De multe ori, apetitul cultural e prezentat în România ca lux sau obligație. Iată o perspectivă falsă: totul e cultural (și stratificat). Totul e în fiecare persoană, dacă este. Nu te cultivi nici (doar) din snobism, nici din conformism.
Așa cum nu poți mima un nivel cultural care nu-ți aparține, nu poți simula nici o înclinație pe care o urmezi dintr-un impuls liber, sau n-o urmezi deloc.
Există această reprezentare deformată: cultura-hobby, cultura-panaș, cultura-instrument de ascensiune socială. În fapt, cultura e potențialul tău, care s-a exprimat deja și își arată limitele, la întâlnirea cu o adevărată conștiință a tragicului. E un joc, însă un joc gimnastic fără plasă, în care intră toți și pe care-l încheie foarte puțini.