Clerul nostru e compus din oameni foarte feluriți: avem preoți erudiți și preoți ”gospodari”, slujitori înduhovniciți și farisei cu retorica lemnoasă, întâlnim jertfelnici și arghirofili, pro-ruși și naționaliști, persoane cu deschidere universală (ecumenică) și euro-sceptici dughiniști, temperamente părintești și apucături cazone, optimiști și apocaliptici, mari predicatori și campioni ai tipicului absolutizat, figuri ascetice și cheflii, timizi interiorizați și ”vedete” media, adepți ai cântării psaltice bizantine și amatori de ”operă”…
Dincolo de această bogăție și sărăcie, criza covid-19 dovedește că legătura cu poporul dreptcredincios e fundamentul eclezialității, centrul vieții creștine.
Ce sunt bisericile fără poporul lui Dumnezeu, fără ”pietrele vii” din care se zidește taina lor sacră? Iată ce sunt, le vedem la televizor… Scriu asta fără învârtoșare a inimii și cu toată smerenia, căci – sincer vorbind – mi-e dor de sfânta liturghie reală, în casa Domnului.