Clasa noastră politică i-a exclus pe intelectuali. În anii 90-2000, erau destul de prezenți în parlament, guverne, diplomație etc. Apoi au fost gradual eliminați, cu largul concurs al media și al șefilor de partide.
Azi, abia dacă aș putea face o listă cu zece oameni, din toate partidele, care au un profil intelectual plauzibil. Li s-a cerut ”totul”, când celorlalți nu li s-a pretins nimic (”ce poți să te aștepți de la cutare?”). Intelectualii demni de acest nume au fost demonizați, linșați public, calomniați. Li s-a reproșat, mai cu seamă, ”elitismul” – perceput ca ”aroganță” față de ”popor”. Nu sunt ”de-ai noștri”. Au fumuri, se cred superiori etc. Electoratul a uitat proverbul ”unde nu-i cap, vai de picioare”.
S-au pierdut din vedere două adevăruri: mai întâi, numai educația solidă, reală, complexă generează competențe, inclusiv administrative și manageriale, stimulând simultan selecția pe merit (căci un om deștept și cultivat se va înconjura cu semeni). Apoi, doar omul de bună calitate intelectuală e capabil de modestie, căci își cunoaște limitele și se luptă pentru depășirea lor, spre deosebire de impostorul parvenit, care se comportă ca scroafa urcată în copac.