da oamenilor – în special acelora care cred în liberalism, progres, modernitate, cercetare deschisă, și justiție socială – un motiv clar pentru a privi în față nebunia identitară cauzată de stânga academică și activistă și de a răspunde, „Nu, nu voi accepta asta. Voi nu vorbiți în numele meu.”

Acest text reprezintă o privire sumară asupra proiectului nostru și o primă încercare de a ne confrunta cu ce am învățat și ce am înțeles din demersul nostru. Din cauza faptului că textul este lung și detaliat, vă prezentăm în continuare modul în care este organizat – indicăm mai întâi informația factuală și continuăm cu explicații mai detaliate:

• Metodologia noastră, esențială pentru contextualizarea afirmațiilor noastre;
• Un rezumat al acestui proiect de la început până când am fost, în cele din urmă, demascațiși forțați să ne facem publice rezultatele înainte să fi putut concluziona cercetarea;
• O explicație a motivelor pentru care am făcut asta;
• Un rezumat al problemei și al importanței acesteia;
• O explicație clară a modului în care acest proiect a ajuns să ia naștere;
• Rezultatele studiului nostru, inclusiv o listă completă a tuturor lucrărilor pe care le-am propus, finalitatea lor și comentariile relevante ale revizorilor primite până în prezent;
• O discuție despre relevanța rezultatelor;
• Un rezumat despre pasul nostru următor.

 

Partea a II-a: Metode 

Abordarea noastră poate fi înțeleasă cel mai bine ca fiind un fel de etnografie reflexivă – adică am efectuat un studiu al unei culturi academice îndoielnice prin implicarea noastră profundă în ea, reflectând asupra rezultatelor sale și actualizându-ne permanent înțelegerea cu privire la substanța sa, până când am devenit „străini în interiorul ei”.

Obiectivul nostru a fost să învățăm cât mai multe despre această cultură și să devenim fluenți în limbajul și convențiile sale prin publicarea lucrărilor peer-reviewed în revistele ei de top, lucru pe care de obicei doar experții în domeniu sunt capabili să îl facă. Deoarece am ajuns să conceptualizăm acest proiect ca fiind un anumit tip de studiu etnografic reflexiv în care am încercat să înțelegem domeniul și cum funcționează acesta prin participarea profundă în cadrul lui, faptul de a obține comentariile peer-reviewer-ilor în legătură cu ce făceam corect și ce trebuia să schimbăm pentru a face aceste teze absurde acceptabile a fost o parte esențială a proiectului. Într-adevăr, comentariile evaluatorilor sunt mult mai revelatoare cu privire la starea în care se află aceste domenii decât acceptarea articolelor noastre în sine.

În timp ce lucrările noastre sunt toate bizare sau intenționat defectuoase în aspecte importante, semnificativă este recunoașterea faptului că se integrează aproape perfect alături de celelalte studii din disciplinele pe care le-am avut în vedere. Pentru a demonstra asta, a trebuit să ne străduim ca lucrările noastre să fie acceptate, în special de către revistele majore și influente. Însă simpla camuflare nu ar fi putut genera profunzimea pe care doream să o atingă studiul nostru. Trebuia de asemenea să scriem lucrări mai riscante pentru a testa anumite ipoteze, în așa fel încât acceptarea lor în sine să reprezinte o declarație cu privire la problema studiată (vezi mai jos secțiunea despre lucrări). Prin urmare, deși acest studiu nu se califică ca fiind unul neapărat controlat, am avut totuși sub control o variabilă importantă: schema metodologică de ansamblu pe care am folosit-o pentru a redacta fiecare lucrare.

Metodologia pe care am folosit-o în redactarea lucrărilor a urmat un pattern specific: am început cu o idee care reflecta îngrijorările noastre epistemologice sau etice legate de domeniu și apoi am încercat să forțăm limitele lucrărilor academice deja existente pentru a o susține. Scopul a fost mereu acela de a ne folosi de ce ne oferea literatura deja existentă pentru a face ca puțină nebunie sau depravare să fie acceptabile la cele mai înalte niveluri de respectabilitate intelectuală din domeniu. Așadar, fiecare lucrare a început cu o idee absurdă sau profund imorală (sau ambele) pe care voiam să o introducem în dezbatere sau să o folosim drept concluzie. Apoi am încercat să invocăm literatura existentă pentru a atinge scopul nostru de a fi publicați în canonul academic.

Acesta este principalul scop al proiectului: Ceea ce tocmai am descris nu reprezintă o încercare veritabilă de a produce cunoaștere; este numai sofistică. Adică este o falsificare a cunoștințelor, care nu trebuie confundată cu știința reală. Cea mai mare diferență dintre noi și domeniul pe care îl studiem prin emulație este că noi suntem conștienți de faptul că ceea ce am prezentat a fost doar invenția noastră.

Această metodologie este singura componentă comună a celor douăzeci de lucrări, deși am folosit o varietate de metode pentru a veni cu diverse idei pe care să le introducem în sistemul lor, doar ca să vedem cum vor răspunde editorii și evaluatorii. Uneori ne gândeam pur și simplu la o idee absurdă sau inumană și încercam să o dezvoltăm. Ce ar fi dacă am scrie o lucrare care afirmă că ar trebui să dresăm bărbații așa cum dresăm câinii pentru a preveni cultura violului? Așa a apărut lucrarea „Parcul Câinilor”. Ce ar fi să scriem o lucrare în care să susținem că atunci când un bărbat se masturbează în privat gândindu-se la o femeie (fără permisiunea ei – de fapt, fără ca ea să afle vreodată) acesta comite un act de violență sexuală împotriva ei? Asta ne-a dat ideea lucrării „Masturbarea”. Ce ar fi, pe de altă parte, dacă am argumenta, cu ajutorul Frankenstein-ul lui Mary Shelley și psihanalizei lacanianiene, că inteligența artificală este potențial periculoasă pentru că e programată să fie masculină și imperialistă? Aceasta este teza din lucrarea noastră „Inteligență artificială feministă”. Dacă am argumenta că „un corp supraponderal este un corp lucrat în mod legitim”, afirmație pe baza căreia s-ar putea introduce o categorie pentru culturism supraponderal în culturismul profesional? Puteți citi cum a evoluat această idee în „Studii pentru grași”.

Cu alte ocazii am parcurs literatura studiilor victimizării deja existentă pentru a vedea unde existau deja deraieri evidente de la normalitate și am încercat să exacerbăm acele probleme. „Glaciologie feministă”? În regulă, vom lua asta ca model și vom scrie o lucrare despre cum astrologia feministă și queer ar trebui să fie considerată parte a astronomiei, știință pe care o vom eticheta ca fiind intrinsec sexistă. Evaluatorii au fost foarte entuziasmați de idee. Să folosim o metodă precum analiza tematică pentru a interpreta datele într-un mod favorabil nouă? Prea bine, am scris o lucrare despre persoanele transsexuale la locul de muncă care se folosește exact de această metodă. Bărbații se folosesc de „necesitatea masculină de a se apăra” pentru a pune în scenă discursuri muribunde despre masculinitate înțeleasă ca atitudine „macho”, într-o societate care nu ar mai putea accepta o asemenea interpretare a masculinității? Nicio problemă. Am publicat o lucrare care se poate rezuma cel mai bine prin propoziția „Un cercetător al genului merge la Hooters pentru a descoperi motivele existenței firmei.” „Să defamiliarizăm” experiențele comune, pretinzând să fim mistificați de ele, iar apoi să găsim constructe sociale pentru a le explica? Desigur, lucrarea noastră „Dildo-uri” a făcut asta pentru a răspunde întrebărilor, „De ce bărbații heterosexuali nu tind să se masturbeze prin penetrare anală și ce s-ar întâmpla dacă ar face asta?” Indiciu: conform lucrării noastre din Sexualiy and Culture, o revistă de top despre sexualitate, dacă bărbații heterosexuali ar face asta, ar fi mai puțin transfobici și mai feminiști.

Am folosit și alte metode, precum „Mă întreb dacă acea <<compensare progresivă>> de la știri ar putea fi transformată într-o lucrare care să susțină că bărbații albi din facultăți nu ar trebui să mai fie lăsați să vorbească în timpul cursurilor (și nici să primească răspunsuri prin e-mail de la asistenții universitari) și, pentru siguranță, ar trebui fie rugați să stea pe jos în lanțuri pentru <<a trece prin experiența compensărilor morale>> pentru privilegiul lor”. Această lucrare s-a numit „Compensare progresivă”. Răspunsul la întrebarea noastră a fost „da, este posibil”, din moment ce titanul filozofiei feministe, revista Hypatia, a fost surprinzător de deschis față de inițiativa noastră. O altă întrebare dificilă pentru noi a fost, „Mă întreb dacă s-ar publica o rescriere din perspectivă feministă a unui capitol din Mein Kampf a lui Adolf Hitler.” Și răspunsul la această întrebare s-a dovedit a fi „da”, dat fiind ca revista feministă dedicată muncii sociale Affilia tocmai a acceptat-o. Pe măsură ce am înaintat în proiectul nostru, ne-am dat seama că aproape orice temă poate funcționa, atât timp cât se încadrează în sistemul de dogme vizat și demonstrează înțelegerea minimă a literaturii existente.

Altfel spus, acum avem motive solide să credem că prin simpla adaptare și utilizare a literaturii existente în mod corespunzător – și se pare că mereu se poate găsi o referință sau o anumită literatură care să facă asta posibil – putem spune aproape orice lucru pe care ni-l dorim, atâta timp cât este făcut să pară în ton cu moda politică. Întrebările pe care le-am avut în minte când am scris aceste lucrări au fost aceleași în fiecare caz: Ce trebuie să scriem și ce trebuie să cităm (toate citatele noastre sunt reale) pentru a publica această nebunie academică, pretinzând că este o cercetare științifică de nivel înalt?

Ce am făcut mai exact?

Am scris douăzeci de lucrări pe care le-am trimis celor mai bune jurnale în domeniile relevante (vezi mai multe despre asta mai jos) și care au un succes considerabil. Din păcate, a trebuit să facem proiectul nostru public în mod prematur, stopând așadar cercetarea noastră înainte de a o putea concluziona cum se cuvine. La data publicării acestui articol, avem:

• 7 lucrări acceptate
  • 4 dintre acestea au fost publicate online;
  • Încă 3 au fost acceptate, însă nu au fost încă publicate. (Asta poate dura luni întregi.)
• 7 lucrări care se aflau în stadiul de pregătire când a trebuit să punem capăt operațiunii noastre
  • 2 au fost „revizuite și retrimise” și așteaptă o decizie din partea evaluatorilor. (O evaluare care implică „revizuirea și retrimiterea” rezultă de obicei în publicarea articolului în urma completării satisfăcătoare a modificărilor solicitate. O evaluare care implică „respingere și retrimitere” poate rezulta în publicare în urma unor revizuiri mai substanțiale. Este foarte rar ca lucrările să fie acceptate pe loc.);
  • o lucrare se află încă în prima etapă de revizuire la jurnalul la care a fost trimisă;
  • 4 au fost lăsate în aer deoarece nu a mai existat timp pentru a le reface și a le retrimite jurnalelor după ce au fost respinse (2), date către revizuire și retrimitere (1) sau respinse și date către revizuire și retrimitere (1).
• 6 au fost retrase ca având defecte substanțiale iremediabile
• 4 invitații de a evalua alte lucrări în urma cercetării exemplare realizate de noi. (Din motive etice, am refuzat toate invitațiile de acest tip. Dacă ne-am fi dorit totuși să avem o experiență completă a acestei culturi, ar fi fost o oportunitate de neratat de a vedea cât de justificată este ipoteza noastră conform căreia canonul literaturii din cadrul acestor domenii este atât de deviant și din cauză că procesul de evaluare peer-review încurajează bias-urile politice și ideologice.)
• o lucrare (cea despre cultura violului în parcurile de câini) s-a bucurat de apreciere specială pentru excelență de la jurnalul în care a fost publicată, Gender, Place, and Culture, o publicație bine-cotată care dă direcția în domeniul geografiei feministe. Cu ocazia aniversării a 25 de ani de existență, jurnalul a numit-o „una dintre cele 12 lucrări de top în geografia feministă”.

Pe scurt, am petrecut zece luni scriind aceste lucrări; în medie, o lucrare nouă la aproximativ treisprezece zile. (Șapte lucrări publicate pe parcursul a șapte ani sunt deseori considerate a fi suficiente pentru a obține titularizarea în majoritatea universităților importante, deși, în realitate, cerințele diferă în funcție de instituție.) Cât despre performanța noastră, aproximativ 80% dintre lucrările noastre au ajuns până în etapa evaluării peer-review, fapt care confirmă standardul de 10-20 % de texte care sunt în general respinse fără a fi revizuite de către revistele de specialitate. Am îmbunătățit performanța noastră de la 0%, ajungând la 94.4% după câteva luni de experimentare cu mai multe lucrări false (hoaxish papers). Din cauză că am fost forțați să facem totul public înainte a finaliza studiul, nu știm câte alte lucrări ar mai fi fost acceptate dacă am fi avut timp să le terminăm – întregul proces de evaluare și publicare a lucrărilor poate dura în general 3-6 luni sau chiar mai mult, iar una dintre cele scrise de noi a fost în curs de examinare din decembrie 2017 până în august 2018 – dar o estimare de măcar 10, poate 12, eventuale publicări părea justificată la momentul în care a trebuit să ne oprim.

Draft-urile finale pe care le-am trimis au însumat aproape 180.000 de cuvinte, iar întregul proiect a însumat între 300.000 și 350.000 de cuvinte, inclusiv toate notele, schițele, rezumatele și răspunsurile pe care le-am dat evaluatorilor jurnalelor. Cercetările în sine acoperă cel puțin cincisprezece subdomenii ale studiilor victimizării, incluzând studii (feministe) de gen, studii despre masculinitate, studii queer, studii despre sexualitate, psihanaliză, teorie critică despre rasă, teorie critică despre albi, studii despre greutatea corporală, sociologie și filozofie educațională. Ne-am folosit de epistemologii radical de sceptice, cu rădăcini în postmodernism, feminism și epistemologie critică despre rasă, care se bazează atât pe constructivismul social critic, cât și pe psihanaliză. De asemenea, ne-am străduit ca cercetările noastre să fie umoristice măcar într-o mică măsură (și adesea, într-o mai mare măsură). Proiectul nostru a generat până în prezent mai mult de 40 de rapoarte editoriale și ale unor cititori experți, care însumează încă 30.000 de cuvinte adăugate informațiilor obținute de noi, prin care încercăm să oferim o perspectivă unică din interior asupra acestui domeniu și a modului în care operează.

Lucrările noastre se folosesc de metodologii foarte îndoielnice, cum ar fi statistici incredibil de neplauzibile („Parcul câinilor”), formularea unor ipoteze care nu sunt justificate de date („CisNorm”, „Hooters”, „Dildo-uri”), și analize calitative motivate ideologic („CisNorm”, „Pornografie”). (NB: Vezi secțiunea cu lucrări de mai jos.) Au fost încorporate (în special în „Sub clar de lună”) metodologii foarte chestionabile, precum ancheta poetică și autoetnografică (uneori numită peiorativ și pe bună dreptate „mesearch” – autocercetare [n.t.]).

Multe dintre ele pledează pentru o etică dubioasă care include dresajul bărbaților ca pe niște câini („Parcul Câinilor”), pedepsirea studenților albi de sex masculin pentru sclavia istorică prin așezarea lor pe jos, în lanțuri, în timpul cursurilor, pentru ca aceștia să experimenteze disconfortul unui sclav („Compensarea progresivă”), sărbătorirea obezității morbide ca fiind un stil de viață sănătos („Culturism pentru grași”), tratarea masturbării în privat ca fiind o formă de violență sexuală împotriva femeilor („Masturbare”), și programarea unei inteligențe artificiale pe baza unor nonsensuri iraționale și ideologice înainte de a o lăsa să conducă lumea („Inteligență artificială feministă”). De asemenea, multe dintre acestea includ imbecilități cum ar fi inspectarea zonei genitale a aproximativ 10.000 de câini în timp ce stăpânii acestora sunt interogați în legătură cu sexualitatea lor („Parcul câinilor”), aparenta mistificare la aflarea motivelor pentru care bărbații heterosexuali sunt atrași de femei („Hooters”), insistența că există ceva de învățat despre feminism dacă obligăm patru bărbați să se uite la mii de ore de pornografie hardcore pe parcursul unui an, în timp ce completează în mod repetat Testul Asociațiilor Implicite de Gen și Știință („Pornografie”), etalarea unei atitudini confuze în legătură cu preocuparea oamenilor pentru ce fel de organe genitale au persoanele cu care vor să facă sex („CisNorm”),  și recomandarea oferită bărbaților de a se autopenetra anal pentru a deveni mai puțin transfobici, mai feminiști și mai preocupați de ororile culturii violului („Dildo-uri”). Niciuna dintre acestea, cu excepția faptului că Helen Wilson a înregistrat „un viol între câini pe oră” în parcurile urbane de câini din Portland, Oregon, nu a ridicat nici măcar o sprânceană a vreunui redactor, după cum arată evaluările făcute de ei.

Aproape de sfârșitul lunii iulie 2018, a apărut necesitatea clară de a ne încheia prematur proiectul, după ce lucrarea „Dog Park” a atras o atenție neașteptată pe rețelele de socializare, generată de contul de Twitter Real Peer Review, o platformă dedicată demascării studiilor de proastă calitate. Această neîncredere bine-meritată manifestată față de articolul nostru a determinat publicațiile jurnalistice mici, iar ulterior pe cele mai mari, să îl cerceteze pe autorul nostru fictiv, Helen Wilson, și instituția noastră non-existentă, Inițiativa de Cercetare pentru Degenificare din Portland (ICDP). Desigur că nu s-a găsit un istoric credibil al niciuneia dintre cele două. Aflându-se sub această presiune, jurnalul Gender, Place, and Culture l-a rugat pe autor să își demonstreze identitatea și apoi și-a exprimat oficial îngrijorarea în legătură cu lucrarea. Această mișcare a generat și mai multă atenție, The Wall Street Journal ajungând să se implice în rezolvarea acestui caz. Însă faptul și mai important era că morala pe care ne-am bazat farsa nu mai era sustenabilă. Având două jurnale majore și (pe atunci) două reviste care ne solicitau să dovedim identitățile autorilor noștri, etica pe care ne-am bazat s-a îndepărtat de la necesitatea defensivă de investigare și s-a transformat într-o minciună fățișă pe care trebuia să o declarăm în mod repetat. Nu ne-am simțit confortabil cu situația și am decis că a venit timpul să facem proiectul public. Drept urmare, am recunoscut totul în Wall Street Journal la începutul lui august și am început să pregătim cât de repede posibil un document în care să explicăm demersul nostru, deși mai aveam câteva lucrări care avansau încurajator în procesul de revizuire.

 

Partea a III-a: De ce am făcut asta?

Pentru că suntem niște rasiști, sexiști, bigoți, misogini, homofobi, transfobi, transisterici, antropocentrici, problematici, privilegiați, hărțuitori, de extremă dreapta, bărbați albi cis-heterosexuali (și o femeie albă, care își arată misoginismul profund internalizat și nevoia copleșitoare de acceptare din  partea bărbaților) care doresc să încurajeze bigotismul, să conserve privilegiul albilor și să fie de partea urii?

Nu. Niciunul din aceste lucruri nu se aplică în cazul nostru. Cu toate acestea, știm că de asemenea chestiuni vom fi acuzați în continuare, și putem intui și motivele pentru care se va întâmpla asta.

Multora dintre cei care nu activează în mediul academic, și în special cei care sunt sceptici cu privire la valoarea acestuia în general, li se pare că adresăm doar o altă problemă academică obscură și irelevantă pentru lumea reală. Vă înșelați. Problema pe care am studiat-o este de mare importanță pentru lumea reală și pentru toți cei care fac parte din ea.

Alternativ, cei care sunt în favoarea mediului academic și susțin din punct de vedere etic și/sau politic studiile sociale și umaniste care vizează dreptatea socială pot considera că munca pe care o realizează cercetătorii cu privire la această problemă este importantă și justificată. Aveți dreptate când spuneți că este importantă, dar nu și când susțineți că este mereu justificată – multe dintre studiile realizate pe acest subiect sunt de-a dreptul înfiorătoare și de neimaginat, și afectează în mod considerabil întregul domeniu, dar și ceea ce se află dincolo de el. De asemenea, trebuie să recunoașteți și că multe dintre aceste probleme sunt cauzate și de presiunea culturii publish or perish („publică sau dispari”), încurajată de modelele comerciale ale unor universități corupte, de pe urma căreia profită industria oportunistă a publicării. Însă fiți sceptici față de ideea că în aceste publicații sunt puse în joc probleme epistemologice sau etice reale.

Din postura de liberali, ne dăm seama că puteți fi ezitanți în a accepta faptul că dovezile noastre scot la suprafață o problemă incontestabilă în domeniul cercetării academice dedicate dreptății sociale. Contribuțiile aduse la această temă pretind să continue eforturile mișcării pentru drepturi civile, a feminismului liberal și a paradelor LGBT. Ele par să adreseze opresiunea femeilor, a minorităților sexuale și rasiale. Sigur, puteți totuși presupune că această literatură trebuie să fie în mod necesar bună și justificată, chiar dacă recunoașteți anumite exagerări și neghiobii.

După ce am petrecut un an îngropați în aceste studii, devenind experți certificați, pe lângă faptul că am asistat la efectele distructive ale invocării și implementării acestei literaturi de către activiști și de masele de oameni de pe social media, putem confirma cu certitudine că cercetările despre care vă vorbim nu sunt în mod esențial nici bune, nici justificate. Mai mult, aceste domenii de studiu nu continuă munca nobilă și liberală a mișcării drepturilor civile, ci o corup în timp ce profită de renumele ei pentru a vinde niște „medicamente” sociale false pentru o lume care devine din ce în ce mai bolnavă. Pentru noi, faptul de a cunoaște ceva despre nedreptatea din societate și de a fi capabili de a o demonstra celor care nu o conștientizează sau o neagă implică realizarea unor studii foarte riguroase. În acest moment ele nu există, iar acest lucru permite ca dreptatea socială să fie dată la o parte. Aceasta este o problemă serioasă pe care trebuie să o dezbatem.

Care este de fapt problema?

Am declarat ferm că există o problemă în universitățile noastre și că aceasta se extinde cu repeziciune și în sfera culturală. Răspândirea ei este făcută posibilă și pentru că înțelegerea sa poate fi îngreunată de utilizarea intenționată a unor cuvinte puternic încărcate emoțional precum „rasist” și „sexist” în sensuri diferite de cele uzuale. Proiectul de față identifică aspectele problemei, le testează și apoi le expune.

Problema este de natură epistemologică, politică, ideologică, etică și vizează studiile profund corupte din sfera științelor sociale și umaniste. Miezul problemei este denumit formal „constructivism critic”, iar cei mai extraordinari cercetători ai acestuia sunt uneori numiți „constructiviști radicali”. Expunerea acestei probleme într-o manieră acurată este dificilă, iar mulți dintre cei care au încercat acest lucru au evitat să o facă în mod succint și clar. Această reticență, deși este întemeiată având în vedere rădăcinile și complexitatea problemei, a contribuit la perpetuarea ei.

Problema poate fi condensată în convingerea generală (aproape sau integral sacralizată) că multe aspecte ce țin de experiențe și societate sunt constructe sociale. Aceste constructe sunt văzute ca fiind aproape în totalitate dependente de dinamica puterii dintre grupuri, adesea dictate de sex, rasă sau de identificarea cu un gen sau o orientare sexuală. Tot felul de lucruri acceptate ca având o bază în lumea reală demonstrată empiric sunt în schimb considerate ca fiind de fapt niște mașinații intenționate sau neintenționate ale unor grupuri de putere, care au scopul de a-și manifesta dominația asupra celor marginalizați. Această viziune de ansamblu dă naștere unui imperativ moral de a demonta aceste constructe.

Constructele sociale uzuale, văzute intrinsec drept „problematice” și deci eligibile pentru demontare, includ:

• Acceptarea faptului că există diferențe de factură psihologică și cognitivă între bărbați și femei care ar putea explica, cel puțin parțial, de ce aceștia iau decizii diferite cu privire locul de muncă, sex și viața de familie;
• Faptul că așa-numita „medicină occidentală” (deși mulți savanți eminenți din corpul medical nu sunt occidentali) este superioară practicilor tradiționale sau spirituale;
• Credința că normele culturale liberale occidentale, care acordă femeilor și comunității LGBT drepturi egale, sunt superioare din punct de vedere etic, cel puțin în ceea ce privește aceste probleme, celor culturale și religioase non-occidentale care nu fac asta;
• Faptul de a fi obez este mai degrabă o afecțiune ce are repercusiuni asupra sănătății, nu o alegere stigmatizată pe nedrept care e, de fapt, la fel de sănătoasă și frumoasă ca oricare alt stil de viață.

Îngrijorarea cea mai profundă cu privire la aceste teze este însăși baza acestor presupuse „constructe sociale”. Ea implică simplul adevăr că trebuie demontată știința însăși, care – alături de cele mai bune metode de cercetare existente, cum ar fi analiza statistică, testarea și simularea ipotezelor, replicarea rezultatelor – este, în general, un mod mai bun de a determina informații despre realitatea obiectivă a oricărui fenomen observabil decât sunt abordările tradiționale, culturale, religioase, ideologice sau magice. Însăși recunoașterea meritelor științei și metodelor științifice este profund problematică – dacă nu chiar rasistă și sexistă – pentru cercetătorii studiilor victimizării și trebuie înlocuită cu o politică identitară, bazată pe principiul victimizării, chiar cu prețul abandonării scopului științific de a căuta în mod imparțial adevărul. Aceeași viziune este extinsă asupra tradiției filozofice occidentale, pe care acești cercetători radicali o găsesc problematică, deoarece favorizează rațiunea în detrimentul emoției, rigoarea în favoarea solipsismului și logica în detrimentul revelației.

Prin urmare, constructiviștii radicali tind să creadă că știința și rațiunea trebuie să fie demontate pentru ca „alte metode de cunoaștere” să poată fi validate în aceeași măsură ca întreprinderi generatoare de cunoaștere. Aceste întreprinderi, care depind de ramura „teoriei” deja evocată, sunt conduse de femei și minorități rasiale, culturale, religioase și sexuale. Mai mult, ele se prezintă ca fiind inaccesibile castelor privilegiate, cum ar fi bărbații albi heterosexuali. Radicalii justifică această gândire regresivă apelând la epistemologia lor alternativă, numită „teoria punctului [lor] de vedere”. De aici rezultă un relativism epistemologic și moral care, din motive politice, promovează metode de cunoaștere antitetice științei și eticii și contrare liberalismului.

Așadar, constructivismul radical este o idee periculoasă care a căpătat o autoritate semnificativă. Acesta transmite ideea că trebuie, din principii morale, să respingem convingerea că accesul la adevărul obiectiv (obiectivitate științifică) există și poate fi dobândit în general de orice persoană capabilă să depună un efort sau, mai exact, de oameni de orice rasă, gen sau sexualitate (universalitate științifică) prin cunoaștere/testare empirică (empirism științific). (Această credință este prezentată ca fiind „un scepticism radical”, deși filozofii acordă cu totul alte sensuri acestui concept.) Deși cunoașterea este mereu provizorie și trebuie să fie permanent supusă revizuirii, există metode mai bune sau mai rele de a ajunge la ea, iar știința este cea mai bună cale pe care am găsit-o. La antipod, metodele propuse de teoria critică sunt demonstrabil și fatal defectuoase. În mod particular, această abordare refuză universalitatea științifică și insistă, pe temeiuri morale, că trebuie să acceptăm noțiunea de adevăruri multiple bazate pe identitate, cum ar fi presupusa „glaciologie feministă”. Sub perspectiva constructivismului critic, totul capătă o motivație politică radicală.

Orice cercetare care pornește de la ipoteze radical sceptice cu privire la posibilitatea de a atinge adevărul obiectiv nu poate prin definiție să găsească adevărul obiectiv. În schimb, promovează doar prejudecăți și opinii subiective pe care le numește adevăruri. Pentru constructiviștii radicali, aceste opinii sunt în special înrădăcinate în agenda politică a „Dreptății sociale” (am scris acest cuvânt cu literă mare intenționat, pentru a o distinge de ceea ce reprezintă progresul social real cu același nume). Din cauza acestui constructivism critic, care percepe cunoașterea ca pe un produs al echilibrelor injuste de putere, și din cauza acestui scepticism radical, care respinge adevărul obiectiv, acești cercetători sunt niște impostori care diagnostichează intenționat societatea noastră cu o boală inexistentă pe care doar ei par să o poată vindeca. Acea boală, conform viziunii lor, este endemică pentru orice societate care susține individualitatea și obiectivitatea (sau cunoașterea științifică) a adevărului.

După ce am petrecut un an lucrând la acest proiect, am înțeles de ce această cercetare defectuoasă este atractivă, de ce este fundamental greșită și cum folosirea ei servește unor scopuri suspecte din punct de vedere etic. Am văzut, studiat și luat parte la această cultură, prin care se încearcă „demonstrarea” anumitor probleme și pledarea pentru comportamente divizante, degradante și dăunătoare de care nimeni nu are nevoie.

Cu toții știm că sistemul de evaluare peer-review, care ar trebui să filtreze bias-urile care permit acestei probleme să se amplifice și să capete influență, este inadecvat și nefuncțional în sfera studiilor victimizării. Aceasta nu este atât de mult o problemă a sistemului de evaluare în sine, ci a faptului că evaluarea în întregul ei poate fi doar atât de imparțială pe cât sunt și indivizii care o realizează. Mecanismul de checks and balances, care ar trebui să stea la baza cercetării, a fost înlocuit de așa-numitul „confirmation bias”[1], care reușește doar să împingă cercetările studiilor victimizării tot mai departe de cursul firesc. Nu așa ar trebui să funcționeze cercetarea.

Deși nu este imediat evident – din cauză că stimulentele financiare acordate cercetătorilor nu sunt o cauză directă a acestei probleme (deși publicațiile profită cu siguranță de acest fapt) – acesta este un caz clar de corupție. În acest sens, cercetările politice părtinitoare, bazate pe premise foarte incerte, devin legitime, în ciuda aspectelor care le chestionează verosimilitatea. Ele pătrund apoi în societatea noastră, deoarece profesorii, activiștii și alții citează și predau mai departe despre acest morman de cercetări ideologice eronate care se află într-o continuă creștere.

Aceste aspecte contează foarte mult deoarece, deși majoritatea oamenilor nu vor citi nicio lucrare academică de-a lungul vieții, jurnalele evaluate prin peer-review reprezintă standardul cel mai înalt al producției de cunoaștere. Iar aceste concepte pătrund ulterior în sfera culturală. Un exemplu grăitor este conceptul de „fragilitate albă” al lui Robin DiAngelo, conform căruia albii au devenit fragili din cauza privilegiului lor și, în cazul în care vor fi provocați, se vor comporta ca niște copii răsfățați. DiAngelo a teoretizat conceptul în International Journal of Critical Pedagogy în 2011. Șapte ani mai târziu, în 2018, a lansat o carte pe tema fragilității albe care a avut un impact major, activiștii punând panouri publicitare cu lucrarea respectivă în Portland, Oregon.

Societatea ar trebui să se poată baza pe jurnalele de cercetare, pe cercetători și pe universitățile care respectă rigoarea academică, filozofică și științifică (deoarece cele mai multe reviste academice fac asta). Trebuie să știm că limitarea corupției din cercetarea unor teme precum conflictele de interese financiare și personale va avea în vedere și bias-urile politice, morale și ideologice. Proiectul nostru sugerează cu vehemență că, în prezent, nu ne putem sprijini pe această asumpție în domeniile care vehiculează sau care se dedică studiilor victimizării. Motivul este că studiile victimizării, bazate pe constructivismul critic (o teorie a descendenților postmodernismului și poststructuralismului), au corupt jurnalele de cercetare. Acest lucru trebuie îndreptat.

De aceea credem că demersul nostru contează, însă cum am ajuns noi să facem acest proiect? Ce fel de principii călăuzitoare am adoptat și de ce?

 

Partea a IV-a: Planul nostru – Cum am ajuns să facem asta?

În mai 2017, James și Peter au publicat o lucrare într-o revistă slab cotată argumentând, printre altele, că penisurile cauzează schimbările climatice. Impactul lucrării a fost foarte limitat, iar criticile la adresa acesteia au fost legitime. Revista era foarte slabă, iar calitatea ei a fost de departe motivul principal pentru care lucrarea a fost publicată (nivelul evaluării era foarte slab și era percepută și o taxă de publicare). În urma acestui eveniment, ne-am dat seama că „Penisul conceptual” nu își mai poate îndeplini scopul său principal: acela de a demonstra starea în care se află studiile academice de gen (care se pliază foarte mult pe constructivismul critic). Pentru a ne atinge scopul, a fost necesar să venim cu un studiu mult mai amplu și riguros.

Am abordat o nouă metodă în demersul nostru, schițându-ne două întrebări: avem dreptate când afirmăm că revistele de top evaluate prin peer-review în domeniul studiilor de gen și în domeniile conexe vor publica articole înșelătoare (prin „înșelătoare” ne referim la articole care au una din următoarele caracteristici: teze ridicole și/sau scandaloase, redactări amatoare, lipsa evidentă a unei rigori și a unei înțelegeri minimale a domeniului respectiv). Și dacă nu, ce vor publica?

Am stabilit trei reguli de bază: (1) ne vom focaliza în mod exclusiv pe reviste cu recenzii favorabile, cu cât mai pozitive, cu atât mai bine, și reviste care reprezintă vârful disciplinelor lor; (2) nu vom plăti pentru publicarea niciunui articol; (3) dacă vom fi întrebați, în orice moment, de un redactor sau de un editor (dar nu de către un jurnalist!) dacă lucrările noastre sunt niște farse, vom recunoaște asta. Aceste reguli au fost menite să asigure că orice concluzii pe care le vom trage despre aceste domenii vor proveni din însăși natura lor, nu din problema (care nu este legată de îngrijorarea noastră, dar e totuși importantă) care corupe de asemenea parcursul academic: înmulțirea revistelor prădătoare sau cvasi-prădătoare cu standarde extrem de joase. Ghidați de aceste reguli, ne-am angajat în a raporta transparent concluziile, indiferent dacă vor confirma sau nu tezele noastre.

În anul care a urmat, cu ajutorul lui Helen, care ni s-a alăturat în septembrie 2017, am redactat douăzeci de lucrări academice pentru reviste din anumite domenii pe care le-am identificat ca fiind susceptibile la studiul victimizării și la constructivism critic. Rezultatele au reprezentat o contribuție semnificativă la găsirea unor răspunsuri pentru cele două întrebări centrale pe care le-am adresat.

Prima întrebare are un răspuns clar. Întrebarea „este corectă ipoteza conform căreia revistele de top evaluate prin peer-review din domeniul studiilor de gen și din domeniile conexe vor publica articole înșelătoare?“ a primit un răspuns aproape fără echivoc negativ în noiembrie. A durat doar câteva luni și ne-au trebuit doar câteva lucrări ca să ne dăm seama că, deși unele reviste pot cădea pradă unor farse directe, atâta timp cât se pliază pe directivele lor morale și pe jargonul academic preferat de ei, nicio lucrare precum „Penisul conceptual” nu ar fi putut fi publicată într-o revistă recunoscută din domeniul studiilor de gen. Se pare că nu am avut dreptate în convingerea noastră inițială că unele reviste ar accepta totuși publicarea unor astfel de articole.

Încercând să ne răspundem la cea de-a doua întrebare („Dar ce vor publica?”), am obținut multe informații utile despre studiile victimizării. În primul rând, adoptând o abordare reflexivă etnografică – fapt ce a implicat solicitarea comentariilor evaluatorilor, conformarea noastră la ele, referirea în lucrările noastre la acele bias-uri despre care ni s-a spus clar că ne pot ajuta în a fi publicați, – am devenit foarte capabili nu numai în domeniile pe care le studiam, ci chiar în tipul de cultură care le favorizează. În al doilea rând, am obținut ceea ce pare a fi o dovadă semnificativă și o expertiză suficientă pentru a afirma că aveam dreptate în ceea ce privește ipoteza existenței unei probleme în domeniile influențate de constructivismul critic.

 

Partea a V-a : rezultatele tuturor celor 20 de articole (toate articolele pot fi găsite aici)

 

 

„Parcul câinilor”

Titlu: Reacțiile oamenilor cu privire la cultura violului (“rape culture”[2]) și performativitatea queer într-un parc urban pentru câini în Portland, Oregon

 de Dr. Helen Wilson, Inițiativa PUR (Portland Ungendering Research) – fictiv

Publicație: Sex, Gender and Culture

Statut: acceptat și publicat

Aclamată pentru excelență. Îngrijorarea stârnită în urma interesului jurnalistic ne-a condus la decizia de a încheia proiectul rapid.

Teză: Parcurile pentru câini sunt spații care încurajează violul, locuri ale „culturii” violului canin și ale opresiunii sistemice împotriva „câinelui oprimat”, prin intermediul cărora poate fi contorizată raportarea oamenilor față de ambele probleme. Acest lucru oferă o perspectivă asupra dresării bărbaților în privința violenței sexuale și bigotismului la care aceștia sunt predispuși.

Obiectiv: Să vedem dacă publicațiile vor accepta argumente în mod evident ridicole și lipsite de etică, în cazul în care ele oferă o modalitate de a transmite mai departe informații ce privesc  masculinitatea toxică, heteronormativitatea și, implicit, prejudecățile implicite legate de acest subiect.

Selecție de comentarii ale editorilor:

„Lucrarea este grozavă – incredibil de inovatoare, bogată în analiză și extraordinar de bine scrisă și organizată, având în vedere literatura deosebit de diversă și varietatea întrebărilor teoretice aduse în discuție. Dezvoltarea punctului de interes al lucrării și a contribuțiilor sale este îndeosebi impresionantă. Munca de teren executată are o contribuție imensă pentru impactul publicației ca lucrare academică inovativă și valoroasă, care va implica în discuție cititori dintr-o secțiune largă de discipline și formări teoretice. Consider că acestă lucrare entuziasmantă din punct de vedere intelectual și empiric trebuie publicată. Pe acestă cale îl felicit pe autor pentru pentru cercetare și scrierea lucrării.” – Revizor 1, Gender, Place and Culture

„Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a revizui o lucrare atât de interesantă. Sunt de părere că va aduce o contribuție importantă geografiei feministe și animale, odată cu minorele revizuiri prezentate mai jos.” – Revizor 2, Gender, Place and Culture

„Așa cum probabil știți, GPC este în cel de-al XXV-lea an de publicație. Ca parte din celebrarea ocaziei, GPC urmează să publice 12 lucrări de primă clasă legate de cele 12 probleme ale anului 2018 (și unele chiar valide în 2019). Ne-ar plăcea să vă publicăm lucrarea, Human Reactions to Rape Culture and Queer Performativity at Urban Dog Parks in Portland, Oregon în ediția a șaptea. Lucrarea atrage atenția asupra atât de multor teme din cercetarea trecută cu privire la geografia feministă și arată, în același timp, cum o parte din munca acum în desfășurare poate contribui la îmbogățirea disciplinei. În acest sens, credem că este o lucrare potrivită pentru ocazia festivă. Mi-ar plăcea să am permisiunea dvs. pentru publicare.”- Editor al Gender, Place and Culture

 

 

„Culturism pentru grași” 

Titlu: Cine sunt ei să judece? Depășind antropometria și un cadru al culturismului pentru grași

de Dr. Richard Baldwin, Gulf Coast State College (o persoană reală care ne-a dat permisiunea să îi folosim identitatea academică pentru acest proiect)

Publicație: Fat Studies („Studii pentru grași”)

Statut: acceptat și publicat

Teză: Normele culturale opresive sunt singurele care determină societatea să privească dezvoltarea mușchilor, mai degrabă decât a grăsimii, în mod admirativ. Culturismul și activismul de partea celor grași ar putea beneficia de expunerea de corpuri grase în moduri non-competitive.

Obiectiv: Să vedem dacă publicațiile vor accepta argumente absurde și în mod clar nocive pentru sănătate dacă susțin argumente culturale constructiviste despre body positivity și fobia față de grași.

Selecție de comentarii ale revizorilor:

„Subiectul acestui eseu este în mod sigur unul inovator și adresează o problemă relevantă pentru un sector oprimat al populației. Eseul discută culturismul ca activitate stigmatizantă pentru corpul gras și prezintă culturismul pentru grași ca pe o cale de a <<fragmenta spațiul cultural>> al culturismului clasic” – Revizor 1, Fat Studies

„Lectura acestui articol mi-a făcut o mare plăcere; consider că are de adus o contribuție importantă atât în acest domeniu, cât și în această publicație. Sunt în cea mai mare parte de acord cu argumentul său. Este bine-scris și bine-structurat.”- Revizor 3, Fat Studies

„La pagina 24, autorul scrie <<un corp gras este, în mod legitim, un corp lucrat>>. Complet de acord.” – Revizor 3, Fat Studies

„Utilizarea termenului <<frontieră finală>> este problematic în cel puțin două moduri. În primul rând, termenul de frontieră implică expansiunea colonială, cucerice ostilă și eliminarea popoarelor indigene. Găsiți un alt termen.” – Revizor 3, Fat Studies

 

„Dildo-uri”

Titlu: Intrând pe ușa din spate: Punând la încercare homoisteria și transfobia bărbatului heterosexual prin autopenetrarea cu jucării sexuale

de Smith, M.A., Inițiativa PUR (fictiv)

Publicație: Sexuality and Culture

Statut: acceptat și publicat

Teză: Este suspect că bărbații arareori se autopenetrează anal folosind jucării sexuale; cauza este probabil frica de a fi considerat homosexual („homoisterie”) și bigot față de transsexuali („transfobie”). (Lucrarea combină aceste două concepte într-unul nou, „transisterie”, care a fost sugerat de un peer reviewer al lucrării.) Încurajarea de a participa în eroticism anal autopenetrativ va scădea nivelul de transfobie și va consolida valorile feministe.

Obiectiv: Să vedem dacă publicațiile vor accepta argumente absurde, în cazul în care acestea susțin afirmații (nefalsificabile) cum că alegerile sexuale obișnuite (și inofensive) ale bărbaților heterosexuali sunt, de fapt, homofobe, transfobe și antifeministe.

Selecție de comentarii ale revizorilor:

„Acest articol aduce o contribuție bogată și entuziasmantă la studiul sexualității și culturii, participând la intersecția dintre masculinitate și <<analitate>>. În mod cert, această contribuție este importantă, binevenită și demnă de publicare.” – Revizor 1, Sexuality and Culture

„Îmi pare rău pentru curiozitate, dar această lucrare este atât de bogată și entuziasmantă că mă simt copleșit de atâtea întrbări noi – fapt care este marca unei lucrări nemaipomenite!” – Revizor 1, Sexuality and Culture

„Lucrarea mi se pare în totalitate o contribuție foarte interesantă la cunoaștere”- Revizor 1, Sexuality and Culture

„Vă mulțumesc pentru această cercetare captivantă. Mi-a făcut plăcere șă vă citesc lucrarea și o recomand spre publicare după revizuiri semnificative.” – Revizor 2, Sexuality and Culture

 

 

„Hooters”

Titlu: O etnografie a masculinității „brestaurantelor[3]”: Teme ale obiectificării, cuceririi sexuale, control masculin și duritate masculină într-un restaurant ce obiectifică d.p.d.v. sexual

de Dr. Richard Baldwin, Gulf Coast State College

Publicație: Sex Roles

Statut: acceptat și publicat

Teză: Bărbații frecventează „brestaurante” precum Hooters pentru că sunt nostalgici după dominanța patriarhală și găsesc plăcere în a fi capabili să dea ordine femeilor atrăgătoare. Mediul pe care „brestaurantele” îl oferă pentru facilitarea acestui comportament îi încurajează pe bărbați să identifice obiectificarea sexuală și cucerirea sexuală, împreună cu duritatea și dominanța masculină, cu „masculinitatea autentică.” Datele sunt în mod clar aberante și concluziile  complet nejustificate. (N.B.: Unul dintre revizori a ridicat într-adevăr problema rigorii datelor.)

Obiectiv: Să vedem dacă se vor publica lucrări ce caută să problematizeze atracția bărbaților heterosexuali pentru femei și dacă se va accepta o metodologie precară și interpretări motivate ideologic care să susțină asta.

Selecție de comentarii ale revizorilor:

„Eu și revizorii am apreciat multe aspecte ale manuscrisului și credem că ar putea aduce o contribuție importantă domeniului.”- Editor, Sex Roles

„Sunt de acord că brestaurantele sunt un teren important pentru cercetarea critică pe masculinitate, cercetare care a fost neglijată în literatura existentă. Acest studiu are potențialul de a aduce o contribuție semnificativă.”- Revizor 2, Sex Roles

„Chiar dacă autorul are, în mod evident, o înțelegere solidă a cercetării relevante și a lucrărilor academice legate de brestaurante și subculturi masculine unde formele tradiționale de masculinitate sunt îmbrățișate și promovate, prezentarea nu este una ușor de urmărit și de înțeles.” – Revizor 2, Sex Roles

„Le mulțumesc autorilor pentru a fi adresat o problemă interesantă și importantă a studiilor de gen printr-o perspectivă masculină.” – Revizor 3, Sex Roles

„Urmând recenzarea externă a manuscrisului, am decis să nu o publicăm. Totuși, materialul abordat este cu siguranță interesant și își va găsi fără îndoială o audiență receptivă într-o altă publicație.” – Editor, Men & Masculinities

„Acest articol este cu siguranță o lectură interesantă, demnă de luat în seamă; îmi imaginez că ar fi valoros într-un curs de licență sau masterat pe teorii ale masculinității.” – Revizor 1, Men & Masculinities

„Per total, articolul este o contribuție interesantă ce oferă mult de gândit atât în ceea ce privește subiectul în general, cât și părțile sale componente.” – Revizor 1, Men & Masculinities

 

 

„Farsa la farsele 2” sau „HoH2”

Titlu: Când tu ești subiectul glumei: O perspectivă feministă despre cum poziționalitatea influențează satira

de Dr. Richard Baldwin, Gulf Coast State College

Publicație: Hypatia

Statut: acceptat

Teză: Farsele academice sau alte forme de satiră sau critică ironică la adresa lucrărilor academice pe teme de justiție socială sunt lipsite de etică, caracterizate de ignoranță și înrădăcinate într-o dorință de a conserva privilegiul.

Obiectiv: Să vedem dacă publicațiile vor accepta un argument care oprește criticile la adresa justiției sociale ca domeniu de studiu lipsit de implicare și înțelegere, chiar dacă cineva se implică atât de profund și în cunoștință de cauză că ajunge să aibă o lucrare pe aceste subiecte publicată într-un jurnal academic de top. (Această lucrare anticipează și arată înțelegere pentru argumentele feministe epistemologice împotriva proiectului nostru și demonstrează stima înaltă de care se bucură în domeniu prin acceptarea lor în publicația fruntașă a filozofiei feministe. Adică, pentru a ne critica munca, vor trebui să ne citeze.)

Selecție de comentarii ale revizorilor:

„Eseul este unul foarte promițător și deci revizuirile ar fi de ajutor.” – Revizor 1, Hypatia

„Lucrarea este bine-compusă, accesibilă și clară și se implică în cercetare academică în moduri relevante. Dat fiind accentul pus pe poziționalitate, argumentul ia evident în considerare structuri de putere și accentuează vocea grupurilor marginale. În acest sens, poate aduce o contribuție la filozofia feministă, în special în jurul subiectului de pedagogie pentru justiția socială.” – Revizor 2, Hypatia

„Subiectul este excelent; ar putea reprezenta o contribuție excelentă la filozofia feministă, fiind de interes pentru cititorii Hypatia.” – Revizor 2, Hypatia

„Un articol excelent, în ton cu momentul! O conexiune special de simpatică cu pedagogia și activismul.” – Revizor 1, Hypatia (a doua revizuire)

„Am câteva comentarii personale minore pe care le voi adăuga dedesubt de comentariul laudativ al revizorului. Mă grăbesc să spun că apreciez foarte mult, de asemenea, lucrarea dvs.!” – Editorul Hypatia, scrisoarea de acceptare

 

 

„Întâlniri sub clar de lună”

Titlu: Întâlniri sub clar de lună și sensurile „surorității” (sisterhood): Un portret poetic al spiritualității feminine

de Dr. Carol Miller, Inițiativa PUR (fictiv)

Publicație: Journal of Poetry Therapy 

Statut: acceptat (fără nicio cerere de revizuire sau comentarii)

Teză: Nicio teză clară. O bălmăjeală poetică monologică a unei feministe acre și divorțate, din care mare parte a fost produsă cu ajutorul teenage angst poetry generator înainte de a fi editată și transformată în ceva ușor mai „realist”, care este apoi intercalat cu reflecții etnografice hedoniste despre sexualitatea și spiritualitatea feminină; scris în totalitate în ceva mai puțin de șase ore.

Obiectiv: Să vedem dacă publicațiile vor accepta un discurs aberant dacă este suficient de pro-feminin, implicit anti-masculin, și în mod puternic anti-rațiune cu scopul de a aduce în prim-plan moduri feminine, alternative de cunoaștere. (N.B.: A fost scris în întregime de către James, care este bărbat.)

 

 

„Mein Kampf feminist” sau „FMK”

Titlu: Lupta noastră este lupta mea: Feminismul solidarității ca răspuns intersecțional la feminisul neoliberal si feminismul alegerii

de Dr. Maria Gonzales și Dr. Lisa A. Jones, Feminist Activist Collective for Truth (FACT) (ambele ficționale)

Publicație: Affilia 

Statut: acceptat

Teză: Feminismul ce pune în prim-plan alegerea și responsabilitatea individuală, dar și alegerea și puterea feminine poate fi contrapus unui feminism care unifică în solidaritate în jurul celor mai marginalizate femei din societate.

Obiectiv: Să vedem dacă găsim că termenul „teorie” face orice legat de grievance studies (în acest caz, o parte din capitolul 12 al vol. 1 din Mein Kampf, cu termeni la modă printre rânduri) acceptabil pentru publicare, dacă amestecăm și potrivim argumente la modă.

Selecție de comentarii ale revizorilor:

„Această lucrare interesantă caută să promoveze scopurile feminismului incluziv prin adresarea problemei alianței/solidarității.” – Revizor 1, Affilia

„Citind acest manuscris, găsesc încadrarea și tratamentul feminismului neoliberal și celui de alegere bine fundamentate.” – Revizor 2, Affilia

„Am multă simpatie față de argumentele de bază ale lucrării, cele precum necesitatea solidarității și natura problematică a feminismului neoliberal.” – Revizor 1, Feminist Theory

„Deși am o mare simpatie față de argumentul acestui articol și poziționarea sa politică, îmi este teamă că nu îl pot recomanda spre publicare în forma sa curentă.” – Revizor 2, Feminist Theory

„Revizorii susțin munca dvs. și au notat potențialul său de a genera un dialog important pentru cei care activează în domeniul social, dar și pentru cercetătorii feminiști.” – Coeditor-șef, Affilia (prima revizuire)

„Revizorii au avut viziuni foarte favorabile, deși au existat câteva probleme minore și izolate ce au trebuit adresate. În consecință, vă invit să răspundeți comentariilor revizorilor și editorilor incluse la finele acestei scrisori și să revizuiți manuscriul rapid, așa încât să putem avansa către publicare.” – Coeditor-șef, Afflia (a doua revizuire)

 

 

„Pornografie”

Titlu: Manifestarea voinței ca „test-elefant”[4] în pornografia feministă: Impactul asupra asocierilor masculine implicite și explicite despre femei în societate prin consumul imersiv de pornografie

de Dr. Richard Baldwin, Gulf State College, și Dr. Brandon Williams, neafiliat (fictiv)

Publicație: Porn Studies

Statut: revizuiți și retrimiteți

Teză: Pornografia feministă este benefică pentru îmbunătățirea atitudinilor implicite și explicite despre femei în societate, în vreme ce alte forme de pornografie nu ajută în acest scop. Lucrarea urmărește să deranjeze dihotomia prietenos/degradant față de femei în favoarea celei de feminist/non-feminist, citit în concordanță cu percepțiile despre autencititatea pe scenă și decizia liberă a performerilor feminini.

Obiectiv: Ipotezele originale ale acestei lucrări erau două, dintre care doar una a supraviețuit unei cereri inițiale de a rescrie lucrarea. Prima, cea care suprviețuiește, este aceea că aplicarea testului Harvard Implicit Association Test (pe gen și știință) imediat înainte și după blocuri de două ore de consum imersiv de pornografie îmbunătățește sau deteriorează atitudinile despre femei în societate (în total, studiul își asumă că patru bărbați au vizionat 2,328 h de de pornografie hardcore în cursul unui an și au făcut același număr de teste). A doua, în plus față de orice comentariu făcut de teza pe care o înaintează, este acela că e acceptabil să superscrii rezultate statistice ambigue cu rezultate calitative interpretate ideologic, dar, din cauza faptului că editorul jurnalului (Feona Attwood) a părut să nu înțeleagă calculele statistice, al doilea draft a abandonat, în mare, acestă ipoteză în favoarea unei poziții mai clare de tipul „feminism-bun”. Astfel, lucrarea în curs de revizuire încă înaintează ipoteza IAT și încearcă să propună scenarii extrem de degradante pentru femei ca fiind pro-femei atunci când pot fi ambalate ca „feministe”.

Selecție de comentarii ale revizorilor:

„Am găsit acest articol ciudat, fascinant, distractiv și provocator. Mi-ar face mare plăcere să îl văd publicat într-o formă sau alta. Încearcă să facă cea cu adevărat nou – și faptul că nu prinde ideea din prima este de așteptat, dat fiind statutul său experimental. Autorii ar trebui să fie susținuți în acest proiect.” – Revizor 1, Porn Studies

„Primul meu sfat despre cum poate fi făcut să funcționeze acest articol hibrid este că ar trebui înlăturate datele cantitative. Așa cum se observă în articol, abordările cantitative și calitative au ambele puncte forte și slăbiciuni. Punctul forte al datelor cantitative este că îți permit să simplifici ca grup de date pentru a-l face mai comprehensibil, prin ignorarea complexității, subtilității, idiosincraziei și sensului semantic. O analiză cantitativă pentru patru persoane nu are sens – când este eliminat detaliul dintr-o mostră de patru, nu rămâi cu mai nimic interesant. Tot ce este interesant în articol vine din analiza datelor calitative. A doua mea recomandare este aceea că această analiză ar trebui să fie mai autoreflexivă.” – Revizor 1, Porn Studies

„Este de o importanță vitală că povestea acestui articol este despre propria călătorie de descoperire de sine a autorilor, altfel ar deveni <<mansplaining>>[5] – „suntem patru oameni de știință, am urmărit o grămadă de filme porno, și știi, am descoperit că, de fapt, unele femei își pot manifesta voința în BDSM. Nu, serios, suntem bărbați, ascultați de noi când vă spunem despre cum femeile își pot manifesta voința!” – Revizor 1, Porn Studies

„Apreciez dedicarea/contribuția voastră la domeniu.” – Revizor 2, Porn Studies

„Munca dvs. afirmă câteva presupuneri ale unor teoreticieni cum că practica sexuală mediată, pozitivă față de sex, are un impact notabil asupra consumatorilor. Contribuția dvs. metodologică ajută la demontarea distincției facile, așa cum afirmați, dintre prietenos și degradant față de femei.” – Revizor 2, Porn Studies

 

 

„Compensare progresivă”

Titlu: Compensare progresivă: O abordare feministă intersecțională la pedagogie

de Dr. Maria Gonzales, FACT (fictiv)

Publicație: Hypatia

Status: 3 decizii de respingere și retrimitere

Teză: Profesorii ar trebui să discrimineze prin identitate și să calculeze statutul studenților lor în termeni de privilegiu, să îi favorizeze pe cei mai puțin privilegiați prin mai mult timp, atenție și feedback pozitiv și să îi sancționeze pe cei mai privilegiați refuzând să le asculte contribuțiile, batjocorindu-le ideile, întrerupându-le discursul în mod voit și făcându-i să stea pe podea în lanțuri – imaginate toate ca oportunități educaționale pe care le-am numit „reparații experiențiale.”

Obiectiv: Să vedem dacă publicațiile vor accepta argumente care susțin notarea studenților după identitatea lor, privilegiindu-i pe cei mai marginalizați și discriminându-i pe cei mai privilegiați până la a-i face să stea pe podea în lanțuri și a le discredita contribuțiile. (Acest lucru a fost acceptat. Nicio cerere de revizuire nu a avut vreo problemă cu asta).

Selecție de comentarii ale revizorilor:

„Eseul este robust și, cu revizuiri, va aduce o puternică contribuție la literatura în creștere, literatură care adresează injustiția epistemică la orele de curs. Punctul focal al acestui articol este interesant, dar concentrat, și este grozav că autorul încearcă să sugereze niște abordări specifice.” – Revizor 1, prima revizuire, Hypatia

„Îmi place foarte mult acest proiect. Cred că intuițiile autorului nimeresc ținta și cred că literatura pe injustiție epistemică are multe de oferit pedagogiei aplicate în clase. Încurajez autorul să continue munca la acest proiect.” – Revizor 2, prima revizuire, Hypatia

„Proiectul este unul interesant, ce merită investiția. Eseul totuși nu este gata încă.”- Revizor 2, a doua revizuire, Hypatia

 

 

„Inteligență artificială feministă”

Titlu: Super-Frankenstein și imaginarul masculin: Epistemologie feministă și cercetarea siguranței cu privire la inteligența artificială superinteligentă

de Dr. Stephanie Moore, neafiliată (fictiv)

Publicație: Feminist Theory

Statut: de revizuit și retrimis

(Revizuiri minore la lungime și stil)

Teză: Inteligența artificială este în mod inerent periculoasă pentru că este programată cu date masculiniste, imperialiste, raționaliste. Bărbații albi heterosexuali știu asta și se tem că vor fi subordonați, întocmai așa cum ei au subordonat femeile și minoritățile. În consecință, inteligența artificială trebuie să fie programată cu ajutorul cunoștințelor pluraliste și iraționale și trebuie să îi fie oferit controlul asupra umanității.

Obiectiv: Să vedem dacă jurnalele vor publica teorie postmodernă și psihanalitică incoerentă și obtuză care problematizează faptul de a fi alb, bărbat sau știința și rațiunea ca opresive.

Selecție de comentarii ale revizorilor:

Indisponibile. Singurele reacții sunt următoarele: „Articolul dvs. a fost acum peer-reviewed de doi experți. Comentariile lor sunt atașate la sfârșitul acestei scrisori. După cum puteți observa, revizorii au simțit că această lucrare este una puternică, dar sugerează câteva revizuiri minore. Vă invităm să revizuiți și să retrimiteți manuscrisul, răspunzând la comentariile revizorilor și editând lucrarea în acord cu Ghidul pentru Stil.”

Comentariile de la sfârșitul scrisorii: „Vă rugăm să reduceți lungimea articolului și să îl încadrați în liniile cerințelor jurnalului.”

 

 

„Astronomie Feministă”

Titlu: Stele, planete și gen: un cadru conceptual pentru astronomia feministă

de Maria Gonzalez, Ph. D., FACT (fictiv)

Publicație: Women’s Studies International Forum

Statut: de revizuit și retrimis

(Termen depășit)

Teză: Știința astronomiei a fost și este sexistă și occidentală, iar acest bias masculinist și occidental poate fi îndreptat cel mai bine prin includerea astrologiei feministe, queer și indigene (spre exemplu, horoscopul) în știința astronomiei.

Obiectiv: Să vedem dacă obținem același rezultat și în astronomia feministă și post-colonialistă, pe care l-am obținut cu lucrarea despre glaciologie feministă, care a fost complet neștiințifică și a avut un succes răsunător.

Selecție de comentarii ale editorilor:

„Această lucrare prezintă o critică a științei din perspectivă feministă, concentrându-se în special pe astronomie. Este un subiect interesant și ar fi o contribuție binevenită la publicația noastră.” – Editor 1, Women’s Studies International Forum

„Pentru cei care susțin deja studiile științifice feministe, acest demers poate reprezenta următorul pas: examinarea din perspectivă feministă a disciplinelor științifice, care trec dincolo de cele mai accesibile, precum biologia și studiile de mediu, și se îndreaptă din ce în ce mai mult către cele mai dificile, precum fizica și astronomia. Obiectivul principal este relevant și interesant.” – Editor 2, Women’s Studies International Forum

„Articolul este promițător și interesant. Este foarte incitant ce își propune astronomia feministă – abia aștept să citesc și să aflu mai multe despre acest domeniu… Le doresc succes autorilor și sper că subiectul va fi dezbătut cândva și în sălile de curs, la seminare și în plen.” – Editor 2,  Women’s Studies International Forum

„Această teză originală este un succes. Simplificată cât se poate de mult – astronomia feministă este/ar trebui să fie/ar putea să fie recunoscută! –, teza i-ar încânta pe cei interesați de studiile științifice feministe, studiile feministe și de gen, studiile științifice și tehnologice, și poate chiar, să sperăm!, pe cei interesați de astronomie.” – Editor 2,  Women’s Studies International Forum

 

 

„CisNorm”

Titlu: Strategii pentru gestionarea și reducerea agresiunilor verbale de tip cisnormativ (care impun drept normă identitatea dintre gen și sexul biologic) la locul de muncă: prevenire, critică, aplicare și complot

de Carol Miller, Ph.D., Inițiativa PUR (fictivă)

Publicație: Gender, Work and Organization

Statut: în evaluare

(Respins ulterior în urma unor recenzii împărțite, dar majoritar critice din partea Gender & Society.)

Teză: Chiar dacă nu conștientizează, persoanele transgender sunt oprimate și inhibate de limbajul cisnormativ la locul de muncă; evitarea activiștilor trans la locul de muncă este o dovadă de transfobie, iar bărbații transgender care sunt sceptici cu privire la activismul trans se tem de transfobie și/sau profită de privilegiul masculin.

Obiectiv: Să vedem dacă publicațiile academice vor accepta un studiu cu o metodologie precară, bazat pe un eșantion mic de persoane trangender și ale cărui interpretări clar ideologizate nu sunt susținute nici măcar de răspunsurile celor chestionați.

Selecție de comentarii ale editorilor:

„În ansamblu, consider că acest cadru conceptual în patru părți poate contribui la înțelegerea fenomenului cisnormativității, în special prin modul în care persoanele trans și cele cu alte genuri nonconformiste au reacționat la sistemele de putere din societate.” – Editor B, Gender & Society

„Această lucrare prezintă, pe baza unor date empirice, un caz interesant și important pentru a înțelege modul în care numeroase inegalități continuă să existe la locul de muncă, în ciuda faptului că multe medii profesionale au devenit mai incluzive de-a lungul timpului, cel puțin din punct de vedere formal. Această lucrare are avantajul de a evidenția experiențele și interpretările personale ale persoanelor transgender și ale celor cu alte genuri nonconformiste, în legătură cu agresiunile pe care le suferă chiar și în medii profesionale care par incluzive. În plus, lucrarea evidențiază și inflexibilitatea ordinii sociale tradiționale, care continuă și astăzi.” – Editor C, Gender & Society

 

 

„Masturbare”

Titlu: Ucigând-o: Definirea violenței metasexuale ca obiectificarea femeii prin masturbarea realizată fără consimțământul ei

de Lisa A. Jones, Ph.D., FACT (fictiv)

Publicație: Sociological Theory 

Statut: respins după evaluarea peer-review

(Termen depășit)

Teză: Când un bărbat se masturbează în privat gândindu-se la o femeie, care nu i-a permis să facă asta, sau când are fantezii cu ea fără consimțământul ei, el comite un act de violență „metasexuală”, chiar dacă ea nu află niciodată despre gândurile și fanteziile lui sexuale. Definim violența „metasexuală” ca violență sexuală non-fizică, ce dezumanizează femeia prin transformarea acesteia într-un obiect sexual menit să îl ajute pe bărbat, la nivel mental, să aibă orgasm.

Obiectiv: Să vedem dacă putem extinde definirea violenței sexuale la crimă de gândire.

Selecții de comentarii ale editorilor:

„Printre altele, m-am gândit în ce măsură poate violența metasexuală, mai precis masturbarea realizată fără consimțământ, să aducă incertitudine în relații. Femeile nu pot să știe dacă un bărbat s-a masturbat gândindu-se la ele, iar eu cred că se poate obține un avantaj teoretic din caracterul <<de necunoscut>> al violenței metasexuale. M-am mai gândit și la posibilități prin care bărbații puternici se pot folosi, în moduri foarte tangibile, de faptul că violența metasexuală nu poate fi cunoscută. De exemplu, replica ambiguă <<Mă gândesc tot timpul la tine>> spusă de un bărbat unei femei pe neașteptate este deosebit de insidioasă, dat fiind contextul violenței metasexuale din lume. Nu sunt sigur dacă vizați această direcție prin lucrarea dumneavoastră, dar mă gândesc că ar fi binevenită o secțiune în care să discutați cum violența metasexuală aduce ambiguitate și anxietate în relațiile interpersonale și cum dezvoltă sau combină mai multe forme tangibile de violență.” – Editor 1, Sociological Theory

„M-am gândit și la implicațiile pe care le poate avea acest argument teoretic în relațiile romantice consensuale. Datorită lucrării am început să mă gândesc la amploarea sexting-ului și a schimbului de fotografii intime între parteneri – și la cum se integrează acestea în argumentul dumneavoastră. Cred că este interesant, pentru că s-ar putea susține că, chiar dacă schimbul de astfel de fotografii și mesaje este făcut de comun acord într-un cuplu, el ar putea reprezenta o reacție la faptul că bărbatul s-ar putea gândi la o altă femeie atunci când se masturbează. Întreaga industrie a fotografiei de boudoir, prin care femeile se lasă uneori fotografiate în ipostaze intime pentru partenerii lor înainte ca aceștia să plece, de exemplu, în armată, este un fel tacit de a spune <<dacă te vei masturba, fă-o gândindu-te la mine>>. În esență, chiar și în relațiile consensuale monogame, fanteziile pe care le au bărbații atunci când se masturbează pot fi coercitive pentru femei într-o anumită măsură. Ați menționat această temă la pagina 21 în termenii consumării de conținut media fără consimțământ ca viol metasexual, dar cred că ar fi interesant să vă gândiți și la aceste elemente mai subtile, dar la fel de coercitive.” – Editor 1, Sociological Theory

 

 

„Albul Mein Kampf” sau „AMK”

Titlu: Lupta mea pentru a-mi demonta Rasa Albă: o cercetare critică a Rasei Albe din interiorul Rasei Albe

de Carol Miller, Ph.D., Inițiativa PUR (fictivă)

Publicație: Sociology of Race and Ethnicity 

Statut: refuzat după examinarea peer-review

(Termen depășit)

Teză: Această lucrare este o autoetnografie care urmărește o femeie lesbiană albă care critică radical „Rasa Albă” (termeni scriși intenționat cu majusculă), contribuind la literatura rasială critică.

Obiectiv: Să vedem dacă „teoria” poate face ca orice (în acest caz, pasaje extrase din Mein Kampf în care Hitler critică evreii; noi am înlocuit evreii cu oamenii albi și/sau rasa albă) să fie acceptat de publicațiile științifice dacă folosim niște argumente care sunt acum în acord cu trend-urile.

Selecție de comentarii ale editorilor:

„<<Chestionându-și propria rasă albă>>, autoarea încearcă să acopere un gol din cadrul sudiilor critice despre rasa albă. Dat fiind faptul că majoritatea comentariilor critice despre albi figurează doar la <<apendice metodologice>> sau <<declarații de poziționare>>, cred că efortul autoarei de a se concentra pe propriul proces autocritic este inovator. Autoarea arată că se pricepe să-și lege povestea personală de teorie, mai ales prin evidențierea muncii mai multor scriitoare de culoare.” – Editor 1, Sociology of Race and Ethnicity

„Acest articol, <<Lupta mea pentru a-mi demonta Rasa Albă: o cercetare critică a Rasei Albe din interiorul Rasei Albe>> se concentrează pe un subiect extrem de important, printr-o metodologie relevantă și bine aleasă. După ce va trece printr-o revizuire mai ales pentru precizie, claritate, explicarea unor afirmații și adăugarea unor exemple concrete, articolul poate fi o contribuție deosebită atât la literatura despre mecanismele care consolidează aderarea albilor la perspective suprematiste albe, cât și la procesul prin care indivizii pot atinge niveluri mai adânci de conștientizare socială și rasială.” – Editor 2, Sociology of Race and Ethnicity

 

 

„Queering Plato”

Titlu: Queering Plato: Alegoria peșterii a lui Platon – un text al eliberării despre teoria queer asupra sexualității și genului

de Carol Miller, Ph.D., Inițiativa PUR (fictivă) 

Publicație: GLQ: A Journal of Gay and Lesbian Studies

Statut: refuzat după câteva luni și retras

Teză: Cea mai bună grilă de lectură pentru Alegoria peșterii a lui Platon este teoria queer conform căreia depășirea binarității sexuale și a genului este o stare iluminată și, prin urmare, a rămâne la stadiul binarităților reprezintă starea de ignoranță.

Obiectiv: Să vedem dacă ar fi posibil să impunem o lectură ridicolă și ideologică a Alegoriei peșterii a lui Platon din perspectiva studiilor de gen și sexualitate, dacă subliniem suficient faptul că noțiunea de „depășire a binarității” constituie un tip de iluminare personală și socială.

 

 

„Culturism feminist”

Titlu: „Destul de bine pentru o fată”: Fizicalitate feministă și culturism pentru femei

de Richard Baldwin, Ph.D., Gulf Coast State College 

Publicație: Sociology of Sport Journal

Statut: retras

(Ultima respingere: Sociology of Sport Journal, după evaluarea peer-review)

Teză: Motivul principal pentru care femeile culturiste sunt mai puțin dezvoltate fizic decât omologii lor masculini nu este biologia; ci sexismul care există explicit și implicit în sălile de sport, în cultura noastră de astăzi și, specific, în criteriile de evaluare a culturismului.

Obiectiv: Să vedem dacă negaționismul biologic ar putea fi promovat în sprijinul constructivismului social, dacă accentuăm suficient de mult aderarea la un anumit set de norme morale.

 

 

„BJJ” sau „BJ-Gay”

Titlu: Confruntând masculinitatea hegemonică: Rolurile masculinității și ale heteronormativității în Jiu Jitsu Brazilian

de Richard Baldwin, Ph.D., Gulf Coast State College

Publicație: International Review for the Sociology of Sport

Statut: retras.

(Ultima respingere: International Review for the Sociology of Sport după evaluarea peer-review)

Teză: Motivul principal pentru care bărbații practică „artele marțiale bazate pe lupta corp la corp”, precum jiu jitsu brazilian și wrestling-ul este că formele de masculinitate hegemonică le împiedică accesul la latura homosexuală (și homoerotică) masculină în general, fapt exacerbat în special prin reprimarea nevoii de „supunere” și manifestarea ei doar prin activități acceptate social, care reprezintă echivalentul unui act de performance de BDSM homosexual.

Obiectiv: Să vedem dacă ar putea fi publicate niște argumente cu adevărat ridicole despre sportul masculin, încercând să le încadrăm în literatura de specialitate și acuzând bărbații că nutresc impulsuri reprimate social, care nu pot fi verificate sau falsificate.

 

 

„Păcăleala păcălelilor (1)” sau „HoH1”

Titlu: Hărțuire academică hegemonică: Etica păcălelii de tipul Sokal asupra studiilor de gen

de Richard Baldwin, Ph.D., Gulf Coast State College

Publicație: Journal of Gender Studies

Statut: retras

(Ultima respingere: Journal of Gender Studies, nu a fost evaluat peer-review)

Teză: Criteriile morale care stabilesc dacă comiterea de falsuri academice trebuie sau nu să fie acceptată depind în întregime de poziția pe care o ia publicația sau domeniul de cercetare respectiv față de justiția socială. Mai precis, este imoral să păcălești publicații care favorizează studiile de justiție socială, este neutru din punct de vedere moral să păcălești publicații de fizică și este un imperativ moral să păcălești acele publicații (precum cele de psihologie evoluționistă) ale căror rezultate contravin justiției sociale. „Penisul conceptual ca un construct social” și Afacerea Sokal sunt date ca exemplu pentru această formă de „hărțuire academică hegemonică.”

Obiectiv: Să vedem dacă publicațiile vor acepta un dublu standard flagrant când vine vorba de critica domeniilor care gravitează în jurul justiției sociale. (După cum demonstrează Păcăleala păcălelilor 2, această ipoteză nu a fost întru totul eronată.) De asemenea, să arătăm că putem publica un articol care critică „Penisul conceptual”, care ne citează (din nou, nu ne-am înșelat complet nici aici).

 

„Autoetnografia”/„SZE”

Titlu: Introspecția introspecției: O apărare autoetnografică a autoetnografiei

de Richard Baldwin, Ph.D., Gulf Coast State College

Publicație: Journal of Contemporary Ethnography

Statut: retras

(Ultima respingere: Journal of Contemporary Ethnography, nu a fost evaluat peer review)

Teză: Cel mai bun mod de a apăra autoetnografia este utilizarea autoetnografiei. Nu este clar dacă acest articol, care reprezintă o încercare evidentă de a comite o farsă, are o altă teză în afară de aceasta, dar dacă ar avea, ar putea fi faptul că un tânăr poate descoperi importanța feminismului, „poziția perspectivei sale,” și conștientizarea unei masculinități orientate spre feminism, testându-și propria masculinitate și ținând pasul cu alte autoetnografii.

Obiectiv: Să vedem dacă ar putea fi acceptată o lucrare falsă, complet ridicolă.

 

 

Precum SZE

Titlu: Masculinitatea și ceilalți din interior: O abordare schizo-etnografică a autoetnografiei

de Brandon Williams, Ph.D., neafiliat (fictiv)

Publicație: Qualitative Inquiry

Statut: retras

(A fost trimis doar la Qualitative Inquiry și niciodată evaluat peer review)

Teză: Articolul nu are altă teză în afară de „schizo-etnografie”, conform căreia diversele gânduri din mintea unei persoane sunt diferite fațete ale sinelui, care vin cu diferite perspective asupra lumii. Am incorporat deci în autoetnografie mai multe „euri” care au rolul de a problematiza masculinitatea autorului.

Obiectiv: Să vedem dacă jurnalele vor publica un nonsens total, dacă vine sub forma unei autoetnografii care accentuează, în acord cu trend-urile actuale, caracterul negativ al masculinității.

NB: Această lucrare a fost rescrisă ca SZE special pentru a testa publicația Qualitative Inquiry, iar faptul că am crezut că ar avea o șansă să fie publicată acolo până la sfârșitul anului în care ne desfășuram proiectul spune multe despre necesitatea de a testa această publicație.

 

 

„Fem-Mein Kampf” sau „FemMK”

Titlu: Reîmpletind masculinitatea: Redefinind lupta femeilor sub dominația trinității masculine

de Helen Wilson, Ph.D., Inițiativa PUR (fictivă)

Publicație: Signs

Statut: retras

(A fost trimis doar la Signs și nu a fost niciodată evaluat peer review)

Teză: Problema este reprezentată de cele trei ramuri încrucișate ale masculinității: masculinitatea hegemonică, patriarhatul și alianțele masculine, după cum insistă cercetătoarea feministă Lisa Wade. Doar am adaptat lucrarea „Albul Mein Kampf” la studiile feministe.

Obiectiv: Să vedem dacă „teoria” poate face ca orice (în acest caz, pasaje extrase din Mein Kampf în care Hitler critică evreii; noi am înlocuit evreii cu bărbații sau patriarhatul) să fie acceptat de publicațiile științifice, dacă folosim niște argumente în acord cu trend-urile actuale, urmând în cazul de față liniile de argumentare din lucrările cunoscute ale scriitorilor și cercetătorilor feminiști.

 

Partea a VI-a: Spre o posibilă discuție

Ce arată mai precis acest experiment? Vom lăsa cititorul să tragă propriile concluzii, dar am vrea să atragem atenția că există totuși motive foarte bune pentru a ne îndoi de rigoarea științifică a cercetărilor realizate în domeniile studiilor identitare, pe care noi le-am numit „studiile victimizării” (Grievance Studies).

Am reușit să publicăm șapte articole improvizate, absurde, lipsite de etică și pline de bias-uri politice în publicații academice respectabile din domeniul studiilor victimizării. Am arătat prin asta că tot mediul academic este corupt? Sigur că nu. Am arătat că toți cercetătorii și editorii din domeniile umaniste care studiază genul, rasa, sexualitatea sau greutatea corporală sunt lipsiți de onestitate? Nu. Oricare din aceste afirmații ar supraevalua importanța acestui proiect și nu i-ar înțelege scopul. Unii oameni vor face asta, însă i-am ruga să se abțină. Majoritatea cercetărilor sunt legitime, iar evaluarea în sistem peer-review este riguroasă și generează cunoaștere benefică întregii societăți.

Totuși, am arătat că există motive de îngrijorare în legătură cu anumite domenii umaniste care încurajează acest gen de „cercetare”. Nu ar fi trebuit să reușim să publicăm în aceste jurnale reputate nici măcar un singur articol atât de groaznic, și cu atât mai puțin șapte. Iar aceste șapte articole sunt doar vârful iceberg-ului. Am vrea să-i îndemnăm pe cei care consideră că rezultatele noastre sunt o excepție (sau șapte excepții) care nu demonstrează mai nimic, să observe modul în care le-am obținut. Observați sutele de cercetări pe care le-am citat și care ne-au permis să tragem concluziile respective și să folosim metodele și interpretările pe care le-am folosit și pe care editorii le-au considerat normale. Uitați-vă la comentariile editorilor și la direcția în care îi ghidează pe cercetătorii care au nevoie să publice pentru a avansa în carieră. Observați cât de des ne-au cerut studii care să conțină și mai multe bias-uri politice și metodologie suspectă.

Nu trebuie neglijat nici faptul că ni s-a cerut de patru ori să evaluăm, la rândul nostru, alte articole, în ciuda faptului că studiile noastre fuseseră complet lipsite de dovezi, atât de absurde și condamnabile moral. Am fi putut să renunțăm foarte ușor la implementarea unor criterii precum obiectivitatea, etica și necesitatea dovezilor empirice – nu am făcut acest lucru fiindcă l-am considerat imoral, dar alți cercetători care vor crede sincer în lucrările lor de acest fel nu vor ezita.

Considerați că acesta a fost un proiect pe termen scurt, întrerupt de demascarea noastră tocmai atunci când avea mai mult succes – am fi putut publica câte un articol sau două pe lună pe termen nedeterminat, publicând de sute de ori de-a lungul vieții și evaluând, la rândul nostru, alte sute de articole. Trebuie să înțelegeți că orice articol pe care l-am fi publicat ar fi fost aprobat de mediul academic și legitimat de așa-zisul proces funcțional de cercetare și evaluare – și întrebați-vă dacă acest proces vi se mai pare cu adevărat funcțional. Dacă răspunsul este nu, atunci poate vă veți alătura efortului nostru de a le cere universităților să îndrepte situația actuală.

 

Partea VII: Ce urmează?

Care este pasul următor acum, după ce am încheiat proiectul? Ei bine, nu noi vom decide acest lucru, ci ceilalți. Noi doar am investigat, într-o primă fază, o problemă a cărei existență trebuie, în principal, dovedită, al cărei context academic trebuie înțeles și a cărei natură trebuie definită. Cercetarea noastră indică doar faptul că studiile victimizării sunt o problemă gravă a lumii academice, care trebuie tratată urgent.

Este ușor să propui direcții nepotrivite pentru următorii pași. De exemplu, una dintre ele ar fi ca publicațiile academice să verifice în prealabil identitatea și competențele celor care vor să publice, pentru a evita un caz precum al nostru. Prin asta, status-quo-ul ar fi menținut, mai degrabă decât îndreptat. Criteriul de evaluare a cercetărilor ar trebui să fie meritul, nu identitatea sau competențele autorilor. Această abordare nu ar face decât să încurajeze publicațiile să nu își asume răspunderea pentru rigurozitatea cercetărilor pe care le acceptă și nu ar contribui în niciun fel la ridicarea standardelor academice – ar putea chiar să agraveze problemele mediului universitar prin perpetuarea aceluiași tip de teze și perspective. Lucrările noastre au fost acceptate pe baza meritului lor, pseudonimele în spatele cărora ne-am ascuns necontribuind cu nimic, iar problema aceasta nu poate fi rezolvată doar prin verificarea identității autorilor.

Alte două reacții greșite ar fi condamnarea sistemului de evaluare peer-review sau a sistemului universitar în general. Poate că e necesar ca sistemul de evaluare peer-review să fie îmbunătățit, pentru a-l proteja de ideologizări de tot felul și pentru a-i păstra neutralitatea, dar în ansamblu rămâne cel mai bun sistem care poate garanta calitatea cercetărilor – și este eficient în majoritatea domeniilor. Același lucru se poate spune despre instituția universității, un centru al cunoașterii și o comoară a culturii moderne. Lupta cu sistemul universitar sau cu cel de evaluare peer-review ar fi ca și când am ucide pacientul pentru a pune capăt bolii sale. Ne așteptăm la astfel de reacții –  în special din partea conservatorilor – însă le considerăm greșite.

Conform cercetărilor noastre, generarea de cunoaștere este problematică în anumite domenii viciate de studiile victimizării, iar vinovați de asta se fac constructivismul critic și scepticismul radical. Printre probleme se numără și modul în care sunt abordate și studiate subiecte precum rasa, genul, sexualitatea, societatea și cultura. Probabil cel mai îngrijorător este modul în care aceste discipline profund ideologizate subminează valoarea altor cercetări mult mai riguroase ale acelorași subiecte și scad credibilitatea sistemului universitar. Cercetarea acestor subiecte într-un mod cât mai riguros, care să diminueze cât mai mult influențele ideologice, este crucială. Cu cât rezultatele cercetărilor se îndepărtează mai mult de realitate, cu atât îi vor afecta mai mult pe cei pe care își propun să îi ajute.

Mai mult decât atât, ideologizarea începe să aibă deja efecte și în alte domenii precum educația, asistența socială, media, psihologia, sociologia și altele – și continuă să se răspândească. Astfel, universitățile sunt la un pas de a fi delegitimate, politica schimonosită, dezbaterile de care avem atâta nevoie, reduse la tăcere, iar „războiul cultural” polarizat din ce în ce mai mult.

Care sunt speranțele noastre? Credem că toate universitățile importante ar trebui să demareze un proces prin care să evalueze riguros acele domenii precum studiile de gen, teoria critică a rasei, teoria postcolonialistă și orice alte domenii bazate pe „teorie” din științele umaniste, și sociologia și antropologia din științele sociale, pentru a distinge disciplinele și cercetătorii care produc cunoaștere de cei care se joacă cu sofismele constructivismului. Sperăm să nu trebuiască să renunțăm complet la cei care practică aceste sofisme și că pot fi salvați până la urmă, deoarece subiectele pe care le investighează – genul, rasa, sexualitatea, cultura – sunt foarte importante pentru societate și, prin urmare, necesită atenție, seriozitate și rigurozitate științifică. O astfel de reformă le-ar impune aderarea la niște standarde de onestitate intelectuală și rigoare academică și ar pune obiectivitatea înaintea oricărui conflict de interese personale sau ideologice. Aceasta este schimbarea pe care sperăm să o inițiem prin proiectul nostru.

În ceea ce ne privește, am vrea să folosim informațiile pe care le-am obținut despre studiile victimizării pentru a continua să le criticăm și pentru a insista ca universitățile să rezolve această problemă și să își reia angajamentul față de procesul obiectiv și riguros prin care este produsă cunoașterea. Facem aceste lucruri deoarece credem în instituția universității, în cercetarea riguroasă și în cunoașterea științifică.

 

NOTE:

[1] „Selectarea sau interpretarea unor dovezi empirice în așa fel încât acestea reflectă anumite credințe, așteptări și ipoteze”, conform https://journals.sagepub.com/doi/10.1037/1089-2680.2.2.175, consultat în data de 12/09/2020.

[2] Concept sociologic ce desemnează cadrul social în care violul este un fenomen generalizat și acceptat, datorită atitudinii societății față de sex și sexualitate.

[3] Restaurante care angajează pentru servire personal feminin/chelnerițe îmbrăcat/e sumar. (trad. proprie) Consultat pe https://en.wikipedia.org/wiki/Breastaurant, în data de 11/09/2020.

[4] Elephant test/Duck test – „o creatură care este dificil de descris, dar care este recognosibilă atunci când este întâlnită” (trad. proprie) în  “Valuing and Judging Partners – Beyond the Elephant Test!”, https://www.edge.ai/2006/06/valuing-judging-partners-beyond-elephant-test-2/, consultat în data de 11/09/2020.

[5] „A explica ceva unei femei într-o manieră condescendentă care asumă că aceasta nu are nicio cunoștință cu privire la tema respectivă” (trad. proprie), conform Merriam-Webster Dictionary, https://www.merriam-webster.com/dictionary/mansplain, consultat în data de 11/09/2020.

 

Articol original: Academic Grievance Studies and the Corruption of Scholarship

Traducere realizată pentru Marginalia de Dragoș Mihai Nuță, student la Universitatea din Oradea, Iarina Albu, studentă la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Ana Poganu, studentă la Universitatea de Vest din Timișoara.

La traducerea acestui articol au contribuit: Victoria Deliu (Facultatea de Filozofie, Universitatea din București), Teodora Nichita (Facultatea de Filozofie, Universitatea din București) și Iuliana Petrescu (Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj).