Teodor Alexandrescu: Cearta Linguriței

În Biserica Ortodoxă Sf. Euharistie sau Sf. Împărtășanie cu trupul și sângele Mântuitorului are o importanță deosebită între cele șapte Sfinte Taine. Este considerată chiar “cea mai însemnată dintre toate tainele” (Todoran, Zăgrean, 2009, p.271). Acesta este motivul pentru care orice discuție legată de Sf. Împărtășanie ar trebui să fie foarte sensibilă și serioasă pentru orice creștin; chiar și problema linguriței. De la începutul acestei crize sociale și de sănătate, Biserica Ortodoxă s-a confruntat cu o serie de dificultăți majore, unele dintre acestea fiind fără precedent. O problemă majoră care persistă este cea legată de practica administrarii Sf. Împărtășanii mai multor credincioși cu aceeași linguriță – așa cum se obișnuia până acum – în contextul existenței unei epidemii. Cu toate că la o primă vedere pare o dilemă banală sau o non-problemă, pentru Biserică, așa cum spuneam, este o problemă foarte serioasă cu implicații teologice.

Nu îmi voi exprima un punct de vedere în acest articol; nici nu sunt în măsură să o fac. Personal încerc doar să clarific această situație mai degrabă din punct de vedere logic. De fapt, întregul articol nu este alceva decât o încercare de a formula niște întrebări, care să vizeze cât mai multe dintre aspectele acestei dificultăți.

Din punctul meu de vedere ar fi două probleme mari. La bază ambele sunt de natură teologică:

I. Una de natură pur teologică – care vizează credința noastră ortodoxă cu privire la posibilitatea coexistenței și afectării (inclusiv în sensul transmiterii) în plan material (adică în linguriță) a stricăciunii trupești sau a bolii cu și în raport cu trupul și sângele Mântuitorului.

II. A doua de natură pragmatic-contextuală și teologică – cu privire la decizia care trebuie luată atât în raport cu răspunsul dat la prima problemă, cât și în raport cu tot ce presupune doctrina iubirii aproapelui în creștinism și contextul actual socio-politic – care implică la rândul ei o înțlegere a contextului Bisericii: a. în lume; b. în societatea românească; c. astăzi.

Simt nevoia să întăresc faptul că ambele probleme sunt în primul rând de natură teologică, că aceasta e sitemul nostru de referință, dar că, dat fiind că trebuie să se ia o decizie într-un anumit timp și spațiu, e necesar să se țină cont de acest timp și spațiu; adică decizia se ia în raport cu două planuri: primul în ordinea importanței e cel teologic (care înseamnă bineînțeles: cunoașterea și înțelegerea propriei credințe și rugăciune), dar în al doilea rând, e absolut necesar să se țină cont de o realitate în care și datorită căreia se pune această problemă.

I.Prima mare dificultate: de natură pur teologică, cu privire la credința noastră ortodoxă legată de posibilitatea coexistenței și afectării în plan material (adică în linguriță) a stricăciunii trupești sau a bolii cu trupul și sângele Mântuitorului):

Măsura dificultății situației cred că e dată de felul în care e interpretată problema linguriței: e mai complicat dacă lingurița are o importanță centrală în context; e mai puțin complicat sau chiar foarte simplu dacă rolul linguriței e secundar în context.

Iar problema importanței linguriței în contextul Împărtășaniei este în sine o problemă secundară, care derivă din adevărata problemă, care e una de credință și aici se dă “lupta”; aici e adevărata dilemă, care poate fi formulată în următoarea întrebare:

a.) există posibilitatea ca bolile (de orice fel) să fie transmise prin Împărtășirea credincioșilor cu aceeași linguriță? Aceasta implică o alta:

b.) există posibilitatea ca aici pe pământ, în contextul materiei, să coexiste boala sau stricăciunea în același timp și sub același raport (material) cu Trupul și Sângele Mântuitorulul, adică legile naturale funcționează la fel? Iar asta este rădăcina dilemei, adevărata problemă teologică! Cel puțin așa înțeleg eu.

De aici, logic, există două  răspunsuri posibile: 1. Da, există acesta posibilitate; 2. Nu, nu există această posibilitate. Ambele au la rândul lor în mod necesar argumente dogmatice cu privire la Taine, Întrupare (problema trup-suflet; Dumnezeu-om; prezența reala a Mântuitorului în Taine) etc. etc.

Ceea ce vreau să spun este că noi avem o credință, care e limpede, fiind formultă logic în Tradiția Bisericii (prin sinoade și Sf. Părinți). Ei bine, din punctul meu de vedere, răspunsul la această problemă teologică ar trebui să fie limpede pentru cel care își cunoaște bine credința și nu doar speculează pe baza unor cunoștințe incomplete și amestecate.

II. A doua mare dificultate: de natură pragmatic-contextuală și teologică, cu privire la decizia care trebuie luată atât în raport cu răspunsul dat de prima problemă, cât și în raport cu tot ce presupune doctrina iubirii aproapelui în creștinism și contextul actual socio-politic:

Voi face și aici doar câteva mențiuni (repet: cu privire la natura problemei, nu în sensul unui răspuns):

Cred că trebuie să ținem cont de următoarele aspecte:

1. Cunoașterea și înțelegerea doctrinei creștin-ortodoxe a iubirii aproapelui;
2. Cunoașterea și înțelegerea contextul actual socio-politic și a poziției Bisericii în acest sens;

Nu voi intra în detalii în privința primei probleme. Voi menționa doar câteva aspecte cu privire la cea de-a doua:

În primul rând, așa cum spuneam și mai sus, cunoașterea și înțelegerea contextului actual socio-politic implică la rândul lor o înțlegere a contextului Bisericii: a. în lume; b. în societatea românească; c. astăzi. Acestea sunt pur și simplu o serie de date fără de care decizia nu poate fi luată în mod just.

Totodată, orice problemă de natură socio-politică se gândește în propoziții universale (ex. “toți oamenii”, “ toți cetățenii”, “toți credincioșii”) care se finalizează în legi. De ce? Pentru că este vizată o anumită mulțime de oameni; și vorbim despre acea mulțime ca despre un întreg. Nu vorbim nici de anumite persoane sau unele persoane din mulțime, nici de un anumit individ, în mod particular. Ceea ce e valabil pentru unul sau unii este vaabil pentru toți. De aceea e o eroare de judecată – atunci când judecăm diverse decizii politice sau sobornicești (ecleziastice) – să raportam totul la cum am face noi în mod particular. În astfel de cazuri trebuie gândit în mod universal, în așa fel încât să rezulte un bine comun. Deciziile Bisericii nu fac vreo diferență din acest punct de vedere. Deci discutăm în termeni universali și de aceea trebuie sa luam distanță de perspectiva subiectiva.

Nu în ultimul rând, trebuie să întăresc faptul că această problemă, a contextului actual socio-politic e strâns legată de cea a iubirii aproapelui.

Acesta este structura discuției așa cum o văd eu și acestea sunt întrebările care se pun, din câte am înțeles eu. Personal nu am un răspuns. Am întrebat mai multă lume (preoți și teologi) care au dat răspunsuri contradictorii, ceea ce mi se pare greu de acceptat dacă sunt respectați pașii de mai sus și dacă se cunosc acele informații teologice de bază. La prima mare întrebare (legată de credința noastră ortodoxă cu privire la posibilitatea coexistenței și afectării – implicând aici și transmiterea –  în plan material a stricăciunii trupești sau a bolii cu trupul și sângele Mântuitorului) unii răspund afirmativ, iar alții negativ. Ceea ce e contradictoriu.

În cazul răspunsului negativ – nu pot coexista stricăciunea sau boala, cu Trupul și Sângele Mântuitorului în plan material (adică în linguriță); sau și dacă ar exista, boala nu poate afecta (adică nu se poate transmite în acest caz) prin linguriță – există anumite implicații de factură teologică și altele de natură socio-politică. Celălalt răspuns are alte implicații teologice și socio-politice.

În continuare voi expune soluțiile logice la problema linguriței în raport cu fiecare linie de răspuns teologic (văd soluția renunțării la Sf. Împărtășaniei ca pe o măsură nenecesară.):

a. În raport cu răspunsul afirmativ (boala se poate transmite prin linguriță în contextul Împărtășaniei), avem:

Soluția 1. Nu schimbăm nimic în virtutea credinței că Dumnezeu ne poarta de grijă și, prin urmare, ne lăsăm în voia Lui. Deci rămâne o singură linguriță indiferent ce zice statul.

Soluția 2. Se va schimba această practică liturgică și se va înlocui cu o alta mai puțin riscantă (ex. administrarea cu mai multe lingurițe), în virtutea doctrinei iubirii aproapelui.

b. În raport cu răspunsul negativ (boala nu se poate transmite prin linguriță în contextul Împărtășaniei):

Soluția 3. Nu există vreun motiv să se renunțe la linguriță din punct de vedere teologic.

În cazul soluțiilor 1 și 3 intervine o problemă puțin mai complicată (adică cea pe care am numit-o la a doua mare dificultate: de natură pragmatic-contextuală și teologică – cu privire la decizia care trebuie luată atât în raport cu răspunsul dat de prima problemă, cât și în raport cu tot ce presupune doctrina iubirii aproapelui în creștinism și contextul actual socio-politic ):

1. Biserica nu are motiv să renunțe la o anumită practică liturgică, – planul teologic
2. Dar societatea îi cere asta. – planul socio-politic
3. Dar Biserica are un scop misionar aici pe pământ, în virtutea mărturisirii adevărului și a doctrinei iubirii aproapelui. – planul teologic și socio-politic

Din toată expunerea decurg, prin urmare, câteva întrebări, pe care le adresez teologilor: care sunt argumentele teologice care justifică reunțarea sau păstrarea aceleiași lingurițe în cazul administrării Împărtășaniei mai multor credincioși? Este lingurița un element atât de important în toată ecuația? Ce spune credința noastră ortodoxă în acest sens?

Bibliografie:

Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă – Manual pentru Seminariile Teologice, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 1988, 2009.